Trebuia să-i scriu, să mă dezbrac de el și de prezența lui, odată pentru totdeauna. Iubindu-l mai mult ca niciodată. Din vreme în vreme, la limita atacului de panică. Nici prin gând nu-mi trecea că nu voi suferi și că rănile mele se vor închide. Dar nu mă cunoștea, iar asta îmi dădea o stare vecină cu disperarea. Curaj.
”Știi tu cine am fost? Din ce ființă m-am zămislit, așa îndărătnică, șuie, prea femeie pentru tine, prea diavol pentru îngerul din tine și prea cuminte pentru demonii cărnii tale? Nu știi… n-am trecut prin mintea ta așa cum tu ai trecut prin frământarea mea, atât de adânc erai scufundat în mine încât mi-a fost teamă să nu te pierd, cum te-aș mai fi putut recupera din zonele acelea în care nici eu însămi n-am reușit să pătrund? Da, frica, frica asta ne-a paralizat cu totul, am ajuns niște fantome bântuind sălbatic în venele celuilalt, cu fiecare suflare mai întărâtat, mai necioplit, ne zbăteam unul în altul precum ultimele clipe ale unui muribund, incapabil să se despartă de viață. De unde veneam, nu mai conta. Conta doar clipa aceea – nu mai știu cât a durat, câteva ore, cinci ani, vreo 20 de secole, o viață, o moarte? – în care am stat îmbrățișați în camera aceea cu pereți galbeni de culoarea lămâilor stoarse și am gemut de durerea împreunării. În așternuturile albe, o singură ființă își cânta sinistrul bocet de îngropăciune, dar tu nu l-ai auzit…
În trupul tău, nu eram decât o senzație trecătoare, în sângele meu erai otrava fără de care nu mai puteam trăi sau muri niciodată… mă înveșniceam și tu mă vedeai fericită, renășteam din acea care își despuiase trupul odată cu primul tău gând, cu prima ta atingere.
Nu, dragul meu, nu eram femeia ta atunci, eram câte puțin din toate femeile tale, puțin din Eva care mușcase din măr – nu de foame, ci de setea aceea care te usucă pe picioare, setea de albastru și de Dincolo, din dorul de mama ta, de prima iubită, prima dezamăgire, ceva din nelămurirea primului sărut, savoarea buzelor care ți-au săpat în inimă prima despărțire, eram totul și eram nimic, mai ales nimic, eram eu-dorință, eu-fantezie, eu-plictiseală, eram cartea aceea care te adoarme după primele pagini, dar îți rămâne ca o iluzie, ca un vis erotic neterminat, chemându-te…
sursă foto: pinterest.com
Simt că am renăscut și m-am eliberat, dar viziunea e terifiantă… peste resturile vineții ale iubirii mele numai corbii mai adastă, atrași de moarte irepresibil… vântul duce departe miros greu de suflet calcinat și în dimineața asta frumoasă sunt numai rană, dar sunt curată… vezi, rânduri-rânduri mi se refac toate straturile și cresc frumos, ca un copil nou-născut, pielea mea revigorată miroase a primăvară.
Sunt frumoasă, dragul meu, acum că am scăpat de amintirea ta, și mă simt bine. Aș vrea să-ți redau toate visele din tinerețe după care tânjești cu adevărat, ca să nu mai strivești sub povara lor și alte fragile suflete de femei naive, e tot o formă de iubire și asta pe care o simt acum pentru tine, e sentimentul acela că poți ajuta un paralitic să treacă strada, deși ți-e clar că oricum nu va ajunge prea departe…
Am înțeles, plecând, că rămăsesem o melodie frântă în armonia iubirii tale chinuite, că mă voiai și totuși nu aveai cuvinte ca să-mi ceri să rămân, în patul nostru s-a făcut de mult rece, urmele noastre au înghețat definitiv orice răsuflare. Sunt aici, ești undeva prin lumea asta mare, îmi porți pe piele cicatricile, îți port în mine bătăile inimii și respir după ele, am făcut un foc mare în pieptul meu și peste el îmi suflu în palme să le încălzesc, nu știu cum să-ți spun că ai plecat luând din greșeală ceasurile mele din noapte, neliniștea mea… dacă te întorci, o să-ți dau ceea ce a mai rămas din mine totuși, poate ai nevoie de o dragoste mare cât inima pământului, în mine s-a lăsat noaptea de pe urmă și orbecăiesc prin absența ta ca printr-o stea rătăcită…”
Încheiam scrisoarea cu un gust sălciu, ca o apă cu care se spală mortul. Nu știu dacă m-am simțit mai bine, dar eram, cu siguranță, o altă femeie care își părăsise aripile la intrarea în infern.
Guest post by Baby
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
