Ori sunt eu prea cârcotașă, ori să formulezi cerințe sau întrebări e lucru mare.
Să mă explic. Mie mi se pare normal ca, la o examinare, la un interviu… , întrebările să fie clare. Într-o limbă corectă, cu o topică firească (eventual, supervizată de un cunoscător), dar și cu precizarea punctului de vedere, a performanței minim acceptate etc. Cred că e valabil și pentru cerințele dintr-un formular de înscriere sau pentru orice e nevoie ca cel vizat să îndeplinească un set de condiții. Cerințele trebuie să fie explicate clar. Nu redundant, nu vag, nu ambiguu. Cred că cel întrebat nu are cum să răspundă dacă îi spui „Comentați…”. Sau are, dar iese ce vrea el, nu ce a intenționat cel care a formulat întrebarea sau cerința. Pentru mine, ar trebui să fie „Comentați…, analizând din punct de vedere (stilistic / istoric …), identificând cel puțin (trei elemente / două exemple etc…” Aș înțelege și eu la ce se referă întrebarea sau cerința.
Sursă foto: weheartit.com
Asta îmi aduce aminte de o întâmplare pe care mi-a povestit-o mama. Era de gardă, era într-o mică pauză cu doctorul Paladi, să zicem, și vorbeau despre un caz sau ceva. La un moment dat, colegul mamei, profitând de pauză, pune ness într-o cană și îi face semn unei infirmiere să vină. Când infirmiera se apropie, doctorul Paladi, vorbind pasionat cu mama despre ce începuse, îi face infirmierei doar un semn cu capul, arătând spre cană. Aceasta ia cana și dispare. Peste câteva minute, apare cu cana curată și spălată și i-o arată, încântată, medicului. Doctorul Paladi, nedumerit, se oprește din vorbit, se uită la cană, la infirmieră, la mama. Își coboară capul și se uită pe deasupra ochelarilor la infirmieră, care zice zâmbind: „Haideți, dom’ doctor, că am spălat-o foarte bine!”
„ … m-aș în urechile tale!”, a adăugat medicul. „Nu ai înțeles ce ți-am spus!”
E normal ca biata infirmieră să nu fi știut ce să facă. Nu i-a cerut nimic cu vorbe. I-a „vorbit” dând din cap. Poate femeia nu știa ce se face cu ness-ul. Poate nu bea ness. Nu a înțeles cerința. Pentru că cerința nu a fost formulată clar.
Eu, una, țin cu infirmiera. Eu vreau cerințe și întrebări explicate clar. Și intonate calm.
Și-acum, doctorul ca doctorul. Talentul lui nu se presupune a fi fost elocința. Despre infirmieră, ce să zic, ea a avut toată bunăvoința din lume.
Dar să revin la prochimen: la examene, în interviuri, în chestionare…, întrebările și cerințele nu trebuie formulate clar, detaliat, după o știință a pusului de întrebări (o fi una, mă gândesc)? Dacă nu pui bine întrebarea, de unde să știe copilul sau adolescentul-la-examen sau omul-în-fața-întrebării cum să răspundă? Sau vedeta intervievată televizat? Cum să răspundă la „Cum comentați?” Ar putea să zică: „Lung” sau „Verde” sau „Dezlânat” sau, Doamne ferește, „Imbatabil”.
Sau ajunge să spele cana în loc să facă ness-ul.
Acum, ziceți și voi, sunt eu prea cârcotașă?
Pe Ohara o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
