Sunt Ioana și sunt de profesie fericită. Am un soț poet semi-nebun, o gașcă de doi copii care ne-au moștenit mai ales talentele, am o meserie pe care o iubesc și un psihic zdravăn care mă ajută să fac față acestor lucruri. Bineînțeles că nu a fost mereu așa și mi se pare onest să spun și ce se află în spatele acestei poze minunate, dar perfect reale, de viață și de familie.
Și eu, ca noi toți, am dus o luptă lungă cu fricile mele, cu sentimetul că nu mă pot ridica, cu depresia și cu tot ce înseamnă a mă cunoaște. Am săpat adânc până în cele mai adânci straturi ale mele, mi-am scos la suprafață rănile vechi, le-am văzut, am mai suferit încă o dată, apoi am încercat să le vindec. Mi-am dat seama că nu există o vindecare reală, la modul că nu vei fi niciodată ca nou, dar secretul este să te accepți și să te asumi așa cum ești. Și cu rănile, și cu defectele și cu hachițele tale, important este să ți le cunoști, să le pui pe masă ca pe niște cărți de joc și să îți spui: asta sunt eu. Există și ași, și doiari și șeptari, poate că lipsesc popii, poate mai lipsesc și alte cărți, asta e. Nu le avem pe toate. Victoria mea a fost când mi-am învins fricile și sentimentul că nu pot. În spatele unei victorii există mereu un “nu pot” cu nasul spart.
… cu rujul J Lo din colecția exclusivistă Pure Red de la L’Oréal Paris
Iar rujul roșu a fost pentru mine un fel de fluturare a victoriei. Mă dau cu ruj roșu când mă simt fericită. Când îmi dau seama că în poza mea de familie numeroasă de patru inși nu ar trebui să lipsească roșul, culoarea vieții.
În afară de familie, mai am o pasiune: rochiile. Mi le imaginez tot timpul. Uneori le visez. În preajma lor mă simt acasă. Ele sînt un alt acasă pentru mine. Și, ca să îmbin cele două acasă, fac tricouri poetice, pe care ‘împletesc’ versurile soțului meu cu imagini din dantele, inserții de piele și catifele.
În această a doua casă a mea, roșul a fost prezent încă de la început, chiar dacă îl purtam pe sub piele, ca un clocot viu și fierbinte. A ieșit apoi și la suprafață sub formă de ruj, tot ca o victorie.
Așadar roșul înseamnă viață, înseamnă ceeea ce oamenii numesc “pasiune”. Eu spun că este un vuiet interior pe care îl cizelăm până iese la suprafață sub formă de cântec.
Ioana Tănase, creatoare de rochii
N.red. Acest articol este al doilea din seria de șapte povești ale unor femei obișnuite, din cele pe care le-ați întâlnit deja, șapte femei frumoase care găsesc și timpul ca să arate… simply gorgeous! 
Prima poveste, aici. A treia, aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
