De câte ori nu folosim aceste două cuvinte drept scut? De câte ori le rostim ca să ne retragem în lumea noastră? De câte ori nu ridicăm acest zid între noi și restul?
Suntem obișnuiți să strângem din dinți, de teamă că vom fi răniți și mai mult. Afișăm întotdeauna o platoșă dură pentru a face față vieții. Asta se vrea de la noi, asta așteaptă toți. Dar este real? Ești chiar bine? Te-a întrebat vreodată cineva care chiar aștepta răspunsul onest? Și mai important: te-ai întrebat chiar tu? Vrei să afli răspunsul?
Ni s-a inoculat că este rușine să ceri ajutor, că nu poți să îi spui secretele tale unui străin chiar dacă este terapeut. Și atunci cu ce rămâi? Cu tine și cu masca ta de “bine“. Cine poate să-ți descurce viața? Clar nu un străin… el nu știe cu ce demoni te lupți, el nu înțelege ce greu îți este să afișezi fața pe care o așteaptă cei din jur de la tine.
Și tu te pierzi încet în conveniențe și minciună. Ce este bun în asta? Ne mințim pe noi, ne mințim unii pe alții, ne cuibărim în poziție fetală în așternutul minciunilor noastre… sunt bine… adormi plângând, țipi în tăcere, stai în întuneric și privești în gol, dar totul este bine, este așa cum trebuie, cum vor alții să fie.
Nu suntem bine…. Nu suntem bine când suntem grav bolnavi și îi mințim pe cei dragi că ne este bine. Nu suntem bine când suntem abuzați și nu spunem nimic. Nu suntem bine când suntem concediați pentru motive ilare și ne pierdem singura sursă de venit. Nu suntem bine singuri….
Avem nevoie să ne găsim vocea interioară, avem nevoie să găsim Eu-l care ne iubește. Avem nevoie să plângem, poate să spargem câteva lucruri, să strigăm spre cer, să cerem socoteală. Avem nevoie să nu ne fie bine, pentru a ne fi bine apoi! Orice! Numai să nu mai repetăm la nesfârșit sec și cu privirea goală “Sunt bine” atunci când poate cineva dornic să ne înțeleagă ne întreabă cum ne este…
Pentru a putea merge înainte permite-ți să cazi, pentru a avea de unde să te ridici. Permite-ți să fii slab, ca să poți deveni puternic.
Abia atunci, când vei fi întrebat cum îți este, vei putea răspunde senin și sincer, din tot sufletul: “Sunt bine!“
Guest post by Gabriela Dan
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Toți acești proști plini de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
