Te trezeşti de dimineaţă, tu dai bineţe zorilor şi te rezemi câteva minute de pernele ridicate. Privirea nu s-a dezmeticit încă, mai zace răsuflând greu, înceţoşată. Eşti un pic ameţită sau simţi că explodezi, depinde ce-ai făcut toată noaptea cu tensiunea arterială. Până ajungi la baie, ţi-e frică că va trebui să începi să cheltuieşti pe pampers. Te uiţi în oglindă şi te sperii… sau râzi, dacă ţi-ai luat deja pastilele. Cine dracu’ e baba asta? Anii ţi se aşază tot mai grei pe umeri, ţâţele fug de responsabilitate. Curând îşi vor scoate ţuguiele la lumină, dacă aluviunile strânse în jurul buricului îţi mai trag mult fusta în sus. Din picioarele, cu care se lăuda răposatul, au rămas doar nişte pistrui, ţinând cu dinţii de ciolane. Ai şi nişte copii pe undeva prin lume. Vin sau te sună de Ziua Femeii şi, în fugă, de Crăciun. Au musafiri sau invitaţiile la petreceri sunt foarte importante. Vin şi nepoţii. Chiar mai des. E inflaţie şi pe piaţa banilor de buzunar. Prietenele îşi reunesc familiile, pe lumea cealaltă. Răposatul nu se grăbeşte, îi plăcea să bea în linişte.
Într-o zi, îţi bate la uşă zâna cea bună. Nu chiar zână, dar magică, a făcut un copil din flori.
– Tanti Cornelio, nu vrei să stai un pic cu ăsta micu’? Mama are control la serviciu, iar eu, teză la matematică. Nu pot să lipsesc.
Ăla micu’ te scapă de griji pentru câteva ore. Râde, plânge, râde, plânge. Şi în locul tău.
Când se întoarce mă-sa acasă, mult mai înţeleaptă decât a plecat, face o cafea şi începe să-ţi dea sfaturi:
– Tanti Cornelio, arăţi încă bine. Văd că te chinui de una singură… De ce nu-ţi cauţi matale pe cineva? Un om în etate, aşa, ca dumneata, mai schimbaţi o vorbă, o reţetă la farmacie, ai pe cine pune mâna când te ia cu leşin.
Decât să vorbesc singură, mai bine o aprob. La plecare, îmi dă o plasă cu vopseli de ochi. Şi-a cumpărat altele şi astea nu-s nici măcar expirate. Nu zic bogdaproste ca să nu mă dea pe pustii. Ăştia tineri se trag de brăcinari cu Dumnezeu, nu bat mătănii pe căi ocolite.
Peste vreo oră, las ochelarii pe masă, până şi pisica a murit de plictiseală, şi mă duc să încerc violetul de pleoape. Mă uit prin dulapuri, să asortez ceva: numai culori pământii, văd negru în faţa ochilor. Iau banii nepoţilor şi mă duc la cumpărături. Aleg o jachetă roşie, două fuste rozalii, bluze albe şi nişte rochii care nu au dureri de cap de la culoare. Ies mai des în parc, îl cunosc pe Lucreţian şi, la început timid, ne ţinem de mână. Doar prin muzee şi la bibliotecă. Copiii aud, în sfârşit, că se întâmplă ceva, dau fuga, cineva a pus ochii pe amărâta asta de casă şi s-ar putea să se trezească fără moştenire. Îmi ţin discursuri demne de orice doamnă educatoare. Câtă educaţie risipită!
După ce pleacă, îl sun pe Lucreţian să-şi lase o pijama la mine, poate urmărim împreună ceva la televizor. Ne dezbrăcăm pe întuneric, altfel ne apucă râsul şi, căutând protezele, adormim pe unde apucăm. Poate de-aia mă chinuie o aşa durere de şale şi la coloană am nevoie de un arac.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
