„Trebuie să ne ducem cu gândul înapoi până în 2004 şi la lungmetrajul La mala educación de Pedro Almodóvar, pentru ca filmul de deschidere să nu fie nici în limba engleză, nici în franceză” – anunţau organizatorii Festivalului de la Cannes. După succesul repurtat cu pelicula A Separation (2012), fidel obsesiilor sale (legăturile familiale și aparențele), Asghar Farhadi a pus în mișcare o mecanică impecabilă, într-un lungmetraj (clasificat drept thriller psihologic) care dezvăluie puțin câte puțin ceea ce merită. Așadar, Everybody Knows, regizat de cineastul iranian, turnat în limba spaniolă şi cu o distribuţie în care strălucesc superstarurile iberice Penélope Cruz şi Javier Bardem şi argentinianul Ricardo Darin, a deschis, anul acesta, cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de la Cannes.
Pelicula prezintă povestea Laurei, care trăieşte alături de soţul ei şi de copiii lor în Buenos Aires. Cu ocazia unei petreceri de familie, ea se întoarce în satul natal, în Spania, alături de copii, dar un eveniment neaşteptat îi va bulversa existenţa. Cineastul a livrat într-o peliculă croită după un scenariu în care-a distilat unele obsesii: familia, secretele, legăturile, tradiţiile şi conflictele morale. Dispozitivul regizoral epurat de orice fel de sentimentalism reflectă umanismul acestui cineast iranian. Chiar dacă transmutarea în Spania a unui material destinat a fi (inițial) turnat în Iran părea o problemă, Farhadi a găsit nunațele potrivite pentru „amprenta”/personalitatea sa.
Realizatorul a demonstrat că e un adevărat maestru în materie de cinema „lipsit de fard” – ce reflectă conflictele sentimentale; toate personajele sale sunt caracterizate de acel trompe-l’œil menit să deruteze. În pelicula lui Farhadi, regăsim greșelile unor bărbați și ale unor femei pe care îi puteam lesne considera ireproșabili tot căutându-le scuze. O adolescentă este răpită într-o seară, la o nuntă, răpirea provoacă durere și suferință unei mame afectate de un trecut încărcat de resentimente. Mai mulți membri ai anturajului puteau fi bănuiți de această răpire, începând chiar cu tatăl, rămas în Argentina (despre care se știe doar că are mari probleme financiare). Totuși, doar o răzbunare de natură sentimentală (gelozie sau furia unui clan) nu poate genera o dramă.
Farhadi evită comandamentele tramei de factură polițistă, preferă calea tragediei pentru a analiza efectele eliminării protagoniștilor care se luptă să vindece rănile. Astfel, personajele ni se dezvăluie dintr-un alt unghi, fără ca spectatorul să le găsească, în mod constant, atașante. Realizatorul însuși susținea, în conferința de presă de la Festival, că nu agreează ideea unui mesaj distinct al filmelor sale. Cineastul consideră că dacă orice spectator, de oriunde, aparținând oricărei culturi, poate fi capabil să simpatizeze personajele de pe ecran, e semn că a izbutit, că și-a îndeplinit obiectivele. Într-adevăr, aceasta ar putea fi una dintre constantele acestui realizator: aptitudinea de a crea o strânsă legătură între public și personajele contrastante e una reală. Putem aminti doar contrastul dintre falsa armonie comunitară de la începutul filmului (nunta) și turnura pe care o ia povestea atunci când amărăciunea și neîncrederea înlocuiesc solidaritatea.
Deși Asghar Farhadi rămâne un talentat povestitor în imagini, adevărat maestru al tehnicii, care se mulează pe anumite cerințe ale unui tip de cinema internațional «de calitate», scenariul nu e lipsit de unele scăpări: prietenul de familie (fost polițist) care nu poate alerta forțele de ordine. Este ajutat din plin de impecabilii actori din distribuție: Penélope Cruz și Javier Bardem. Partenerii talentați, precum Ricardo Darín sau Bárbara Lennie completează un casting perfect.
Dispozitivul narativ din această nouă peliculă readuce în atenție suspansul: ticăitul unui ceasornic, dangătul unui clopot (o ceremonie va sfârși rău), vuietul unei drone care plutește deasupra unei petreceri de nuntă (ca o aluzie la forța zeilor care decideau soarta muritorilor), tunetele care preced vibrațiile unui telefon (lacrima prelinsă din ochii unei mame care citea un mesaj care-i confirma temerile sale), scârțâitul unei uși neunse dintr-o casă părăsită (singurătatea unui om care și-a sacrificat viața) – sunetul urmează o strategie ritmică ivită din inimă, acoperind cele mai multe spații din acest thriller. Vidul pare să fie chiar subiectul acestui film tensionat, așa cum insistă Farhadi; ilustrează și acele mici epifanii de familie (mina ciudată a unui părinte care încearcă să facă să râdă un copil, dansul amuzant al unui petrecăreț care amuză galeria, îmbrățișările unei familii care se va rupe treptat în jurul unor vechi conflicte nu au fost rezolvate niciodată). Rostul acestor strădanii este să demaște ipocrizia și să persifleze armonia de suprafață. Utilizând o simbolistică apăsătoare (orologiul, poarta izbită de vânt), dispuse pe cărările unei tragedii antice pune degetul pa rană: dezordinea socială și seismele din intimitate, oferind spectatorilor șansa de a constata singuri cine-a creat ambiguitatea în Everybody Knows.
Regia: Asghar Farhadi
Scenariul: Asghar Farhadi
Imaginea: José Luis Alcaine
Decorurile: Clara Notari
Costumele: Sonia Grande
Montajul: Hayedeh Safiyari
Muzica: Javier Limón
Distribuția:
Penélope Cruz – Laura
Javier Bardem – Paco
Ricardo Darín – Alejandro
Eduard Fernández – Fernando
Bárbara Lennie – Bea
Inma Cuesta – Ana
Elvira Mínguez – Mariana
Ramón Barea – Antonio
Carla Campra – Irene
Durata: 2h12
Citiţi şi
Anatomie d’une chute / Anatomy of a Fall
“Viața e frumoasă” zic ambasadoarele Lancôme. Ce mai face Isabella Rossellini
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
