În mod repetat, și nu îmi e rușine de asta. Și cum ar fi să îmi fie? După niște relații eșuate, și mă refer acum la relații de toate tipurile (nu, nu din cele patologice, ci sociale, amoroase sau profesionale), în care m-am ars de parcă m-am înfipt cu lingura în ciorbă în timp ce ea încă mai fierbea, mă simt oarecum îndreptățită să suflu și în iaurtul scos recent din frigider.
Asta e, trăim într-o lume rea, dispusă oricând, pentru orice fel de miză, să treacă peste sufletele oamenilor, cu tancuri. S-au dus naibii vremurile când intram în suflete doar cu bocancii. Eu am decis să îmi țin organele vitale, printre care şi corasonul sălbatic și dornic de amor, la cutie.
Și mă trezesc, mai nou, cu reproșuri. M-am gândit să expun problema, poate primesc mai multă înțelegere. Oare nu e absolut normal, ținând seama de vremurile actuale, să fim precauți? Oare e chiar atât de lipsit de romantism să vrem să ne asigurăm că nu ne aruncăm cu capul înainte în vâltoarea unei relații fără prea mulți sorți de izbândă?
Mie mi se pare romantic, îndreptățit și al naibii de sănătos să am grijă întâi de sufletul meu. Ca în avion: în caz de depresurizare a cabinei, asigurați-vă că întâi v-ați pus dumneavoastră masca de oxigen și apoi copilului. Niciodată invers. Apăi dacă în situații de urgență oamenii aceștia, plini de experiență și profesionalism, spun că pentru a-l ajuta pe un altul, fie el și copilul meu, trebuie mai întâi să mă asigur că sunt eu bine, cine sunt eu să îi contrazic?
Și, nu, tot nu e bine. Tot egoistă se cheamă că sunt conform părerii generale. Cred însă cu tărie că dacă ne-am rezolva mai întâi propriile probleme, am putea mai ușor să pretindem că putem să le rezolvăm pe ale altora.
Și mai cred că omul, după nenumărate experiențe urâte, are dreptul la cel puțin câteva cartonașe de „suflat în iaurt”. Cartonașe pe care să scrie: „Da, nu e vina ta că sunt eu reținută și precaută, dar te rog să mă înțelegi, sunt încă preocupată și nevindecată de vechile mele răni, dacă ai răbdare, ca la Hi-Q, Totul va fi bine.”
E, dar nu, oamenii încă mai vor spontaneitate și încredere pe ochi frumoși. Poate ar fi bine să înțelegem că încrederea se câștigă. Nu mai suntem planeta populată de oameni cu dreptul la prezumția de nevinovăție. Eu, cel puțin, am învățat dintr-un banc spus de un om drag mie: întâi tai și pe urmă număr.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
