Îți caut chipul și-n margini de mine!
Nu am voie să mă dezic de tine și iubirea pe care o porți. Știu, inimă!
Chiar cînd picură veninul îndoielilor sau mai ales atunci, nu mă rătăcesc decît uneori și doar cu mintea, pentru că sufletul e relaxat. Simt.
Știu că mintea mi-e cauza întunericului, iar sufletul sursa de lumină și vindecarea. Simt.
Într-o societate care mă silește să-mi pun masca și cînd mă spăl pe dinți, tendința mulțimii este să protejeze neantul și folosirea limbajului „subtil”.
Tu ești atît de desăvîrșit, adînc și intens în sufletul meu, în ape uneori zbuciumate, alteori liniștite și limpezi, uneori lac, alteori curgînd. Nu văd de ce nu te-aș purta pe valuri, pînă la linia orizontului dintre suflet și minte.
Pendulez cu neliniște între întuneric și lumină, neavînd curaj pînă în aceasta clipă să-mi recunosc silueta în întuneric.
Cum spuneai? „Tendința ta este să-ți vezi lumina, iar eu îți arăt întunericul, pentru ca să te vezi ca pe un întreg.”
Oooooo, daaaa. Întunericul meu este altul în lumina conștiinței mele, ce iată că se expune chiar și pentru o secundă și-n afara definițiilor recunoscute:
DA, există gelozia! Dar niciodată necontrolat.
DA, îmi doresc să te îmbrățișez nu doar cu prietenie sau terapeutic, ci pătimaș, în dorința de a te vedea vibrînd, de a-ți simți stîngăcia, dar și siguranța, trupul, respirația, mirosul pielii, vocea la ureche, palmele încleștate, cerînd și oferind.
DA, uneori mi-e teamă că iubirea nu există în definiția impusă de manualul nepămînteanului (necondiționată) și atunci te cert, că nu crezi în ea, iubirea pămînteană.
Dar dacă nu există, atunci nu-mi mai sunt de trebuință definiții de niciun fel. Nici respirația nu o învățăm din pagini răsfoite.
Am bucuria cînd îți citesc zîmbetul pe care îl ador, am liniște cînd te știu în protecție divină, am gîndul nesătul cînd te privesc cu coada ochiului, am pace în pacea ta, am sufletul plin cînd te fericesc bucurii și cînd te știu în provocare și cu viața „nemurită”, cînd inocența ta și senzualitatea se împletesc coregrafic, cînd te privesc fără să mă satur.
DA, am frici vii, curajoase, care mă expun, provocîndu-mă în ceea ce simt și ceea ce fac.
DA, am palme care asudă în dorințe și gură care te caută, iar eu le deturnez atenția și le cert.
DA, am mirosul tău în nări și-n haine și mă cert că-l simt.
DA, am dorința de a curge. Și dorința de a curge cu tine. Cînd am curs ultima dată cu cineva? Niciodată nu am curs cu nimeni. Nici măcar cu mine…
DA, îmi doresc să nu renunți la tine.
DA, recunosc, mă supăr cînd nu-ți știu intenția, dar acceptarea prezentului este înțelepciunea.
DA, mă întristez cînd gînduri si simțiri nu ajung la mine, dar știu că este firesc ca tu să le alegi calea și timpul de expunere.
Uneori dau buluc oftica, neputința, nerăbdarea, chiar și neîncrederea, dar Lumina pune reflectorul pe ele, acestea pierzîndu-și consistența, puterea.
Cînd sufletul mi-e personaj principal, te văd și te simt.
Cînd cînt, în versuri și acorduri te regăsesc.
Cînd vorbesc despre Soare și Lumină, ești aici.
Cînd mă cert și mă iubesc, ești martor.
Da, știu, suntem două suflete și așa trebuie să rămînem, dar tare-i dumnezeiască prezența tîmplei pe pieptul unde se aude inima… trăind.
Dumnezeiască pentru tîmplă (prelungirea inimii) și pentru inima ce trăiește, nu doar bate.
DA, sunt întuneric și lumină și asta mă face Om. Întreg.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
