Te-ai trezit, într-o dimineață, cu gândul că fericirea te-ar lua în brațe dacă…
Aici, fiecare își știe rostul. Poate că ai fi fericit cu adevărat în momentul în care diminețile tale ar începe în cântec de valuri îndrăgostite de albul ireal al plajei pe care o sărută pătimaș, pentru ca mai apoi să plece, seduse, către adâncurile oceanului. Și, mai mult ca sigur, ai vrea ca apusul să-ți coloreze, în puls de roșu aprins, serile în care ți-ai pierde ființa în pasiunea fierbinte a celui iubit, seri de amor în leagănul lunii.
Ori, poate că, starea de beatitudine te-ar mângâia dacă ziua te-ar saluta într-un colț de rai, cu umbră de pădure și cu luminișuri secrete ce ascund taine și energii care te trimit direct în sânul cald al extazului. Poate că ai vrea să adormi pe un covor moale, de iarbă, cu aromă crudă de verde și învelit cu pătura de stele, numărându-le, până când te-ai rătăci, în spirala ce te poartă dincolo de ele, spre lumile noi ale infinitului.
Ai fi fericit, probabil, iubindu-te printre mii de fluturi ce-ți fac din iubire zbor.
Știu că îți cauți fericirea. Ai plecat în căutarea ei și harta lumii este mare. Ai străbătut continentele și ai ajuns în lumi în care culorile vii dansează cu tine prin toate simțurile tale. Mătăsurile alunecă jucăușe pe trupuri desenate, de natură, în forme variate, să bucure privirea orișicui. Aromele îți acordează memoria pe portative de gusturi iuți, fierbinți ca un dans de de femeie iubită ori reci și distante precum privirile înghețate în statuile de zeițe. Încerci să îți găsești preaplinul în meditații și incantații ce îți fac sufletul să uite de imediatul trăit și care te aruncă în sferele spiritului elevat. Te simți fericit doar în adrenalina stârnită de marile încercări. În abandonul vieții trăim mai multă viață. În provocare te simți viu, iar viul acesta te face fericit.
Îți cauți fericirea. Și ai fi fericit dacă…
De ce îți condiționezi fericirea? De ce îi atribui forme? De ce îi dai nume? De ce nu ești, pur și simplu, fericit?
Te trezești într-o dimineață de luni. Și simți tristețe. Primul tău gând străbate săptămâna în căutarea serii de vineri. Este tare departe și starea ta este chiar și mai proastă. Trebuie să te dai jos din pat. Să pleci la muncă. Te-ai trezit într-o dimineață de luni. Poate că plouă. Și ce? Dacă ar fi ultima ta zi, crezi că te-ar mai deranja că este luni? Și nimeni nu îți garantează că vei trăi mai mult decât clipa asta, în care respiri. Atât ai. Știai deja asta, nu este nicicum o noutate. Totuși, ți-ai luat clipa și ai dat cu ea de pereții tristeții și ai învârtit amarul prin fiecare celulă a corpului tău. Tu crezi că ți se cuvine clipa asta? E un dar și ai putea începe ziua mulțumind pentru norocul de o trăi. Asta da, fericire! Conștientizarea darului primit și bucuria de a putea respira, iar, tot ce îți aduce acest moment. Poate că primești în ea un sărut, o îmbrățișare sau doar mângâierea unei raze de soare. Așa înțelegi că nu aștepți să vină sâmbăta atât de repede și că în acest fel poți dilata timpul în felurite treceri și întesități de senzații. Iubește cât poți tu de mult această secundă, atât ți-e viața, nu mai mult. Și din recunoștiința gurii de oxigen primite, fă dar de iubire și altora. Trăiește-o, mereu, cu pasiune nealterată și ea îți va purta ființa prin toate cele ce ți le dorești. Ca răsplată că o iubești așa cum îți vine, cu bune sau rele, cu începuturi ori finaluri. Și greul de ți-l poartă pe cărarea ta, acceptă-l. Este ciocanul care va sparge învelișul din care se va dărui spre culmi noi, sufletul tău. Pe orice drum te-ai afla cu viața, amintește-ți că orice ai căuta se află deja în tine. La fel și fericirea. Necondiționată și mereu în clipa prezentă. Și nu uita să mulțumești!
Pe Monica o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
