Știți de ce dau medicii acum bir cu fugiții care pe unde pot? Pentru că ei știu ce e acolo. Știu ce e pe saltelele pe care ar sta întinși dacă ar fi bolnavi. Ce e pe colacul (care colac?) wc-ului la care ar fi nevoiți să își facă nevoile. Ce e în cădița de duș, acolo, sub gălețile și mopurile puse la scurs după ce au fost spălate în chiuvetă. Ce e pe mâinile și mănușile infirmierelor, asistentelor și colegilor care ar veni să îi îngrijească. Cât de departe, imposibil de atins de departe, e butonul cu care poți cere ajutor când zaci fără vlagă. Dar mai ales ce e pe tuburile și furtunurile care i-ar ajuta să respire, la nevoie.
Medicii dau bir cu fugiții nu de teama virusului, ci de teama spitalului românesc. Pentru că, pentru prima oară în viața lor, ar împărți soarta pacienților lor.
Nu tu clinică privată, nu tu salonul lui dom’ profesor de la Floreasca, nu tu rezerva a’ bună din propriul spital și tratament de vip. Nu. Spitalul românesc, în toată splendoarea jafului, minciunii, incompetenței, pilelor, șpăgilor, “dumnezeilor” profesori-doctori-șefi și mai ales a dezumanizării. Spitalul în care te duci să te tratezi de covid și mori de pioceanic și indiferență. Acolo se tem să nu moară ei. Acum e despre ei. Cât a fost doar despre noi, ceilalți, nu le-a fost teamă.
Strângem ca proștii bani de măști și halate și costume de protecție. Dar înainte? Când mame și bunici și frați mureau pentru că personalul medical îi infecta, atunci nu era important echipamentul. Era mai important plicul. Dintotdeauna, masca a avut dublu rol, să protejeze pacientul de medic și medicul de pacient. Acum, brusc, când pacientul e mai periculos decât medicul, descoperim că nu avem măști. Dar ieri, ieri când medicul era mai periculos pentru organismul slăbit al pacientului, ieri nu era nevoie de mască?
După Colectiv, sistemul s-a apărat prin fiecare medic care nu a ieșit în stradă, nu a dat interviuri, nu a făcut grevă, nu și-a dat demisia. Și, după o vreme, când oamenii au uitat, s-a întors totul la normal. Normalul în care pacienții mureau nu de boală ci de spital. Acum, medicii sunt îngroziți că îi paște acest normal.
Așa că nu voi vorbi de eroi. Deși e la modă. Da, e nevoie de dotări și echipamente. Da, e inadmisibil să nu se poată proteja medicii și asistentele medicale. Da, vreau să protesteze, cu voce proprie, cu nume și prenume și toate detaliile a ceea ce se întâmplă. Asta îi face oameni și îi face cetățeni. Eroi vor fi când, după ce trece epidemia, vor face revoluție. Cea mai lungă grevă japoneză din istoria umanității. Cel mai transparent proces public din istoria umanității. Până când sistemul va fi zdruncinat din temelii. Și apoi vom strânge noi bani, ca și acum, ca de fiecare dată, să construim, să dotăm, să avem ce ne trebuie. Dar ei vor fi făcut partea cea mai grea: să vorbească și să ceară și să nu mai accepte să își facă meseria cu prețul sănătății, demnității sau vieții pacienților lor. Atunci vom putea vorbi despre eroi. Acum, pentru mine, cei mai mulți sunt complici.
Later edit: Luni, 30 martie, ora 23.00, carantină totală în Suceava. Acolo e un caz clar ca lumina zilei de dezastru provocat de minciuna și incompetența din sistemul sanitar. Azi doar au venit cei 13 morți nedeclarați să ne bântuie pe toți. Mă întreb de ce Vasile Rîmbu nu e legat deja.
Guest post by Andreea Mureșan
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Prostia omenească și prostia românească
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
