Femeia. Evă eternă, poveste fragilă, misterioasă, inexplicabilă. Minune a chirurgiei lui Yahve, coastă masculină reșapată și însuflețită cu harul divin al creației. Întruchipare a echilibrului cosmic și esență de frumusețe… Nu întreba cine este, ci iubește-o mereu, cânta cândva Titi Botez.
Și totuși, la ce folosește? Superficială întrebare, la care nici măcar Schopenhauer nu a reușit să dea un răspuns plauzibil. Mintea bărbatului, atâta câtă este, obosită de bere, de fotbal, de orgolii înfrânte, de funcții de conducere, de motociclete, mașini, politică, undițe, de telescoape, de bricege, de filosofie, de războaie, de vânătoare, îmi trag sufletul…, de câștigat premii Nobel, de scobit în fundul nasului și suflat mucii în fasole, nu reușește să se descotorosească de stereotipuri. Courbet, Rodin, Beethoven, Casanova au fost pe aproape. Descoperirea clitorisului a fost o răscruce anatomică, care a revoluționat civilizația. De aici până la Simone de Beauvoir nu a mai rămas decât un pas. După Woodstock și baricadele din Mai 68, linia a fost trecută.
Departe de mine intenția să realiniez planetele. Subiectul este imens, orice intenție de organizare pare inutilă și chiar periculoasă, cuvintele având o rază de acțiune mult mai mare decât gloanțele trase dintr-un kalașnikov.
Motivul pentru care mă trezesc scriind astăzi, pentru doamnele care răsfoiesc Catchy (ne cunoaștem deja, doamnelor, cu plăcere, din lecturile precedente), este că sfânta biologie a ajuns să decidă președintele al coșcogeamite democrație, având ca temă fundamentală de campanie tocmai feminismul contra barbariei atavice. Mama soție contra violatorului. Molly Malone contra Jake the Ripper, Eliza Doolittle contra Professor Higgins, Anne Boleyn contra lui Henric VIII etc, etc. Se întâmplă într-o democrație fondată, nu-i așa, de Washington, Jefferson, Smith, și …soțiile dumnealor, care i-au încurajat. Eroare fundamentală care se cere corectată în Noiembrie 2016. Nimic imposibil. Deja Elisabeth R, regina virgină (?), care a dat de fundul mării cu Filip Catolicul și armada lui pofticioasă? Unu la unu.
Meciul se joacă pentru cel mai oval birou din cea mai albă casă din Univers. Brrrr! Friguros și deprimant. De o parte Hillary, care cheamă femeile americane la revoltă contra satirului, priapicului, bădăranului Ștrump. De partea cealaltă, Trump, meșă în vânt, care zice că doamna nu-și ține mailurile acasă, este cam… bătrână și nesigură pe picioare. Mie îmi pare că ambii sunt pe lângă subiect, anume președinția Statelor Unite. Ale Americii, precizez, nu cele mexicane – numele oicial al Mexicului este Estados Unidos Mexicanos.
Ce-mi pasă mie? Deloc. Cât am fost director într-o multinațională (am fost și director, cu umilință), am angajat numai femei. Eram înconjurat de vreo șapte doamne și pentru că niciuneia nu-i plăcea berea, am selecționat și un bărbat, care s-a dovedit rapid că nu bea decât suc de roșii și că, familist, se culcă devreme. Le-am angajat pentru sinceritate, rezistență la stress (!?), capacitate intuitivă, răbdare și, mai ales, pentru că, spre deosebire de masculi, alfa, beta, omega 3 etc, nu vorbesc peste interlocutor. Chestie pe care nu o suport la bărbați. Cunosc femeile? Nu. Vă mulțumesc.
Totuși, faptul că lui Trump îi plac femeile, ori că le-a pus mâna pe fund (pardon, scuzați), sau că s-a exprimat peiorativ la adresa femeilor, sfântă generalizare!, nu mi se pare un dezastru ecologic. Încălzirea globală are alte cauze, ca și criza economică. Mi se pare mai degrabă o ipocrizie din partea celor care pretind că fac sex cu lumina stinsă, sub cearşaf, și doar cu scop demografic. Vă spun eu, ca fost student medicinist, că femeile au fund, sâni și o piele catifelată ca mătasea chinezească. Așa le vede un bărbat de înălțime medie, normoponderal și în toate mințile. Să atingi o femeie este ca și cum ai sufla puful păpădiei. Asta, domnilor, (sunteți prin preajmă?), dacă nu ați băgat de seamă…
Țin minte că stăteam toată grupa 13, numai băieți, șapte la număr și maaaagnifici ca luceferii, pe o bancă din fața institutului de medicină și improvizam concursuri de miss, notând fetele care defilau pe trotuar inocent, fără conștiința existenței juriului de pe bancă. Notele variau de la 5 la 9,50. Toate fetele primeau notă de trecere, dar nu am dat niciun zece, în cei câțiva ani de concurs, nu pentru că eram sexiști, ci doar exigenți. Premii nu au fost, ne păstram banii pentru bere. Câştiguri am făcut destule și nu-i era nimănui inima rece, colegele noatre iubeau viața la fel de mult ca și noi. La bere mergeam împreună, băieți și fete. Eram egali și frumoși ca visurile noastre.
Experți anatomiști, știam ce și cum. Îndrăznesc să povestesc tărășenia asta acum, fiind convins că fapta s-a prescris, altfel cine știe ce ONG feminist m-ar putea lua la refec. Critica est mama învățăturii de minte, tooootuși, este bine de știut că dacă o colegă vine la birou cu jumate de sâni (la țară li se spuneau țâțe, pe vremuri, când școala era doar pentru boieri și bogați) ieșind generoși și doldora de dincolo de sutien, decolteu, gard, cazemată, este practic imposibil, dacă nu ești scopit, adică eunuc, să nu-ți cadă ochii exact în canionul pe care cele două fericiri îl fac, asemenea unor plăci tectonice, în care ție, faun nărăvaș, îți vine să te lăfăi, să te răsfeți, chiar dacă bănuiești că nu este decât banalul silicon. Dar dacă nu este silicon? Ispita este prezentă în viața bărbatului, ubicuitară, pandemică, ereditară, precum calviția ori snobismul. Așa suntem făcuți, defecți, manipulabili, rău mirositori și …de neînlocuit. (vibratorul nu are funcție skype). Nu credeți?
Vă rog, reluați lecturile din Catchy pe care vi le-am dedicat cu naivă reverie și observați dacă este vreun sâmbure de sarcasm machist. Vade retro satana! Revin, așadar la campania prezidențială americană, unde prima grijă a americanilor este poziția geografică față de femei a candidatului cu pantaloni. Un show recent, pe care l-au dat Hillary și Michelle, fosta și actuala primă doamnă, m-au lămurit cu privire la șansele lui Trump. Zero. Vânare de vânt, vorba lui Bob „Nobel” Dylan, citată din Eccleziastul (apropo, un premiu Nobel pentru proverbele din Biblie? Se aude Stockholm?). Michelle a prins aripi. Este departe ziua când ședea încruntată lîngă coatele lui Domn Președinte, care șoptea dulce la urechea angelică a premierului Danemarcei, o vikingă cu coapsa grea și plete blonde. Unde? La înmormântarea lui Mandela. Ei, hai că ați văzut scena. Doamna era ….neagră de supărare și nu s-a ferit să o arate. Prima doamnă a lumii. Primul domn al lumii.
Știți care e buba cu președinții americani? Le-au cam plăcut femeile. Păi sigur. Când cari ditamai cobilița cu butonul nuclear și la wc, te apasă. Kennedy, Roosvelt, Clinton, doar câțiva, și toți democrați. Democrații au avut întotdeauna slăbiciune pentru femei. Nu mai vorbesc de trabucul nefericitului de Bill. Rochița maculată a domnișoarei asistentă a fost arborată pe White House, semn al gloriei prezidențiale. Și totuși, dintre toți, Trump a avut proasta inspirație, singurul, de altfel, să spună că îi plac femeile și că le-a pus mâna pe fund. Ce oroare! Trabucul nu se pune. Adică nu mai contează nici mexicanii care mișună pe graniță, „noaptea când răsare luna pe podișul mexican”, nici comerțul cu China, nici obrăznicia lui Putin, nici terorismul islamic, nici petrolul arabilor. Contează că nea Caisă (seamnănă cu o caisă trecută capul lui Donald, nu-i așa?) s-a lăudat că a smotocit într-un mod ignobil niște, mă rog, doamne. Dacă tăcea naibii din gură, trecea neobservată ca un vânt tras în autobuzul 33 la piața Matache.
Așa însă, iată, vuiește presa franceză de indignare la aluziile mitocanului. Francezii, să știți, stimate doamne, sunt sensibili când vine vorba de femei. Fie că le cheamă Isabelle, Estelle, Jean, Jacques etc. Presa americană, democrată prin definiție, s-a coalizat contra mitocanului. Să-i fie de târșe. Ce-mi pasă mie?
Știți că prin 2012 am ieșit în piața Operei din Timișoara, împreună cu câțiva prieteni din Forța Civică, ca să protestăm împotriva violențelor la care sunt supuse femeile? Am început protestul vreo 10 și am rămas 9, pentru că o doamnă a răcit – era frig – și a părăsit baricada. Nu ne-a băgat nimeni în seamă. Protestul nostru, inutil ca o durere de dinți. Așa că, cine se gândește să dea cu piatra în mine pentru gândurile însăilate astăzi să ia aminte. Ofensiva feministelor americane mi se pare totuși o ipocrize infamă. Nu Trump este în cauză, ci toată stirpea masculină. Madam Hillary aruncă pe apa Potomacului copaia cu Trump, Bill și o grămadă de bărbați americani care au avut proasta inspirație să pună mâna acolo unde se află cea mai frumoasă curbură din toată Calea Lactee, fundul unei femei. De s-au lăudat cu asta ori ba, este chestie de eleganță și rasă de gentlemen. Mâna unui bărbat pe fundul unei femei ar trebui să fie un subiect mai îngropat decât Atlantida. Cu asta nu te lauzi. Cu asta te dospești ca bărbat, crești ca pâinea, te ajută să omori mamuți și lei. Amprentele îți rămân acolo pe vecie. Dar să știți, doamnelor, că senzația este profundă ca un vulcan. Te arde, te răscolește, îți întinde nervii la maxim și te eliberează de toate angoasele și nereușitele. Lăsați-i să adaste, să pună mâna. Vă spun ca medic cu experiență. Vă spun ca bărbat.
În fine, m-am întins prea mult. De fapt, voiam să atrag atenția că nu este înțelept să fie exterminați bărbații. Sunt specie pe cale de dispariție. Și nu sesizează nimeni asta. Dar să vă spun ceva, rămâne între noi. Nu cu Trump au trebă Michelle și Hillary. Nuuuu! Entuziamul combativ al celor două doamne vine dintr-o răbufnire casnică contra Monicăi Lewinski și a primeiministrese a Danemarcei. Ei, da. Bietul Trump plătește oalele sparte în dormitor de domnii Clinton și Obama. Părerea mea. De fapt, feminismul nu a reușit niciodată să depășească stadiul de revoltă potemkinistă din motive de gelozie. Vitrionul, soro!
Sper că nu v-am indignat prea tare. Simone de Beauvoir afirma că prostituția și mariajul sunt două instituții la fel de respingătoare. Am cunoscut prostituate fericite, dar și femei singure și nefericite. Am cunoscut femei bătute de soți, am cunoscut femei care și-au inspirat soții, am cunoscut femei care au lăsat în urmă tot avutul ca să-și salveze copilul. Femeia nu este obiect sexual decât în mintea unor femei care nu au mai făcut sex o perioadă lungă de timp. Să știți că, și dacă sunteți director național, doamnelor, și dacă conduceți o bandă de bărbați, și dacă aveți succes literar cu carul, sau câștigați o cupă mondială la urcatul pe Everest, o mână bărbătească, mânuită cu dibăcie și dragoste pe fundul dumneavoastră, face mai mult decât toată filosofia Simonei de Beauvoir (bine, și a lui Schopenhauer, misoginul, dacă vreți, ca să păstrăm echilibrul). Un bărbat, o femeie și biochimia dragostei este cheia lumii. Restul sunt baliverne.
Faceți sex, v-o spun ca medic. Este calea spre emancipare, spre împlinire. Dar nu disprețuiți bărbații, chiar dacă miros urât, sunt lăudăroși și instabili sentimentali. Dacă vă lovesc, împușcați-i, sunt imaturi și irecuperabili ca și caii de tracțiune care și-au rupt piciorul. Altfel, protejați-i, lăudați-i, lăsați-i să creadă că lumea este condusă de ei. Știți bine că o conduceți voi, cu condiția să nu vă transformați în masculi macho. Asta nu vi se potrivește.
Dacă aș fi american nu aș vota cu Hillary. Nu aș vota nici cu Trump. Aș vota cu Harper Lee, cu Margaret Mitchell, cu Meryl Streep, cu Emily Dickinson. Aș vota cu Statuia Libertății. Pentru că este franțuzoaică… Happy Halloween!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
