E bun câte un eveniment sportiv de genul celui de ieri nu neapărat pentru valoarea lui în sine, cât mai ales pentru că e capabil să dezvăluie găunoşenia unor conaţionali. Chiar şi aici, pe facebook, am avut surpriza să întâlnesc amici care şi-au găsit să persifleze bucuria românilor pentru că Simona Halep s-a calificat în finală. Că sunt manipulaţi cu ajutorul unui naţionalism desuet şi periculos, că sunt imbecili că sunt mândri pentru merite care nu sunt ale lor, că sunt atinşi de un spirit gregar care nivelează creiere ş.a.m.d.
Stimaţi bombănitori, eu nu vă urăsc. Mi-e milă de voi. Să nu fii capabil să te bucuri de un succes extarordinar, să nu fii în stare să apreciezi şi să te emoţioneze performanţa, să nu poţi, în micimea ta de vigilent perpetuu, să vezi în lupta celor două tenismene un spectacol aproape artistic, toate astea spun mai multe despre handicapul tău afectiv decât despre sentimentele primare ale celor care, slavă Domnului!, mai pot încă să vibreze la reuşita altora. Eu nu sunt un mare fan al tenisului. Dar recunosc că ieri am trăit fiecare secundă a meciului de parcă aş fi fost în faţa unei comisii de examen foarte severe. Oi fi manipulat, gregar, prostuţ şi cum vrei tu. Tu, în schimb, ce ai pus în locul acestei fericiri tâmpe a mea, pe care o dispreţuieşti?
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
