Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)

4 November 2024

Friluftsliv este un obicei norvegian care înseamnă să trăiești „viața în aer curat” sau, mai simplu, să petreci timp în aer liber și să fii activ. . . . Atât în ​​Norvegia, cât și în alte țări, stilul de viață friluftsliv poate fi o modalitate potențială de a combate tristețea pe timp de iarnă.”— scria în rubrica de sănătate a CNN. Friluftsliv reflectă dragostea norvegienilor pentru aer liber. Nu e de mirare că scandinavii ocupă cu rândul locul întâi în topul țărilor cu cei mai fericiți locuitori.

Cuvântul acesta a fost inventat de dramaturgul și poetul norvegian Henrik Ibsen și însemna bunăstarea oferită de natură.

În acel moment, Norvegia era în plină industrializare, iar mulți fermieri și locuitori din mediul rural au plecat spre marile orașe. Friluftsliv devenise așadar o modalitate de reconectare și de recăpätare a conexiunii cu natura pe care o părăsiseră din motive economice.

La baza multor mituri și povești, conceptul se transmite din generație în generatie. Friluftsliv face parte și din programa grădinițelor și școlilor primare din Suedia, unde joaca în aer liber ocupă un loc central, cu zile dedicate activităților în aer liber.

Studenții norvegieni, în special, pot lua și o diplomă în Friluftsliv. Norvegia are și Legea privind recrearea în aer liber (Friluftsloven), o lege care dateză din 1957 și care stabilește „dreptul fiecăruia de a accesa și de a folosi natura pentru activități recreative care respectă mediul și oferă un sentiment de bunăstare”, după cum se arată pe site-ul guvernului.

În țările nordice, Friluftsliv atinge și sfera profesionalã: în contractele de muncă este normal să se acorde o oră de plimbare în aer liber pe săptămână.

Există diferite niveluri de aplicare a Friluftsliv. Există cei care preferă să culeagă fructe de pădure sau ciuperci, alții aleg să perfecționeze practicile de supraviețuire.

Pentru început, este important să te adaptezi la climă și la mediu, să alegi îmbrăcămintea potrivită și să știi să te cufunzi în natură și în verdeață.

Plimbarea sau ședința de ascultare a naturii sunt suficiente, dar orice activitate în aer liber poate face parte din Friluftsliv, chiar și o plimbare cu bicicleta, camping, trail running, atâta timp cât activitate recreativă nu este nici motorizată, nici competitivă.

Natura trebuie respectată, limitând impactul activitățior umane asupra acesteia.
Potrivit legiler nescrise, misiunea Friluftsliv este de a avea grijă de mediul înconjurător, nu de a-l deranja sau de a-l invada. “(sursa mediafax.ro)

V-am făcut o introducere care să vă pregătească pentru ceea ce urmează să citiți. Pornind de la această modă scandinavă serioasă și cu atâtea beneficii pentru sănătatea fizică și mintală, Susanna Wolff, cea care are rubrica de umor în revista The New Yorker, a scris/inventat în martie 2021 câteva cuvinte care ar fi echivalentul unor stări umane, cu precădere tristețea, ușoara depresie (vă amintesc că era pandemie…). După ce citiți, interesant ar fi să le găsim acestor stări, acțiuni, niște nume românești. 🙂

 

hundafvise

Când stai pe podea pentru a-ți mângâia câinele, dar apoi câinele pleacă și tu rămâi pe podea singură.

morskjule

Când respingi un FaceTime neașteptat de la maică-ta, pentru că nici măcar ea nu ar trebui să vadă cum arăți acum.

smurtsvin

Când îți pui atât de multă loțiune de mâini încât să nu-ți poți folosi telefonul sau computerul.

ostskam

Când mănânci brânză cu ușa frigiderului deschisă, ca să treacă drept o gustare ușoară și nu un strigăt de ajutor de 3000 de calorii.

uendelig smerte

Când faci o ceașcă de ceai cu o mie de grade prea fierbinte și apoi uiți să o bei până se răcește.

friluftsliv nei (cel cu care am început, doar că în varianta lejer depresivă)

Când spui că vei merge la o plimbare în aerul curat și proaspăt de iarnă și apoi s-a făcut brusc noapte fără să-ți fi pus măcar pantalonii.

beskidt hus

Când dai cu aspiratorul, dar nu aspiri plintele sau pe sub mobilier, și apoi te întrebi de ce casa ta este încă murdară, chiar dacă tocmai ai aspirat.

nullbutikk

Când pui în cărucioarele de cumpărături online lucruri care ți-ar face casa mai frumoasă și apoi nu le mai cumperi vreodată.

***

Să încheiem tot cu umor și o lectură esențială:

Înainte, orgasmul avea reputația că rezolva orice problemă. Acum e mersul pe jos 🙂



Citiţi şi

Să ne mai lăsăm și duși de val…

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

Ziua în care am divorțat de mama

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro