Răsfoind definiţiile stilului, i-am identificat constelaţia identitară, ce pare a avea ca astre centrale termenii specific, formă, caracteristic şi particularitate. Esenţa stilului poate fi, aşadar, reformulată astfel: formă caracteristică ce particularizează.
Stilul constituie un vector esenţial al identităţii, deoarece individualizează, transformând generalul în specific prin particularizare. Amprentă a propriului Eu, este unic şi profund personal, indiferent de sursele de inspiraţie pe care le declină pentru a-şi defini forma finală. Asemenea parfumului, emană arome distincte în acord cu ADN-ului unicat al pielii pe care e pulverizată licoarea magică, chiar dacă în fiecare sticluţă se regăseşte aceeaşi formulă clasică.
De la a folosi parfum până la a ne construi o identitate olfactivă uşor recognoscibilă este, însă, cale lungă. Presupune coerenţă şi consecvenţă în alegeri. Şi mai presupune un ingredient comun, din rădăcina căruia să înflorească variantele diverse şi particulare. Tot astfel, la baza stilului stă ca piatră de temelie alegerea. Ce alegem ?
Ce mâncăm, ce citim, ce ascultăm, ce vizionăm, unde călătorim, unde ne petrecem timpul liber, cum ne aranjăm decorul în care ne derulăm zilnic viaţa, felul în care alegem să ne construim relaţiile, cu sinele şi cu cei din jur. Toate aceste alegeri reprezintă ingredientele pentru hrana trupească, spirituală, cognitivă şi sufletească. Iar nevoia de hrană este o nevoie vitală.
Sub cupola lifestyle, veţi găsi doar sugestii de ingrediente. Reţetele sunt utile, atât timp cât rămâne viu în minte adevărul că ele reprezintă harta şi nu teritoriul. De calitatea ingredietelor alese depinde, însă, calitatea produsului final. Mai departe, felul în care veţi folosi fiecare aceste ingrediente în procesul de creare al propriei vieţi ţine exclusiv de inspiraţie şi de preferinţele voastre. Toată lumea are o viaţă, nu toate vieţile au, însă, stil. Viaţa Femeilor Catchy, însă, are.
S-aveţi poftă şi fie ca vieţile să vă fie mereu delicioase!
Consultă calendarul astrologic pentru sugestii privind stilul de viaţă
Citiţi şi
Toată goana asta după fericire
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.