Felul în care m-am îndrăgostit de tine. Din prima.
Iubesc vinul, deja ştii asta. Rosé-ul rece l-am descoperit într-un sfîrşit de vară perfect. N-am avut nevoie de mult. Eram pe o terasă amplasată atât de aproape de mare încît simţeam sudoarea luptei crîncene dintre valurile nărăvaşe şi granulele de nisip care mă apărau. Abia atunci i-am înţeles rostul. Aroma şi gustul le ştiam deja. Şi de atunci caut apusurile de vară tîrzie cu fiecare înghiţitură. La prima noastră întîlnire am venit cu două sticle. Eram însetat.
Iubesc cuvintele, ştii şi asta. Sunt un bun orator, toată lumea îmi spune. Credeam că m-am născut aşa, dar le-am descoperit cu adevărat frumuseţea dintr-o teamă inexplicabilă. Mi-ai spus în glumă că Tolstoi necitit poate fi motiv de despărţire. Părăseşte-mă! ţi-am zis atunci. Acum, de cînd m-am îndrăgostit şi de Karenina, mă mai vrei?
Iubesc florile. Cele sălbatice de pe cîmp. Am impresia că sunt cele mai pure. Doar ele colorează cel mai bine o casă. Doar ele cresc libere, unde vor, sunt rebele şi vii. Le-am descoperit într-o primăvară cu cer senin, mă plimbam cu maşina şi mă gîndeam la femeia din visul meu. Atunci am descoperit-o într-un cîmp de maci. Stătea mîndră şi dreaptă peste toţi macii. Îi domina pur şi simplu. M-au trecut fiori cînd am atins-o. Am lăsat-o acolo pentru a putea fi admirată şi de alţii, deşi o simţeam doar a mea. Era prea frumoasă.
Eu iubesc iubirea, de fapt, aşa mi-ai spus. Era perioada cînd te descoperam prima dată. Am sărit intrigat şi ţi-am spus că nu. Am argumentat repede că mai fusesem îndrăgostit de o imagine propagată în exterior, iar cand am simţit pe pielea mea realitatea am fugit cît pentru toate iubirile mele de pînă atunci. Ţi-am spus că le-am gustat pe toate, că sunt fript, matur, că ştiu exact ce vreau. Îmi zîmbeai cald. Abia atunci am înţeles că eu vroiam să iubesc iubirea şi o căutam.
Am căutat mereu răspunsuri, am dezvoltat sute de întrebări. Unele le-am adresat clar şi ferm, pe altele le-am îmbrăcat în haine frumos colorate, haioase, şmechereşti. Uneori am ezitat pentru că intuiam răspunsul şi oricum nu mai conta. Alteori primeam răspunsuri care năşteau întrebări şi mai mari. Am căutat forma logică a vieţii, raţionalul din orice situaţie. Nopţi nedormite pentru că tocmai eu nu găseam răspunsul corect. Nelinişti nenumărate am adunat şi le-am împodobit zi de zi.
Cred că mai colecţionez şi acum întrebări.
– Pînă la ce ora e deschis la supermarket? Nu mai avem vin.
Acum ştii ce-mi place cel mai mult la tine?
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
