Viaţa ne bate uneori cu filmul. Peste ochi ne bate, ca să vedem mai bine. Păi, nu? Că afară e vopsit gardul şi înăuntru… Nu se ştie, de fapt, ce se întâmplă înăuntru. În casele oamenilor, carevasăzică. Doar, din când în când, câte o povestioară picantă mai scoate capul şi ne face să rânjim satisfăcuţi pe sub masca mirării: “Ai văzut ce-a făcut X? Pfuuui! Cine ar fi crezut aşa ceva?”
Istoria asta e de pe vremea când încă nu existau dvd-uri, dar existau camere de filmat. Şi casete video. Lumea se distra pe atunci în baruri şi discoteci, de obicei la sfârşit de săptămână. Nici nu erau, de fapt, prea multe alegeri de făcut, când venea vorba de distracţie. Aşa încât, oamenii încă se mai vizitau. Se strângeau în casa cuiva, râdeau, vorbeau, se încălzeau cu bere şi cu vişinată, jucau cărţi și se uitau la filme.
Povestea noastră e, de fapt, despre iubire, chiar dacă pare ceva mai deocheată. Dar s-o luăm cu începutul… M. era un tânăr vesel, arătos şi la locul lui. Îi intrase în cap, de la o vreme, să se însoare, fiindcă-i picase cu tronc o fată, R. o chema. N-a mai avut răbdare şi a luat-o cu ce-a avut pe ea, chiar de pe băncile şcolii. Se vede treaba că se temea ca nu cumva să i-o fure altul. Mignonă, frumuşică, gropiţe în obraji şi gene lungi care băteau uşor peste ochii de căprioară. Avea un păr superb, ondulat, lung până mai jos de fund. Un amestec ciudat R., de femeie cu copil care dospeşte şi abia aşteaptă să guste din viaţă. Când fuma, avea un aer voit pervers, iar ţigara devenea un fel de obiect sexual, aflat undeva între degetele ei şi gură. Iar când mergea, îşi legăna şoldurile într-un mod provocator şi inocent în acelaşi timp, dacă aşa ceva ar fi posibil. R. se grăbea şi ea să se mărite. Nu se omora cu învăţatul şi, oricum, altceva mai bun nu avea de făcut în orăşelul acela ceva mai mare decât o comună. Băiatul, M., v-am spus deja, era o partidă bună. Apartament cochet în centru, maşină mică, relaţii şi învârteli care-i asigurau un trai mai mult decât onorabil.
Avea mulţi prieteni M. Dar cel mai apropiat de el, aproape ca un frate, era V. Burlac convins, dispreţuind oarecum tagma femeiască, V. avea faima unui bărbat inteligent şi cult, dar cam arogant. Ştia însă foarte bine să şi glumească, chiar dacă adeseori o făcea într-un mod puţin zeflemitor. Singur fiind, V. toca o gramadă de timp în casa tânărului cuplu. Acolo îşi bea cafeaua dimineaţa, acolo petrecea serile friguroase de toamnă şi după-amiezele leneşe de duminică. Era atât de “de-al casei”, încât nimeni nu se mira când îl vedea la uşă, chiar dacă se mai întâmpla ca M. să fie plecat cu treburi, iar R. să fie singură acasă.
M. o iubea mult pe R. O ţinea acasă, cu unghiile lungi şi îngrijite, fiindcă, zicea el, “nu mi-am luat nevastă ca s-o trimit la muncă, avem, slavă Domnului, ce mânca”. Păreau un cuplu frumos şi fără griji, admirat şi invidiat de toţi cunoscuţii. Însă, aşa cum e adeseori în viaţă, aparenţele nu pot astupa găuri existenţiale profunde. Într-o bună zi, la vreun an de la cununie, M. îşi anunţă prietenii şi rudele că divorţează. Aşa, tam-nesam. Se pare că nevastă-sa voise despărţirea, iar el fusese de acord. De ce, asta numai ei doi ştiau. Lumea vorbea, desigur. Ba că R. fusese prea necoaptă pentru măritiş, că nu-i plăcea să stea în casă ca un bibelou şi ar fi vrut să-şi mai trăiască un pic viaţa. Ba că se îndrăgostise de altul şi, pârjolită de focul iubirii, lăsase şi casă, şi bărbat, şi tot. Gurile rele ziceau chiar că ar fi fost prinsă în fapt. Dar cel mai grozav zvon care circula era acela că el, bărbatu-său, M., n-o satisfăcea. “Nu e bun de p*lă”, ar fi mărturisit R. Aşa se auzea prin oraş, fiindcă lucruri de genul ăsta circulau mai repede decât ştirile despre preţul pâinii. Din gură-n gură, se pare că vorbele astea i-au ajuns şi lui M. la urechi. “Ştiam eu că e rea de muscă, fir-ar a dracului de curviştină”, a mârâit.
Într-o seară, şi-a chemat toţi prietenii pe la el. Mai puţin pe V., care, nu se ştie din ce motiv, se cam răcise de el de când divorţase. Nu era, pesemne, împăcat cu situaţia şi, neputând să aleagă între el şi fosta, prefera să se ţină deoparte. “Hai că dau de băut. Dau şi un film la video”, le-a zis M. musafirilor. A micşorat lumina şi a pus o casetă. Un dormitor, un pat, el şi cu R., înfocaţi, scene explicite de sex incendiar. R., extaziată. Ţipete înfundate, unghii înfipte în carne, ochi daţi peste cap, orgasm. Vreo jumătate de oră cel puţin, timpul în sine nelăsând să planeze nicio urmă de îndoială asupra “talentelor” lui M. Câţiva dintre prieteni, sesizând ciudăţenia situaţiei, protestaseră neconvingător, la început, spunându-i gazdei să oprească filmul. M. nici n-a vrut să audă. “Tăceţi şi priviţi până la capăt…”
“Cred că acum e limpede. Material pentru gura lumii. Să bem, deci”, a zis la sfârşit, ţinând o sticlă plină în mână şi râzând uşor în barbă. “Aud pe la colţuri că n-o f*team pe R. Aşa o fi? Ce ziceţi?” N-a mai zis nimeni nimic. Filmul fusese mai mult decât lămuritor pentru toţi invitaţii. A doua zi, şi pentru tot oraşul. Asta nu făcea însă deloc lumină asupra misterului despărţirii, ba chiar s-ar putea spune că-l adâncea. “Ce nu i-o fi ajuns şi ăsteia?” se întrebau toţi.
Nu se ştie sigur ce nu i-a ajuns. Cert este că, peste un oarecare timp de la divorţ, R. a putut fi zărită prin oraş, la braţul unui bărbat. Nimeni altul decât V., prietenul fidel al familiei. Era uşor crispat şi mergea cam ţeapăn. R. însă, zâmbea cu gura până la urechi şi îl ţinea strâns, de parcă ar fi vrut careva să i-l fure. Părea fericită şi chiar mai frumoasă decât înainte.
Pe Aurelia o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
