Aseară mă aflam pe drumul național DN58 B, în preajma localității Berzovia. Deseori, când am drum pe acolo, opresc la niște sere din afară localității, unde se vând legume și flori. Cu toate că erau încă lădițe cu legume expuse la taraba de la marginea drumului, pentru vânzare, proprietarii m-au invitat să îmi strâng singură roadele muncii lor. Spuneau că astea au stat toată ziua în soare, sunt prea fierte. Și oricum ei duc la mănăstirea din Bocșa tot ce rămâne nevândut peste zi. “Le dăm în dar, cum altfel… Pe noi Dumnezeu ne ajută mult, ajutăm și noi cum putem. Călugărițele știu mereu să își facă tocane și ghiveciuri, ciorbe și bunătățuri la cuptor, de ți-e mai mare dragul să iei masa la ele, oricine ai fi.” Am încuviințat din cap și le-am spus că am avut și eu odată ocazia să prânzesc la o mănăstire și am rămas minunată cât e de bună mâncarea făcută din lucruri simple și adesea fără carne.
Am intrat cu ei în serele lungi și pline de legume bine crescute, fără ierbicide și alte otrăvuri, doar udate cu apă din fântână și îngrășate cu mraniță; mi-am cules cinci kg de roșii, niște vinete și un kg de ardei grași. Miroseau toate ca la bunici în grădină, pe vremuri, a vară, a soare, a vacanță.
În timp ce culegeam legumele, doamna îmi povestea că e și dăscăliță în Berzovia, deci ea până la amiază nu muncește la cele cinci sere lungi și largi, câtă vreme e școală, dar că soțul ei, fost inginer agronom, își petrece toată ziua printre plantele lui dragi și le îngrijește, de primăvara timpuriu până toamna târziu. Eram foarte impresionată de atâta hărnicie și modestie. Fără glumă, dar pentru doi oameni trecuți de 60 de ani e o muncă titanică ce fac acolo. Mă îndemnau amândoi să îmi rup cele mai frumoase roade, chiar dacă eu am luat ce mi-a venit la mână; nu îmi place nicioadata să mofturesc și să aleg prea mult și pretențios prin munca omului, mai ales când știu câtă trudă e în viața țăranului. La plecare mi-au cerut 35 de lei. Am rămas prostită. Cum 35 de lei pe atâta marfă? “Atâta face, dragă fată, 35, nu face mai mult“.
Azi dimineață, eram la un bancomat să îmi scot niște bani, aveam nevoie de lichidități. Foarte aproape de mine se proțăpise un cerșetor și bolborosea ceva fără întrerupere, o rugăciune plângăcioasă în care își povestea destinul urât. M-am uitat scurt la el să văd ce hram poartă. Era bețivul drojdier tipic, murdar, jerpelit, duhnind a băutură și mizerie de la ora 8, îmbătrânit exagerat de viciu; putea avea de la 50 de ani până la 80, era greu să îi ghicești vârsta sub ruina trupului. Abia m-am abținut să nu îl reped să îmi dea pace. Totuși, în timp ce plecam, i-am dat 10 lei. A luat banii cu mâna tremurând, de la alcoolism, evident. Știam de când i-am dat banii că am făcut o porcărie. Banii ăia se vor duce tot pe alcool. Plus că mi-a răsărit în minte tocmai atunci cuplul de legumicultori de aseară, care muncesc din greu pentru orice bănuț, care sunt cinstiți, harnici și fac milostenie. 35 de lei pe trudă versus 10 lei pe cerșeală insistentă. În ambele dați eu am decis să dau acei bani. Mă simțeam cu judecata strâmbă. Pe de altă parte, am fost părtașă pentru câteva minute sau ore, prin banii pe care i-am dat, la amorțirea alcoolizată a unui suflet care nu mai are nicio speranța. Cine ajunge ca cerșetorul acela e un om terminat, o ființă pentru care nu mai are nimeni înțelegere și răbdare, pe care toți îl disprețuiesc și îl evită. De iubire nici nu mai poate fi vorba. Poate iubirea l-ar salva, dar cine iubește o asemenea ființă? E de prisos, societatea se preface că nu există sau așteaptă să dispară. Iar el știe toate lucrurile astea și vrea să uite, la rândul lui, că există, năpădit de frici și disperare.
N-am nici o concluzie moralizatoare și buruienoasă, și nici nu fac analize dostoievskiene, doar mă uit la cei ce viețuiesc în jurul meu și eu împreună cu ei și mă simt din aceeași oală, același ghiveci de viață. Momentan sunt doar mai norocoasă și foarte atentă să nu o dau în bară. Dar mintea omului e atât de fragilă, iar existența, atât de vulnerabilă.
Guest post by Adina Ștefănescu
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
