Ştiam că este într-o relație, dar nu am încetat să ne întâlnim

31 October 2017

L-am cunoscut pe D. la primul şi actualul meu job. Eram atât de fascinată de schimbările ce aveau să apară în viața mea! Nu mă gândisem până atunci că am să întâlnesc acolo un băiat care să îmi sucească mințile aşa de tare.  Ne vedeam, la început, doar o jumătate de oră, la schimbul de tură, el făcând doar turele de noapte. În prima seară, a apărut în fața mea un băiat, ce mi se părea mie, cel mai frumos de până acum. Era slăbuț, înalt, cu părul aranjat şi privire strălucitoare. M-am topit din primul moment! Părea atunci, pentru mine, tipul acela de băiat pe care doar îl vedeam trecând pe lângă mine pe stradă şi cu care mă întâlneam doar o dată în viață. Şi acum este frumos, nu pot să neg asta, oricât de mult îmi doresc să-l urăsc…

Au trecut şi a doua seară, a treia… sunt sigură că el nici măcar nu mă observase, eu încercând în perioada aia, doar să aflu cum îl cheamă. Şi ca orice fată, am început să îi povestesc uneia dintre prietenele mele, despre craiul meu de la job. I-am spus, descriindu-l în amănunt, că niciodată nu o să se uite un băiat aşa de frumos la mine, că o sa rămână ca un lucru scump, pe care doar îl vezi, dar nu îl poți obține. Ea mi-a atras atunci atenția, spunându-mi: niciodată să nu spui niciodată.

femeie singura la fereastra

Făcând mai bine pe detectivul, am aflat puțin mai multe despre el. Ştiam cum îl cheamă si cam ce vârstă are. Aflându-i numele, deja ştiam şi serile când trebuia să îl văd, urmărind foarte atentă programul nostru de muncă. Tot întâlnindu-ne noi așa 5-10 minute, într-o seară, m-am trezit purtând cu el o conversație banală, despre facultățile noastre. El a fost cel care a început conversația, iar eu deja eram în stare să nu mai plec acasă şi să rămân cu el acolo toată noaptea. Au mai trecut câteva zile şi m-am trezit într-o seară cu o cerere de prietenie pe o rețea de socializare. Era chiar craiul meu. Bineînțeles că am acceptat-o imediat. Nu mă împăcasem bine cu ideea şi deja am primit si un mesaj, în care, printre altele, m-a invitat să ieșim undeva. Nu am acceptat această invitație, dar am continuat totuşi să vorbim. Aşa am aflat că D avea o relație cu unele rupturi, nu le mai mergea bine, ea fiind, vezi Doamne, cea care călcase strâmb. …Iar de la mine, tot ce voia era doar o relație bazată pe beneficii. Din start, am refuzat această idee, eu fiind genul de fată care visează la o relație serioasă. Cu toate astea, nu am întrerupt conversațiile cu el, iar el a profitat ca să-mi facă de fiecare dată această propunere.

A trecut ceva timp, relația lor s-a terminat, iar sentimentele mele deja începeau să se înmulțească şi să se consolideze. Mă îndrăgosteam de el de fiecare dată când ne întâlneam, el apelând la mici gesturi drăguțe față de mine. Aşa a apărut si primul nostru sărut, au urmat și altele, inclusiv sărutul acela pe frunte după care mă topeam – pur şi simplu, când făcea asta, nu mai eram cu picioarele pe pământ… şi uite aşa mi-a descoperit toate slăbiciunile, profitând de ele cu fiecare ocazie.

Şi cum eram eu aşa orbită şi ruptă de realitate, m-am gândit, într-o seară, să îi spun printr-un mesaj tot ce simțeam pentru el. Printre altele, i-am precizat că, dacă nu simte la fel, să înceteze cu toate gesturile frumoase față de mine. Singurul lui răspuns atunci a fost: să lăsăm timpul să treacă şi că o să văd pe parcurs tot ce are de gând să facă.

…Și timpul a trecut. La un moment dat, am aflat că e într-o relație (noi, în tot acest timp, continuând să vorbim, să ne sărutăm etc.), relație începută, cred eu, în perioada când i-am dat eu acel mesaj. De aici, au început greșelile mele… Ştiam că este într-o relație, dar nu am încetat să ne întâlnim, am fost la el, a fost la mine… eram ruptă de realitate, capabilă să fac orice pentru a-l păstra lângă mine. Deja, fără să-mi dau seama, mă aflam în acea relație cu beneficii… Pe ea nu o cunosc (doar din fotografii), însă cred că ține foarte mult la el, iertându-l până acum de vreo câteva ori.

Dar nu-l mai vreau în viața mea. Deja sentimentele mele s-au schimbat şi am încercat să realizez că lângă mine nu o să fie oricum. În plus, pentru el, faima și banii sunt mult mai importanți.

Karma o să îşi facă treaba atât în viața mea, cât și într-a lui. Şi eu am greşit, ştiind de la început ceea ce vrea de la mine, dar şi el, pentru că, deşi i-am spus că nu sunt genul acela de fată, el a continuat să mă convingă, apelând la diverse tertipuri, făcându-mă să mă îndrăgostesc.

Sper să fii fericit, dragul meu, în relația ta, deși îmi doresc din tot sufletul să o iubești pe ea aşa de mult cum te-am iubit eu pe tine, iar ea să te iubească aşa cum tu m-ai iubit pe mine…

Eu merit pe cineva mult mai bun decât atât, deocamdată nu îmi doresc să întâlnesc pe nimeni, dar când o să aleg, sigur nu va fi cineva care să mă vrea doar pentru beneficii… nu va fi cineva pe care îl interesează mai mult banii decât fericirea sau iubirea.

Am pierdut cu el trei lucruri importante – orgoliu, demnitate și timp – şi n-am câştigat nimic. Dar iau totul ca pe o lecție…

Guest post by Gabi Sima

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

6 semne că relația se apropie de sfârșit

Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații

Îi zici destin, o faci. Și apoi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Un om / 4 January 2018 11:29

    Daca ți-ai învățat lecția, ai macar un beneficiu!….în rest,prostia se plătește!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro