În urmă cu câteva zile, discutam cu o prietenă despre ce lecţii a primit de la viaţă în ultima perioadă din cauză că judecase nişte oameni la prima vedere şi despre cum acum se fereşte pe cât posibil să-i mai îngrămădească pe cei care-i ies în cale în diverse categorii. Deşirându-ne şi croşetându-ne gândurile împreună, mi-am dat seama cum o mare parte a suferinței prin care trecem în viață are ca sursă gândirea noastră conceptuală și obiceiul de a eticheta fiecare experiență prin care trecem.
De cele mai multe ori, viziunea noastră prefabricată asupra experiențelor nu are nici o legatură cu realitatea. Lucrurile în sine, trăirile și experiențele așa cum sunt ele, transcend orice fel de încercare de a le conceptualiza; mintea noastră confuză este cea care creează stereotipuri și pune semnul echivalenței între ele și realitate.
Din cauza acestui tip de gândire există dihotomii precum prieten/dușman, alb/negru, homosexual/heterosexual, bine/rău. În societate, oamenii rezonează cu un stereotip sau altul, dând naștere la discriminare și segregare. În budism, acest tip de gândire se numește dualism – tendința minții umane de a diviza lumea în perechi categoriale opuse, numite și antinomii. De aici vine toată suferința noastră, ca oameni în societate.
Unul din cele mai importante lucruri de care trebuie să ținem cont pentru a evolua spiritual este conștientizarea mecanismului de etichetare al minții umane și a consecințelor negative pe care le are asupra noastră. Aduceți-vă aminte de câte ori, într-o discuție cu cineva, v-ați simțit criticați sau judecați pe nedrept într-un fel sau altul. Aproape că ati construit un întreg scenariu în mintea voastră, legat de felul în care vă privea acea persoană. Pentru tot restul zilei ați purtat acel scenariu în conștiință, torturați de gândul că sunteți priviți printr-o lumină negativă, pentru ca a doua zi, discutând din nou cu acea persoană, să realizați că lucrurile nu stăteau deloc așa. Voi înșivă ați fost cauza suferinței voastre, lăsându-vă conduși de mecanismul de etichetare al propriei voastre minți. Această gândire stereotipică își răsfrânge urmările și asupra noastră dar și asupra semenilor noștri, etichetându-i și provocându-le suferință.
Din păcate, nu ne putem detașa complet de stereotipuri. Ele fac parte din noi și trebuie să ne confruntăm cu ele. Prejudecățile și gândirea în categorii sunt indispensabile, dar până la un anumit nivel. Fără ele nu am avea limbaj, nu am putea cere un stilou sau o foaie de hârtie, n-am putea cere indicații cuiva de pe stradă atunci când ne rătăcim; n-am avea conceptele și instrumentele lingvistice prin care să ne comunicăm sentimentele, gândurile și ideile. Dar se-ntamplă foarte des să trecem de limita acestui nivel funcţional și să ne complicăm viața inutil.
Când se exagerează cu etichetarea și cu supozițiile nefondate, simțim că ne ieșim din minți. Priviți ce se întâmplă într-o campanie electorală importantă, când toți așa-zișii analiști fac speculații privind rezultatele alegerilor. Mass-media e împânzită 24 de ore pe zi de sondaje de opinie, scenarii ipotetice, exit-poll-uri, analize politice, influențând electoratul până la confuzie generală. De multe ori, previziunile se dovedesc a fi false, căci realitatea este întotdeauna imprevizibilă și deasupra oricăror încercări de a o conceptualiza.
Când ne lăsăm duși de valul prejudecăților, suntem ca niște crainici de televiziune, ca niște capete vorbitoare pe sticla magică, automanipulându-ne și spunându-ne povești ce ne îndepărtează din ce în ce mai mult de adevăr. Din cauza falselor supoziții și a prejudecăților riscăm să ne trăim viața într-o neliniște continuă.
Dacă gândirea noastră stereotipică ne apropie de adevăr, atunci ar trebui să îi dăm curs fără ezitare. Dar dacă ne înșeală și ne împinge spre concluzii false, nu ne poate duce decât pe un drum al suferinței inutile. În momentul în care învățăm să fim lucizi și să nu mai etichetăm orice și pe oricine în mod automat, începem să vedem totul prin alți ochi. În loc de o lume dezbinată și dominată de teamă, ni se înfățișează o lume nouă, ca un tot unitar. Începem să privim lumea ca un nou-născut, manifestând curiozitate și dorința de a înțelege lucrurile și oamenii din jur. Din acel moment, viața noastră devine mai placută și începem să o trăim din ce în ce mai relaxați, pe zi ce trece.
Nu numai noi suntem cei care se eliberează din robia stereotipurilor, ci îi eliberăm și pe ceilalți din lanțurile prejudecăților noastre. Și-atunci ne putem întalni în avion, în tren sau pe stradă, exact așa cum suntem: oameni reali, în carne și oase, cu individualitate, și nu categorii umane cu etichete lipite în frunte.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
