Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști

27 July 2024

Scriitorul Stelian Tănase a postat pe pagina sa de facebook “Ce vinde Veneția?“, un fragment din “Europa la patru mîini. Jurnal de campanie “, manuscris de sertar. Istorie, cultură, frumusețe. Poftiți!

“… Vivaldi, Casanova, Goldoni. Peisajul lacustru, palatele delabrate (n.red. în ruină), melancolia ei răscolitoare. E o mare afacere pentru unii. Orașul se umple de turiști bezmetici care n-ar mai pleca în veci. Stau cît îi ține buzunarul. Semn rău, populația s-a înjumătățit în ultimii zece ani. A scăzut sub 200.000. (n.red. de verificat aici) Venețienii își lasă casele (le închiriază) și pleacă să trăiască în zonele limitrofe, unde traiul este mai ieftin. Scumpetea este o realitate de neocolit, nu faci față cu un salariu. Străinii sunt făcuți vinovați de situație, deși toată lumea trăiește de pe urma lor. Da, străinii hălăduiesc pe canale și în piețe, scotocesc prin buticuri, populează hotelurile, provoacă o aglomerație de nedescris. Iau pur si simplu aerul – motiv pentru care sunt detestați. E de preferat să nu intri în vorbă cu localnicii pentru că sunt ostili. Încearcă să ceri o adresă, extrem de politicos; se înțelege. De pidă, unde se de afla chiesa di San Michele Arcangelo? Vei fi trimis în direcția opusă, vei fi lăsat în cel mai bun caz sa te pierzi prin labirintul venețian – nici nu e greu. La cină, seara, cu paste bolognese, pe o terasa cu ragazze și amici de ultima oră, se face mult haz pe seama ta, un biet venetic. Așa că descurcă-te singur! Este mai sigur.

Industria ospitalității prosperă continuu de 300 de ani. Englezii au fost primii sosiți. Au apărut în epoca romantică să hoinărească prin Europa – nevrozați de ploi nesfîrșite, de vînt și de frigul de acasă. Au populat veseli și solemni canalele, au cules impresii, s-au lăsat fermecați de fațade, poduri, de palatul Dogilor și Puntea Suspinelor, de femeile frumoase și rafinate. E totuși orașul lui Casanova. Au scris ce au văzut în gazetele londoneze și în scrisori trimise familiei – despre frumusețea inegalabilă a Venetiei și despre traiul ieftin (atunci era). Au cumpărat apoi palate, alții – mai modești – apartamente. Peste an, le-au închiriat cunoscuților ca să nu iasă în pierdere. De atunci – suntem în 1750-1800 – hotelurile sunt arhipline tot anul, nu doar în sezon. Hai toamna la Veneția sau pînă în Paște, cînd nu este vipia din iulie-august! Din cauza oglinzii de apă, vara este absolut sufocant.

E un comerț în care se vinde un singur lucru – nostalgie

E ocupația de căpetenie. Idiotul de turist trebuie stors. La orice colț găsesti dughene în care se plasează suveniruri. Plasticuri, chinezării. Te înghesui la o tarabă, între rafturi supraîncărcate cu marfă. Ți se oferă mai ales măști de carnaval.

Expunerea lor prin mai toate vitrinele dau locului un aspect terifiant. Măștile te privesc din toate unghiurile, nu scapi, trebuie să te obișnuiești cumva cu priveliștea. Au ceva plin de sugestie despre deghizarea în care trăim, nu numai la Veneția, nu numai in timpul carnavalului. Ce ne-am face fără fățărnicie, fără cameleonism? Prefer măștile care caricaturizează doctori și ciocli – cu cioc mare, alb, de ciocănitoare. Se poartă neapărat cu o pelerină neagră, cu glugă și sunt rău prevestitoare. În februarie, la carnaval, fac furori. Au ceva comic si totdodată amenințător. Insistența cu care sunt expuse mă neliniștește. Ceva nu îmi place. îți transmit un sentiment care îmi amintește de catacombele văzute la Viena de curînd. E ceva de Ev Mediu. Hotărăsc să nu cumpăr măști, deși îmi plac, au un magnetism al lor. Nu o să duc niciuna acasă la București. E altă lume – nu se potrivește.
Ce se mai vinde în dughenele & chioșcurile de suveniruri – lămpi de sticlă făcute la Murano – insula de vizavi, le vezi pretutindeni. Apoi intrăm, vai, în zona mizeră a kitschului. Se vînd căni inscripționate, crucifixe, cărți poștale cu imagini ale locului. Albume, ghiduri, hărți. Gondole în miniatură, busturi – Marco Polo, Vivaldi, Casanova. O vastă rețea extrem de profitabilă de pe urma căreia trăiește bine-mersi populația Veneției. Kitsch-ul este la el acasă, ți se livrează, fraiere, en gros, debordează. Zic că e preferabil să nu te apropii de tarabele lor. Asta e și nu e Veneția.

Peggy Guggenheim la palatul său pe Grand Canal, Veneția, 1950. Foto: David Seymour

Peggy Guggenheim în propria gondolă, 1966 Foto:  Tony Vaccaro

Muzeul Peggy Guggenheim e plasat într-un palazzo frumos, restaurat, perfect alb.

O vilă mai largă, cu o grădină/parc împrejur. Adăpostește opere ale unor artiști din avangarda interbelică, numai nume mari. Mulți – amiciţiile ei şi ale lui Max Ernst, soţ.

Peggy și soțul ei, Max Ernst

Văd un Brauner foarte bun. Altadată Brauner m-a lăsat rece, mi s-a părut prea ‘făcut’, prea literar. Uneori un veleitar. Atîrnat de marginea mesei printre suprarealiști. Nebăgat în seama de Breton & Co, considerat un artist minor. Uite că n-a fost așa, are o posteritate care l-a pus în valoare.

Mai sunt expuşi Klee, Chagall, Dali. Lucrarea lui Brâncuşi, pe care trebuia s-o găsesc în prag, nu este. A fost împrumutată la Berlin pentru o expoziție. Peggy Guggenheim a cumpărat-o de la Brâncuşi din atelier chiar în ziua în care nemţii au intrat în Paris – iunie 1940. Detaliu ca o stafidă.

(deschidem o paranteză cu un detaliu care nu îi aparține autorului: două pagini despre el din “Confesiunile unei dependente de artă” de Peggy Guggenheim.

Închidem paranteza.)

În grădină, pe buza apei, văd sculpturi de Moore şi Giacometti… La ieşire îmi cumpăr cîteva cărţi despre avangardă. Nu le găsești în oraș în librăriile comerciale. Circuitul bookshop-urilor din muzee îți rezervă uneori șansa să găsești rarități. Albume/cărți trase în tiraje infime. Le duc acasă ca pe o pradă de preț. Părăsesc Guggenheim –ul, îmi propun să revin.

*

Descopăr întîmplător casa lui Goldoni (palazzo Centani), apoi casa lui Vivaldi, (muzeul Vivaldi nu se afla aici, ci la chiesa San Maurizio, lîngă teatrul La Fenice). Casa lui Benedetto Marcello. Palatul Vedramin Celergi unde Wagner ocupa un etaj întreg ( 28 de camere ) Azi este împărțit între un cazinou și un muzeu memorial Wagner. Îmi fac timp să-l vizitez. Avea o majestuoasă priveliște spre Gran Canale. Aici a petrecut ultima iarnă din viață, cînd a suferit atacul de cord fatal, februarie 1883. Trupul a fost transportat cu o gondolă la gară, de unde a fost dus cu trenul la Beyreuth si îngropat în curtea casei sale.

Nu găsesc mormîntul lui Josef Brodsky. Înainte să moară a cerut să fie îngropat aici. Poate pentru că Veneţia cu canalele ei, clădirile înfipte pe buza apei, îi aminteau de Sankt Petersburg. Poet rus, evreu, băgat de bolșevici în lagăr la Arhanghelsk, cîţiva ani a fost închis și într-un azil psihiatric. Doar pentru că era poet și nu-i plăceau deloc tovarășii de la Kremlin. În 1972 este expulzat. În 1987, ia Nobelul pentru literatură. Mi-a vorbit despre el Michael Heim, cînd eram la L.A. L-a cunoscut bine, fiindu-i traducător. Brodsky a murit la New York în 1996. Trupul i-a fost adus pentru ultima călătorie în insula San Michele.

Gabrielle Chanel pe iahtul prietenei ei, Roussy Sert, în față plajei (lido) din veneția, în 1936 (citiți aici despre parfumul inspirat de acele timpuri)

Pe insulă mai este îngropat alt mare rus – Serghei Diaghilev, impresarul Baletului Imperial rus. A făcut furori la Paris în La belle epoque. Succesul a continuat și în anii ’20, deși vremurile s-au schimbat mult. Datorită lui am făcut cunoștință cu Nijinski, cel mai mare balerin pînă la apariția lui Nureev. Cu Anna Pavlova, steaua trupei. Am facut cunoștință cu Igor Stravinski și baletele lui “Petruska”, “Pasărea de foc”, “Le sacree de printemps”. Acesta ar fi personajul – Diaghilev azi este complet uitat – îngropat în cimitirul din insula San Michele. Oh, această atracție morbidă a rușilor pentru Veneția.”

Mulțumim pentru această plimbare erudit-amăruie.  



Citiţi şi

Prostia omenească și prostia românească

Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”

Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro