După o încercare (Big Eyes) dincolo de orizontul cu care și-a obișnuit spectatorii (Alice in Wonderland, Frankenweenie, Dark Shadows), „magicianul” Tim Burton revine, pe ecrane, cu încă o poveste fantezistă: Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children. Așadar, cineastul se întoarce la formulele care l-au consacrat, călăuzindu-și privitorii spre un tărâm vizual ce i-a adus nenumărate elogii. Vom regăsi tușele estetice și tematica îndrăgită de autorul neuitatului Beetlejuice – o arhitectură alambicată și decoruri adecvate pentru o narațiune complexă (pe mai multe paliere), ce are la bază scenariul semnat de Jane Goldman – o adaptare a romanului omonim, redactat de Ransom Riggs.
Filmul redă peripețiile lui Jacob/„Jake”, care debarcă pe o insulă din Țara Galilor – unde găsește un straniu orfelinat – pentru a elucida un mister. La moartea bunicului său, băiatul descoperă indicii care îl vor ghida spre o lume misterioasă. La vârsta de șaisprezece ani, învață să descopere propriile puteri, fiindcă este nevoit să îi salveze pe noii lui prieteni. În casa Domnișoarei Peregrine și a copiilor cu abilități speciale, se alătură celor dotați cu abilități ieșite din comun și luptă pentru o cauză dreaptă. Când răul apare, cu toţii sunt pregătiţi să acţioneze. Exact talentele lor deosebite îi vor ajuta să se transforme în eroi. Timpul este cel care-i ţine în siguranţă pe cei diferiţi. Dar până când?
E limpede că, pentru Tim Burton, orfelinatul are un statut aparte. În acest cadru (adevărat „stat” pentru cineast/un soi de Burtonland), copiii orfani ne reamintesc de marginalii din filmografia burtoniană. Din start, povestea acestui maestru al bizareriei creează o atmosferă cu un efect aparte: insula și orfelinatul de poveste par desprinse din vechile povești gotice. Faptul că acei copii suferă de unele handicapuri fizice ne duce cu gândul la Edward Scissorhands și la toți marginalii despre care cineastul a istorisit prin intermediul filmelor realizate până acum. Și în orfelinatul administrat de Miss Peregrine există paria – acei copii excluși de ceilalți -, toți repliați în sfere temporale ale trecutului, denumite, în film, loops (bucle temporale prin care ei pot retrăi o dată sau la infinit una sau mai multe secvențe din viața lor, până când tragedia este evitată).
În această lume paralelă, departe de viața celor normali, drama (mai degrabă thrillerul), teroarea acestor copilași, sparge echilibrul cristalin în care se reuniseră bieții freaks. Ideea filmului este seducătoare, bogată în posibilități, propice reflecției (orfelinatul este adăpostul unor nefericiți ai sorții, unde bucla temporală le permite să trăiască mereu aceeași dată/ 3sept. 1943, să revadă aceleași locuri, să trăiască aceleași evenimente și de-a reacționa asemenea).
Burton nu și-a pierdut talentul de povestitor feroce, însă nu toate sunt exploatate cu aceeași aplecare în această sumbră feerie, iar finalul pare (ușor) precipitat. Ritmul accelerează, iar divertismentul pierde puțin din atracție (și din pricina duratei). Deși, pe alocuri, misterul se diluează, filmul câștigă din punct de vedere comercial. Ca de obicei, Tim Burton a ales-o drept „maestru de ceremonii” (în rolul Miss Peregrine) pe superba Eva Green. Uimitoarea actriță îi va aureola pe copii cu forța desprinsă din magia sa (binevoitoare). Exercițiul de putere al lui Miss Peregrine se difuzează în mod progresiv în ansamblul comunității, prezentând ca normală reglarea cronometrică și angajând fiecare membru într-un fel de auto-repetiție, într-un gest cvasi-industrial. Lăsând acest personaj să aranjeze viața din orfelinat, în dorința de-a proteja copiii de disonanțele din mediul exterior, Burton dialectizează clar devenirea industrială a imageriei sale. Mai puțin prezentă în ultima parte a filmului, actrița va domina o distribuție alcătuită din numeroși tineri și se erijează într-o fantasmă a unui om obsedat de o femeie-vampir. În fiecare dintre cadrele în care se ivește Miss Peregrine/Eva Green, Burton lasă impresia că și-a găsit un alter-ego feminin. Spectatorii vor să-l creadă; restul actorilor nu se ridică prea sus în arta interpretării, ba chiar Samuel L. Jackson și Rupert Everett par cabotini, iar Chris O’Dowd joacă – în rolul tatălui iresponsabil – cu o anumită nuanță de monotonie. Rămâne, totuși, plăcerea de a regăsi jocul inspirat al lui Asa Butterfield și clasa minunatei Judi Dench.
Burton mixează coduri literare și cinematografice aparținând deceniului trecut (din universul Harry Potter) cu idile în care tinerii protagoniști aspiră la anumite super-puteri, toate astea în pofida unei macabre cruzimi, ce servește drept combustibil aceastei povestiri atemporale.
Într-unul dintre momentele filmului, copiii plonjează în apă pentru a explora epava pachebotului care se ciocnise (cândva) de un iceberg (referință la Titanic). Cineastul aduce în prim-plan ideea de clasic: elegia unei epave, chiar dacă intervine și temporalitatea multiplicată și acel du-te-vino între prezent și trecut, prin mai multe tranziții numerice, mortificate sau regenerante. Stilul său se regăsește din plin în efectele vizuale (fish-eye precum în Big Fish, Charlie and the Chocolate Factory sau culorile supraexpuse precum cele din finalul de la Alice in Wonderland).
Filmul rezumă metoda cinema-ului burtonian: redă fixitatea expresionismului (asumată și prin materialul literar din care se inspiră, știind să păstreze romanescul prin imagini misterioase), dar poveștile pe care le narează implică mișcare/acțiune (peripeții), știind și cum să înțeleagă… fantome.
Diferențele, inadaptarea, sfârșitul inocenței, visele imposibile ale celor mai aparte, care vor să trăiască în mod liniștit se regăsesc din plin în acest univers vizual (înțesat cu spații-fetiș: casa în paragină, circul, locurile în care se-ntâmplă extraordinarul, deși pentru trecătorii considerați normali acestea sunt invizibile). Regăsim marca Burton: „Stay peculiar!”; filmul invită spectatorii să deschidă mai bină ochii și să fie mai dispuși să accepte și ceea ce este diferit. În egală măsură, magic și magnific, Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children etalează capacitatea lui Tim Burton de-a rămâne el însuși, când este cazul, și ne invită să ne împrospătăm, la rândul nostru, admirația sau aversiunea pentru tot ce înseamnă „altfel”.
Regizor: Tim Burton
Scriitor: Ransom Riggs
Scenarist: Jane Goldman, Ransom Riggs
Compozitor: Michael Higham, Matthew Margeson
Operator: Bruno Delbonnel
Muzica: Michael Higham, Matthew Margeson
Producător: Peter Chernin, Jenno Topping
Producător executiv: Katterli Frauenfelder, Derek Frey, Nigel Gostelow
Monteur: Chris Lebenzon
Distribuţia:
Eva Green (Miss Peregrine)
Samuel L. Jackson (Barron)
Asa Butterfield (Jacob Portman)
Allison Janney (Dr. Golan)
Kim Dickens
Ella Purnell (Emma Bloom)
Judi Dench (Miss Avocet)
Rupert Everett
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
