Într-un Tokyo insolit și derutant, departe de ceea ce știm din banalele cărți poștale, o jună belgiană vrea să devină japoneză. Ea se-ndrăgostește de un tânăr nipon francofil. Realizatorul belgian, Stefan Liberski, a adaptat pentru ecran Ni d’Ève ni d’Adam de Amélie Nothomb, într-o peliculă, veritabilă declarație de iubire pentru Japonia. Rezultatul obținut respiră umorul și delicatețea autoarei și este iluminat de șarmul irezistibil al tinerei actrițe Pauline Étienne. Așadar, știm că scrierile literare ale lui Amélie Nothomb se pot grupa în două secțiuni: ficțiune pură și romane autobiografice. Ni d’Eve, ni d’Adam – devenită Tokyo Fiancée – intră în a doua categorie, printre celelalte scrieri precum La Métaphysique des tubes, în care descrie copilăria sa în Japonia și Stupeur et tremblements, cea care deapănă impresii despre experiența profesională din Țara Soarelui Răsare, ecranizată de Alain Corneau. Autoarea cărții Stupeur et tremblement avea doar douăzeci de ani când a plecat în Japonia și-a trăit o înflăcărată poveste de amor cu junele tokiot, Rinri. Delicată, precum o floare de cireș, tânăra care visa să devină japoneză, după ce-și petrecuse ani buni în Țara Soarelui Răsare, redescoperă minunățiile din acest colț al lumii, grație unui șarmant nipon, pe care-l inițiase în limba franceză. Jonglând cu dubla semnificație a termenului „maîtresse” (învățătoare/iubită), acest unic elev al cursurilor de franceză predate de visătoarea Amélie devine – cu timpul – „iubirea de la douăzeci de ani” a unei viitoare scriitoare. Amélie traversează o gamă largă de surprize, de la șocul cultural ilar sau poetic, până la fascinația provenită de la decorurilor cubiste din arhitectura urbană, apoi tandrețea în fața arnajamentele Ikebana sau admirația față de năstrușnicia unui personaj Manga.
Stephan Liberski demonstrează că are abilitate vizuală, fără să fie ostentativ, dar dublează imaginea cu narațiunea plină de farmec, grație talentatei Pauline Étienne, o excelentă actriță belgiană, care s-a făcut remarcată în rolul titular din La Religieuse (regia: Guillaume Nicloux, 2013). Aceasta o va întrupa pe compatrioata sa, romanciera Amélie Nothomb. Cineastul își asumă, totuși, unele libertăți față de autoarea cărții care l-a inspirat, și adaugă episodul catastrofei de la Fukushima, care nu apărea în roman, dar pe care el simte nevoia să îl evoce. Însăși Amélie Nothomb și-a dat acordul în privința regiei, interpretării și scenariului în această adaptare pentru ecran. Pauline Étienne este de un mimetism ce se poate confunda cu modelul – rotind ochii mari, fiind foarte expresivă și-n gesturi și-n mișcări. Stefan Liberski pune accentul pe șocul (reciproc) cultural al celor doi amorezi din Tokyo Fiancée.
Personajul masculin i-a fost încredințat lui Taichi Inoue, un actor care și-a făcut, odată cu acest film, debutul pe ecran. Calitățile artistice l-au ajutat să învețe acest rol, chiar dacă nu știa o vorbă în limba lui Molière. Vocea din off face racordul cu povestea autobiografică – povestea unei tinere, născută în Japonia, dar repatriată în Belgia pe când avea doar cinci ani, apoi întoarcerea în arhipeleag, după cincisprezece ani. Realizatorul belgian alege să introducă în această poveste și unele scene onirice, după canonul teatrului japonez Nô. Ca și scriitoarea, regizorul iubește Țara Soarelui Răsare și acest fapt se vede în modul în care-a filmat, de la primele cadre până la final, folosind o lumină transparentă: în natură (excelentă scena de la muntele Fuji), de neon: în metropolă (orașul Tokyo văzut din mașină) și în alte cadre atent studiate, neostentative, dar fidele rigorii japoneze. Stefan Liberski transpune această alchimie dintre: tradiție și futurism, eleganță și exuberanță, coduri și libertăți, proprie societății nipone, așa cum o regăsim și la Nothomb.
Tokyo Fiancée surprinde esența Japoniei și toată pudoarea sa comportamentală, fie că e surprinsă în timpul mesei sau la îmbăiere, expunând acel echilibru dintre reținerea interioară și natură, totul într-o profundă notă de mister. Pelicula narează romanța dintre două ființe aflate la antipozi, dar care vibrează la fel. Povestea de iubire, cu caracter inițiatic, este realizată cu o debordantă fantezie și cu mult umor. În această comedie romantică, în care neînțelegerile și fascinația rimează, șarmul exotic estompează șocul cultural ivit în ambele părți. Ecranul este invadat de imagini când himerice (eroina costumată în gheișă, la brațul bărbatului iubit), când surprinse în actualitate (interiorul bucătăriei nipone, printre decorurile futuriste sau în mijloacele de transport). Povestea lasă de înțeles că Orientul Îndepărtat și Occidentul ar fuziona. Totuși, suflul asiatic (din prima parte) este estompat de punctul de vedere occidental, cel al eroinei principale. Farmecul poetic se ciocnește, progresiv, de ceea ce numim flirt și, astfel, se mai duce din pertinență. Regăsim la eroină independența și libertatea tipic europeană, iar la antipozi, Rinri rămâne foarte atașat de tradiție și de convenție, specifice țării sale. Chiar dacă cei doi „samurai” își declară iubirea, fiecare dintre ei întâmpină dificultăți când trebuie să transcendă granițele etnice. În fapt, legătura dintre cei doi eroi nu este una de inimă și una de trup – care evidențiază diferențele culturale. Fascinația cvasi-onirică a tinerei pentru Japonia nu rămâne, se estompează, odată cu trecerea timpului; nu vom ști niciodată de ce Amélie va păstra Japonia doar ca pe o fantasmă existențială.
În toată pelicula, vom regăsi libertatea formală de la filmele din Nouvelle Vague. Stefan Liberski nu forțează spectatorul să iubească Japonia, ci doar îi stârnește curiozitatea – prin regia îngrijită, dar cu unele inserturi delicios-licențioase – și încearcă să reconcilieze Orientul cu Occidentul. O reușită deplină o reprezintă interpretarea feminină. Actrița belgiană compune, cu mult farmec, o eroină precum o floare de cireș: proaspătă, delicată, care i-a totul à la légère, mai ales că prenumele ei este… Amélie (precum Nothomb, dar și ca Poulain).
Tokyo Fiancée rămâne o duioasă declarație (europeană) de iubire și-o poveste inițiatică încărcată de farmec și exotism.
Regia: Stefan Liberski
Scenariul: Stefan Liberski (după romanul lui Amélie Nothomb)
Distribuția:
Pauline Etienne (Amélie)
Taichi Inoue (Rinri)
Julie Le Breton (Christine)
Alice De Lencquesaing (Yasmine)
Muzica: Casimir Liberski
Țara: Belgia-Franța-Canada
Durata :1h40
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
