Dragile noastre, noi nu putem înțelege ce-i în sufletul vostru. Nu ştim cât suferiți. Nu ştim cum este să trăieşti cu anii în saloanele secțiilor de oncologie. Nu simțim durerea micuților.
Şi, iertați-ne de veți putea, nici nu ne-am dori să ştim.
Nu suntem atât de puternice precum sunteți voi.
Ne întristăm, ne rugăm, lăcrimăm, donăm când e necesar, dar nu facem totul.
Aşa că vă rugăm: spuneți-ne ce putem face pentru voi!
Alergăm pentru ridicarea unui spital de oncologie pediatrică. Sperăm să vă fie mai bine. Ştiu că nu-i de-ajuns, că va fi doar mai mult spațiu. Şi poate cadre mai calme, care vor da dovadă de mai multă omenie. Atât. Atât ştim. Mai mult vă rugăm să spuneți voi.
Vă îmbrățişăm cu sufletul, mămici eroine!
Guest post by Oana Gănceanu
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
