Am primit cel mai dureros cadou din viața mea: un buchet de tuberoze, un colier și-un inel însoțite de-o scrisoare.
“Nici un moment nu mi-ai permis să-ți vorbesc despre ea. M-ai certat din priviri de câte ori am încercat. O fac acum, în scris, prima și ultima dată, ca răspuns la toate tăcerile din ultima vreme.
Nu e sigură de nimic, nu mă-ntreabă nimic, dar e pierdută și amândoi știm de ce. Au fost câțiva ani buni până m-am căsătorit cu ea, ani de rătăcit între iubiri de-o noapte, pahare cu tărie și alte păcate ale tinereții. N-am avut ochi pentru tine atunci, recunosc, n-am fost în stare să văd câtă dezamăgire-ți turnasem în suflet și n-am știut ce vei reuși să-mi devii peste timp. N-am crezut în tine.
Când te-ai căsătorit, când te-am văzut plimbându-ți copiii prin oraș, am fost convins că pagina noastră din trecut este de mult mototolită și aruncată la coș, iar eu, exclus din viața ta pentru totdeauna. Ea a fost mereu în apropiere, bună, cuminte și tristă, așteptând pe cineva s-o învețe să iubească. Nu știa pe ce drum să pășească, fiindcă își pierduse mama de mică și tatăl, exagerat de protector, cu greu se hotărâse să-i dea drumul prin lume. Am luat-o de mână și ne-am construit-o pe-a noastră, am făcut doi copii și ne-am completat viețile cum am știut mai bine.
De multe ori am închis ochii și am încercat să-mi imaginez viața fără ea, dar n-am reușit. E cafeaua mea dimineața, e liniștea mea de-acasă, iar când mă uit la cei doi băieți ai noștri, pe care i-a crescut atât de frumos până, iată, aproape de majorat, și în ochii lor o văd tot pe ea. Ei ar accepta să iubesc o altă femeie, nu-mi fac griji. Pe ea, însă, aș ucide-o. Fizic, moral, pe toate planurile.
N-am vrut să se-ntâmple, dar acum te iubesc pe tine, așa cum pe ea n-am reușit niciodată. Mi-ai transformat viața. N-am crezut că după atâta timp ai mai fi în stare. Ea mi-e aici, alături, dar inima mea e inundată de tine. Știu că am fost greșeala vieții tale, știu că nu pot întoarce timpul înapoi, dar știu că din tot ce înseamnă mâine n-aș vrea să-mi mai lipsești. Nu te las. Am făcut-o o dată, dar acum ești a mea și vei fi cu orice preț. De te-aș mai pierde încă o dată, m-aș pierde pe mine.
Oricum e greu să mă regăsesc și să mă recunosc. Știu că ești a lui de-o viață. Să-i cer iertare că te iubesc și vreau s-o fac până la sfârșitul sfârșitului? Atât de nebun sunt după tine că aș fi în stare…
Știu că simți la fel, dar tu ai avut curajul să porți povara neputinței mele de odinioară și asta te-a transformat într-o eroină pentru mine. Ești lumea minunată în care vreau să-mi petrec restul vieții. Nu-mi spune că-i prea mult sau prea târziu! Dacă mai ai puterea, spune-mi DA!”
Și n-am…
Simt că cerul mă-nghite cu tot, cu trecut și viitor. Știu că urmărești Catchy. Sper doar ca sfârșitul, indiferent cum va arăta, să nu vină curând…
Ea știe și… tace
Guest post by Crys
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
