Sunt Max, cel mai mic spiriduș al Moșului. Bunica mea, soția Moșului nu a vrut să mă lase să plec noaptea aceasta cu bunicul Crăciun, să împart cadouri copiilor cuminți. Parcă a avut un presentiment. Dar am insistat așa de mult, am plâns, m-am rugat de bunicul cu o lună înainte, i-am jurat că o să îl ascult și nu o să mă despart de el și de sania lui magică, încât într-un final au cedat.
După ce Moș Crăciun și noi, ajutoarele lui am aranjat sub brad cadourile pentru copiii din casa aceasta, eu am rămas un moment distras, atras de un om de zăpadă din brad care mi-a făcut cu ochiul. Parcă am fost vrăjit, nu am auzit fluieratul scurt al moșului, semnalul de plecare. Uite așa, Moșul și ceilalți spiriduși m-au uitat aici, în casa aceasta frumoasă.
Nu știu să mă mai întorc acasă și m-am ascuns într-o căsuță albă, de porțelan din bradul de Crăciun împodobit de sărbătoare, cu globuri albe și aurii, inimioare, steluțe strălucitoare, țurțuri și săniuțe de cristal, figurine vesele de pluș fin, moși Crăciuni veseli, oameni de zăpadă șmecheri și puși pe șotii. De aici, de la fereastra căsuței din brad am văzut în dimineața zilei de Crăciun cum familia a deschis cadourile.
Prima a intrat în sufragerie o fetiță delicată, cu o figură angelică. Cred că avea vreo patru anișori. Cu ochii albaștri, umbriți de gene lungi, cârpiți de somn, a dat ocol bradului căutând pe cineva. Avea părul blond, ciufulit și era îmbrăcată într-o cămășuță de noapte albă, cu dantelă fină.
În spatele ei, s-au auzit niște piciorușe zdupăind pe scări și o voce nerăbdătoare care a întrebat:
— A venit Moșu?
— Nu a venit, a spus fetița dezamăgită plecându-și privirea.
Ca o vijelie, băiatul intră în sufragerie. Să fi avut vreo șase ani, în pijama colorată cu mașinuțe, cu părul creț și piciorușele agitate. Când a văzut cadourile a început să țopăie de bucurie în jurul bradului împodobit.
— A venit, a venit! Maamaaa, taataaa, a venit. Doamne, Ana, cum poți să spui că nu a venit?
— Bine, dar, Moșul nu-i aici, spuse fetița descumpănită.
În sufragerie au apărut părinții copiilor. Ana suspina ușor, astfel că mama a trebuit să îi explice:
— Știi, Ana, în noaptea de Crăciun, Moș Crăciun este așa de ocupat încât nu poate sta de vorbă cu toți copiii de pe pământ. El are o singură noapte la dispoziție ca să împartă cadourile tuturor copiilor. Nu a așteptat să vă treziți, a lăsat repede cadourile ca să plece să dea cadourile și altor copii.
— În dimineața acesta toți copiii deschid cadourile. Hai, Ana, să vedem tu ce ai primit! încercă tata să îi abată atenția de la gândurile ei.
— Dar asta era dorința mea cea mai mare. Să vorbesc cu el și să îl servesc cu un fursec, suspină Ana.
Mama i-a îmbiat să deschidă surprizele din cadourile de sub brad.
— Vă rog, vă rog, pe rând deschideți fiecare cadou, vreau să ne bucurăm împreună. Tati pune tu muzica de Crăciun să aduc cafeaua și laptele.
Probabil de aseară mama orânduise frumos pe masa din sufragerie, aranjată de sărbătoare cozonacul, turta dulce și prăjiturile, ceștile speciale de Crăciun. Când se întoarse de la bucătărie, cu cafeaua și laptele cald, ca într-un frumos ritual, tata începu să împartă cadourile.
Băiatul, pe care îl chema Andrei, era fericit la deschiderea fiecărui pachet, se bucura și alerga prin casă, se oprea pe covor, se juca puțin cu mașinuțele primite, cu avioanele și rachetele, după care începea să alerge pe lângă brad.
Ana, fetița, și-a deschis cu timiditate cadourile. Cel mai mult s-a bucurat pentru culorile pastelate primite și cartea de colorat. Nu prea știa să se joace cu păpușile (și primise vreo două), pentru că Andrei cel expansiv o punea în fiecare zi să se joace cu el, cu mașinuțele și omuleții lui de plastic. Ea și jucăriile ei erau mereu pe un loc secundar în imaginația jocurilor lui Andrei. Fiindcă păpușile ei erau mereu împușcate de roboții lui Andrei, Ana prefera să-și bage nasul într-o carte de colorat și să coloreze imaginile frumos desenate.
După împărțirea cadourilor, Andrei a zbughit-o fericit în camera lui să joace pe calculator jocul mult dorit, abia primit în această dimineață. Ana a rămas lângă brad cu cartea și culorile. S-a așezat pe jos și a început să coloreze. Nu o interesa jocul acela cu roboți și zgomote ciudate de la laptopul lui tati.
Deodată, a auzit un strănutat ușor ca o părere și s-a uitat către brad. Doi ochișori curioși o priveau din spatele ferestrei căsuței din brad. Ana s-a apropiat.
— Sănătate! a spus uitându-se pe fereastră, în interiorul căsuței de porțelan.
— Mulțumesc, spuse spiridușul Max.
— Cine ești tu? întrebă Ana curioasă.
— Sunt Max, cel mai mic dintre nepoții lui Moș Crăciun.
— Serios? Și cum ai ajuns aici? făcu Ana mirată.
— În zbor, cu sania bunicului meu.
— Când ați ajuns?
— Târziu, în noapte, mai aveam încă vreo câteva țări de finalizat înainte de a ne întoarce la bunica, acasă.
— Și noi de ce nu v-am văzut?
— Pentru că dormeați. Noi ne bucurăm când oamenii nu ne văd pentru că putem să ajungem la mai mulți copii. Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă am sta la povești cu toți copiii cărora le ducem cadouri. Cred că am termina de Paște, când copiii caută ouăle de ciocolată printre florile din grădini, spuse Max căzând pe gânduri.
— Și tu cum de ai rămas aici, în bradul nostru?
— Uff, asta este problema mea. După ce am lăsat cadourile voastre, eu nu am fost atent la semnalul de plecare al Moșului, iar echipa de spiriduși, grăbiți cum sunt, m-au uitat aici, spuse Max, lăcrimând.
— Te rog, nu mai plânge, spiridușule, spuse fetița. O să am eu gijă de tine, îți promit, spuse fetița și îi dădu o bucățică dintr-un biscuit.
Părinții se ocupau cu pregătirea mesei de Crăciun, iar Andrei se juca fericit fiindcă avea voie la laptop, așa că Ana i-a arătat lui Max cadourile primite, s-a dus în camera ei și a adus căsuța de păpuși aruncată într-un colț, în lada de jucării. I-a vorbit non-stop lui Max despre jocurile din imaginația ei.
Deodată, ca o vijelie, apare Andrei. Când a văzut-o pe Ana liniștită la brad parcă povestind cu cineva, a început să o asalteze cu întrebări:
— Ce faci, Ana? Cu cine te joci? Ce ai primit de la Moșul?
— Ssst, îl sperii făcu Ana.
— Cum? Pe cine?
— Pe spiridușul Max.
— Nu te cred, nu există spiriduși zise Andrei, cercetând bradul.
Am intrat în întunericul unui glob argintiu, alunecând ca într-o peșteră înfricoșătoare și mi-am ținut respirația. Dacă m-ar fi văzut și Andrei, ar fi fost prea mult pentru mine, riscam să afle prea multe persoane de prezența mea, să fiu dat afară din casă și nu aș fi rezistat gerului de afară.
— Nu vezi că nu este nimeni aici, spuse Andrei și plecă la fel de vijelios pe cum a intrat.
Rămasă din nou singură, Ana a început să mă caute și să îmi vorbească duios, cu glas de copil. Îmi era frică să mă mai arăt, dar pentru că mi se făcuse foame am ieșit timid din globulețul ascunzătoare.
La un moment dat, mama a strigat-o:
— Ana, hai te rog la masă!
Ana s-a apropiat de brad și mi-a șoptit:
— Mă întorc numaidecât! Ție îți este foame?
— Da, aș mânca și eu ceva, biscuitul de dimineață nu mi-a ținut de foame.
— Stai fără grijă, îi spuse Ana.
— Cu cine vorbeai? o întrebă mama.
— Cu prietenul meu imaginar, Max, răspunse Ana fără ezitare. Și lui îi este foame. Mama te rog să îi punem și lui puțină mâncare pe o farfurie.
— Dacă mănânci toată porția ta, îți promit că îi punem și lui.
Ana s-a străduit să îi facă pe plac mamei și să mănânce toată porția pentru a se întoarce la joacă și la spiridușul Max. S-a întors de la masă cu o farfurioară micuță cu friptură de curcan mărunțită și piure. A luat și două scobitori, să se ajute spiridușul de ele și să nu se murdărească pe mâini. A pus farfuria în spatele bradului și l-a strigat pe Max. Acesta a coborât ușor ca un fulg de pe o crenguță pe alta a bradului până a ajuns la farfuria cu ospățul. Ana, așezată pe burtică, l-a privit fascinată. După ce a servit masa, Ana i-a întins degețelul. Max s-a așezat timid și ea l-a pus pe crenguța cu globulețul în formă de căsuță.
Chiar atunci, au intrat Andrei și verișorii veniți în vizită cu părinții lor. Când au văzut-o pe Ana liniștită la brad parcă povestind cu cineva, au început să o asalteze cu întrebări:
— Ce faci, Ana? Tot cu spiridușul ești?
— Să-l descoperim, zise unul din băieți agitând un pistol de jucărie .
— Nu e spiriduș, e un prieten imaginar, apucă să zică Ana înainte ca cei trei băieți să înceapă să mă caute din priviri, prin bradul de Crăciun și prin jurul lui. Noroc că mâncarea pe care mi-o adusese Ana îmi dăduse forță să zbor pe colțul tabloului de pe perete. Așa am reușit să mă lipesc de spatele tabloului și să nu fiu văzut de cei trei băieți.
Când s-au plictisit de atâtea căutări au plecat și au lăsat-o pe Ana din nou singură. Cu ochișorii ei albaștri a cercetat fiecare globuleț în căutarea mea. O priveam de sus, de pe tablou. Îmi era prea frică să mă mai arăt, așa că am stat în continuare ascuns.
Seara, când a plecat la culcare, mi-a lăsat o ceșcuță de ceai și turtă dulce sub brad. S-a apropiat de căsuță și a șoptit:
— Noapte bună, spiridușule Max.
De-abia după ce au plecat musafirii și toată casa a fost învăluită în liniștea nopții, am coborât în căsuța mea. Am adormit cu greu într-un colț al căsuței de porțelan din bradul de Crăciun. Îngrijorat de ce mi se va mai întâmpla mâine, unde mă voi duce când se vor sfârși sărbătorile, eram atât de obosit că nu m-a deranjat deloc aprinderea intermitentă a luminițelor din jurul meu.
Am tresărit când am auzit fluieratul Moșului, semnalul nostru de plecare. Somnoros, am deschis ochii și l-am revăzut pe bunicul. Mi-a făcut semn să mă trezesc. Era târziu, trecuse mai bine de o zi de când mă pierduse.
Înainte de a pleca cu sania care mă aștepta la fereastră, am urcat în camera fetiței și am sărutat-o. Fruntea i s-a luminat cu o strălucire de stea și a zâmbit în somn.
Guest post by Iulia Stavre
24.12.2024
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
