Coco Chanel, Arletty şi Rose de Waldeck. Trei femei interesante, frumoase, care au iubit sau s-au prefăcut că iubesc în perioada cea mai puţin propice pentru capriciile inimii şi cea mai prielnică pentru jocuri duble: al Doilea Război Mondial. Cât din poveştile lor de dragoste cu parfum de intrigă, spionaj, colaboraţionism şi planuri secrete a fost real şi cât a fost plan bine calculat?
Stelian Tănase n-a plăcut-o defel pe Coco. În schimb a notat, conştiincios, toate detaliile despre ea, ca şi despre actriţa franceză şi sociologul de profesie Rose de Waldeck. Ultima a locuit vreme de şapte luni în Bucureşti şi şi-a făcut veacul la Athénée Palace, un hotel construit parcă pentru a-şi pofti preţioşii oaspeţi, de la oameni politici la actori şi prostituate de lux, la a dezvălui şi iscodi după informaţii secrete:
“Coco Chanel a fost și în perioada interbelică un personaj central al lumii bune, o mondenă, conectată cu elita pariziană. A și avut iubiți celebri, unii au spus că ar fi fost o ”devoratoare de bărbați””. O pasionau cei bogați, frumoși, celebri, aristocrați, cu stil. Nu avea gusturi rele! Se născuse în 1883, așadar în 1940 se aproapia de 60 de ani. Deși îl cunoaștea de ceva vreme pe baronul Hans Gunther von Dinke, legătura lor amoroasă a început în 1940. Von Dincklage avea cu 13 ani mai puțin decît Coco Chanel, o alură” british” și era un personaj important al spionajului german în Franța. Chanel știa foarte bine ce rol joacă baronul. Se întîlneau la hotelul cel mai luxos din Paris, Ritz, unde ea ocupa un apartament. Hotelul a fost rechiziționat de nemți și era plin de generali și colonei germani. Ea a continuat să locuiască aici pînă in august 1944. Recrutarea ei s-a produs in 1941(agent nr. 7124, Westminster). A îndeplinit mai multe misiuni. Cea mai spectaculoasă i-a fost incredințată în 1943 de însuși Walter Schellenberg la Berlin – prin relațiile ei multimple. Trebuia să mijlocească încheierea unei păci separate cu Marea Britanie.”
“În martie 1941, după ocuparea Parisulului, Arletty îl cunoaște pe ofițerul german Hans Jurgen Soehring (n. 1908) – reprezentant al Lutwaffe. Era membru vechi în partidul nazist și om de încredere al lui Goering. Arletty a avut cu Hans Jürgen Soehring in anii Ocupației o relație initimă plină de pasiune. A fost o mare iubire, am putea spune. A fost o poveste cunoscută de toată lumea la Paris. Ea și-a continuat cariera de actriță, repurtînd succese în “Copiii Paradisului” de ex, de Marcel Carne…În apartamentul ei de pe Sena se întîlnesc celebritățile acelor ani, Sacha Guitry, Colette, Paul Valery…Alice Cocea. Cei doi îndrăgostiți apar la evenimente mondene, ies în lume, nu ascund că sunt împreună. La o recepție la ambasada germană îi este prezentată lui Goering chiar de Hans Jurgen Soehring. Călătoreste la Berlin. Opiniei publice franceze nu îi scapă aceste derapaje.
În august 1944 Soehring îi cere să fugă cu el din Paris, Arletty refuză. După Eliberare Arletty se ascunde. În octombrie a fost arestată și acuzată de colaboraționism. Unii spun că ar fi fost tunsă chilug, o sancțiune aplicată femeilor care avuseseră relații cu nemții. Incert. Mai certă este replica ei : << Si mon cœur est français, mon cul, lui, est international!>> (Dacă inima mea este franceză, fundul meu este internațional).
„Se ştiu puţine despre povestea de iubire a lui Rose de Waldeck cu un ofițer superior german, colonel, aristocrat, Johann von Ravenstein. Bunicul lui fusese aghiotantul lui Blucher în timpul bătăliei de la Waterloo. Familie veche de ofițeri. Hotelul Athenee Palace a găzduit întîlnirile lor de amor. Cum a reușit să se îndrăgostească de el, cunoscînd exact ce se petrece cu evreii în Germania, e greu de spus. Johann Von Ravenstein a fost mutat în 1941 în Africa de nord. Aici a luptat sub ordinele lui Rommel, la comanda 21 Panzer Division. În 1943 a căzut prizonier și trimis într-un lagăr în Canada. Rose de Waldeck i-a scris, l-a vizitat în lagăr. A fost încă un prilej pentru FBI să o suspecteze că e spion german și să o supravegheze. Pînă azi a rămas o enigmă dacă a fost spion – american, rus, francez, german sau nu a fost deloc. Cert este ca ei i-a plăcut să pozeze că ar fi, ca să pară mai interesantă”.
Citiţi şi
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
