Mă placi? Ei bine, eu sper, spre binele tău, că nu mă placi. Fiindcă am învăţat, nici prea devreme şi nici prea târziu, că nu am nevoie de cineva care să mă placă.
Am nevoie de cineva care să fie nebun după mine. Te-ai învăţat cu o pudoare a minciunilor cuviincioase. De asta tresari când spun prea direct ce am de spus.
Mărturisirile prea sincere par atât de scandaloase! Da, ca atunci când ţi-am enumerate defectele. Ştiu, ştiu că le-am exagerat. Am vrut să văd dacă eşti pregătit pentru… mine. A fost o spovedanie pe care ai ascultat-o cu ochi mari, muşcându-ţi buza de jos şi uitându-te la ceas.
Facem un târg? Nu ne uităm la ceas când vine vorba de dragoste, dacă tot suntem ameninţaţi cu sfârşitul lumii. Hai să ne prefacem că trăim ultimul an din viaţa noastră şi să nu ne mai demonetizăm sentimentele prin inflaţie. Sigur că mă placi. Dar hai să fim nebuni, nu spectatori!
*Acesta este un text dedicat tuturor oamenilor care stau călduţ sub clopotul de sticlă al lui “mă place aşa cum sunt”.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
