După texte în care “ele” se plâng de “ei”, ați accepta și unul în care eu nu am suficiente cuvinte să-l laud pe el? Am o singură reținere: sunt superstițioasă și mă tem că pierd lucrurile cu care mă laud. Și totuși, hai sa o fac!
Sunt grasă, colțoasă (“olteancă afurisită” se zice, dar eu mă consider doar sinceră), în vârstă (peste 60). Și, surpriză: el mă iubește la fel ca la început și poate chiar mai mult.
Mă întreb de multe ori ce am făcut într-o viață anterioară ca să-l merit? Sunt conștientă de defectele mele ( mai ales că-s “colțoasă”) și de aceea continui să mă minunez de ceea ce mi se întâmplă.
Recunosc, sunt împlinită și profesional, și ca mamă (am o fiică de excepție), dar parcă chestia că mă simt iubită le depășește pe toate. Mă simt femeie, căci altfel sunt un robot profesional, fiind preocupată mult de profesie, chiar pasionată. Ee greu de grezut, nu? Să ai peste 60 și să plutești cu fiecare reușită și să suferi pentru fiecare greșeală. Chiar și această “exaltare” profesională îmi este înțeleasă și, am senzația, chiar admirată. Mă simt frumoasă, deși nu mai sunt demult…
Dacă la defectele mele le-aș mai adăuga și pe cele legate de boli asociate vârstei și nu numai, ce ați mai zice? Are deosebita grijă să-mi iau pastilele și se bucură enorm când mă recuperează de la spital. Să mai adăugam și mofturile cosmetice și cele legate de haine , mofturi care nu mi-au dispărut incă. Să precizăm totuși că mi le permit din propriile câștiguri.
Citiţi şi Am început cruciada de recucerire a bărbatului pe care îl iubesc. Da, despre soţul meu vorbesc
Să recapitulăm: se bagă la toate treburile casnice pe care eu nu pot să le fac și chiar la cele pe care pot; se îngrijește de sănătatea mea și se preocupă să-mi fac orele de odihnă; nu se supără de nicio cheltuială pentru mine, chiar şi atunci când este mai exagerată; îmi înțelege preocupările profesionale și alte mofturi intelectuale (a termina o carte captivantă versus a termina o muncă casnică).
Deci, mă iubeşte! Vă veți întreba, firesc, de ce țin eu să răstorn lucrurile în favoarea “lor”. Pentru că am citit prea multe articole în care doamnele se plâng de “ei”.
Scriu aceste rânduri în speranța că fetele vor înțelege că se poate și așa, ba mai mult, așa cred că ar trebui să fie. Femeile nu trebuie să se mulțumească cu puțin, atâta timp cât nici ele nu oferă puțin.
Încercați acasă, se poate!
P.S. 1 Soțul meu nu este vreun fraier; este o persoană cu la fel de multe preocupări profesionale, chiar om de știință la propriu și cu multe hoby-uri intelectuale. Toate astea nu-l împiedică să fie tandru, sensibil și atent la toate nevoile mele.
P.S. 2 Să precizăm: nu am o părere bună despre bărbați; îl iubesc şi îl apreciez pe cel de acasă, în rest să se descurce fiecare cu ce are.
Guest post by Tudora Velciu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
