Primele victime ale soldatului rus au fost copile cu chip rotund şi zemos. Când le arunca priviri lungi şi brune, zâmbetul lor semăna cu un bob de strugure stors între dinţi. Cum se mai amuza cu prietenii săi prin cârciumi, citind pe note înalte scrisorelele lor transpirate. Dar în sinea lui le invidia tremurul care însămânţa albul hartiei. Parcă şi-ar fi dorit să fie o fecioară în pârg ce priveşte zarea cu dor neconsolat şi apos. Se întreba cum se-nfioară umerii miresei atunci când degetele groase ale bărbatului îi coboară bretelele de la furou în cea dintâi noapte a zămislirii. Îşi imagina ochii cerşind deopotrivă îndurare şi rouă de la satirul nerăbdator să-şi astâmpere foamea cu sosul ei dulce. Se întreba ce temperatură are sângele jertfit pe cearşaf şi cum o fi să-l iubeşti pe cel care nu te cruţă. Ar fi vrut şi el să se trezească a doua zi cu febra în coapse şi cu toamna pe chip. Soldatul rus nu ştia dacă-i părea rău că nu e mireasă sau ca nu are mireasă. Dar se gândea că-n orice barbat care măsoară sedus goliciunea mustoasă a Evei, există amărăciunea de a nu fi ea.
Citiţi şi
Raiul de dincolo de alunecările de maluri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
