România, București. Anul 2018. Undeva, într-o mare de oameni, se formează un grup gălăgios care atrage atenția. Filmată de sus, imaginea devine, în scurt timp, terifiantă. Un jandarm este ajuns din urmă de câțiva bărbați furioși, încercuit, iar asupra lui se revarsă o grămadă de pumni și de picioare. Secunde se scurg fulgerător, lumea se dezmeticește destul de greu din șoc. Casca îi este smulsă și de sub ea se revarsă un păr negru, lung. E femeie. Nimic nu schimbă mersul lucrurilor, ba, mai mult, agresorii își întețesc atacul. Un bărbat corpolent, în tricou verde, lovește cu pumnii în față, apoi, de durere probabil, continuă cu cotul. Din scurt, începe să dea cu picioarele, într-un acces de furie care precis i-a paralizat toate simțurile, și mai ales rațiunea. S-a transformat în bestia perfectă, capabilă să omoare fără preget, indiferent pe cine ar avea în față. Bruta dezlănțuită, redusă la instinctele ei animalice.
Neanderthalianul ieșit din peșteră, după ce a zăcut în beznă câteva secole. Lovește dur, fără să scoată vreun sunet, concentrat să-și folosească la maxim forța. Fata e prinsă în grilajul unui gard de protecție și disperarea de pe fața ei e expresia cumplită a victimei aflată în fața unui pericol fatal. Are 23 de ani, s-a făcut jandarm din dorința de a-și proteja semenii, nu cred că salariul de mizerie a motivat-o, iar la alte cauze nu mă pot gândi, pentru că o femeie care își alege o astfel de meserie își asumă faptul că poate muri în orice clipă. La fel și femeile care fac parte din forțele de menținere a păcii din Afganistan. Românce, la fel ca Ștefania.
La câțiva metri, un alt bărbat, după înfățișare, desigur, se suie cu îndemânare pe o mașină staționată la câțiva metri și lovește de acolo, de sus, cu piciorul. În capul fetei, care se clatină sub povara loviturilor. Un bărbat de pe o mașină lovește cu piciorul o femeie, în cap, în față, studiind locurile vulnerabile. Fata cade la pământ, timp în care alți „viteji” o lovesc cu picioarele, căzută la pământ, până când e salvată de un om care se face scut asupra ei. Prea târziu, aș spune. Pentru fata aceasta frumoasă care zace cu multiple traumatisme, dintre care cele psihice vor fi cu siguranță extrem de semnificative, îndrăznesc să spun că pe viață, bestia nu se va transforma niciodată în prinț, nici măcar în om.
Sursă foto: Facebook.com/MirelTPalada – postare publică
Desigur, nu e singurul caz, dar e cel mai recent și e un subiect fierbinte. Atât de fierbinte încât a declanșat dispute interminabile pe rețelele de socializare. Am urmărit postările care îmi apăreau în Newsfeed și am îndrăznit să scriu și eu despre acest act abominabil, irațional și inexplicabil, invocând, pentru agresori, legea Talmudului. Ceea ce este și mai dur de suportat însă, sunt reacțiile oamenilor la această scenă. Întrebări și polemici din care, pur și simplu, mi-am dat seama că suntem într-un pericol extraordinar de a ne dezumaniza, de a deveni, cum spuneau latinii, lupi între oameni. Î
mi aduc aminte ceea ce m-a frapat și m-a lăsat fără replică, și nici măcar acum nu vreau să găsesc vreuna, o să explic de ce. Acei care comentau se întrebau ce căuta femeia-jandarm în Piața Victoriei, catalogând-o drept „un pion” al vreunei instituții, victimă a vreunei conspirații; de ce nu era în dispozitiv, trup la trup cu ceilalți colegi; de ce n-au sărit ei să o apere; că a fost intenționat lăsată acolo ca să se spună că a fost bătută; că a fost un mijloc de a se justifica intervenția în forță a jandarmilor; că mie mi-e ușor să vorbesc de departe când ar fi trebuit să fiu și eu acolo, să inhalez gaze și eventual, să fiu bătută, la rândul meu; că nu avea ce să caute acolo o femeie și că și au fost bătuți și alții, iar asta e discriminare să apăr această fată, deși aceasta a fost intenția mea pașnică, de altfel; că totul e o conspirație și că acesta este doar un efect al ei; că femeia aceea a fost antrenată să bată fără milă, de aceea ar trebui inclusiv să nu fie considerată femeie, prin urmare nefiind demnă de compasiune; că n-ar fi trebuit să poarte cască, spre a se vedea că e femeie… n-o să merg înainte, deja e suficient ca să realizați tragismul de esență al lucrurilor. Mai mult, la ora aceasta, foarte mulți au început să „facă mișto” pe seama comunicatului de presă de la Spitalul Floreasca, unde e internată tânăra, în care se spune că e în afara pericolului. Multe colportări denaturează adevărul, e un adevărat telefon fără fir.
Reacțiile sunt de-a dreptul cinice: hahahaha, acum e bine? păi parcă era în comă? se vede că i-a plăcut… i-a trecut cheful de jandarmerie…
Eu una, am încasat niște „unfriend” și câteva jigniri pe care le-am trecut cu vederea. Dar asta nu doare. Poate că ne-ar trebui o mișcare de solidaritate a femeilor întâi, apoi să ieșim în stradă, cot la cot cu bărbații și/sau împotriva lor. Desigur, după caz.
Pot să-i număr pe degetele de la o mână pe cei care au pus emoticoane „trist” sau „șocat”, precum și pe cei care au criticat fapta bestiilor. Nimeni n-a întrebat cine sunt și ce vor păți!!! E un peisaj trist societatea românească de astăzi, în care violența și abuzul împotriva femeilor sunt fenomene în creștere alarmantă. E subuman să lovești orice ființă, și spun orice ființă integrând și animalele aici, e absolut firesc, iar ca bărbat, gestul de a lovi o femeie ar trebui condamnat drastic.
Câtă ură să fi acumulat un om astfel încât să devină o bestie, o mașinărie infernală de lovit un alt seamăn, lipsit de apărare? De unde vine acest grotesc instinct de a face rău? Din lipsa de educație, veți spune, și pe bună dreptate. Dar cred că trebuie să fie mult mai profund decât atât, mult mai grav, și, prin urmare, mai greu de tratat.
Oameni buni, din cele mai vechi timpuri, bărbații plecau la război, iar femeile rămâneau acasă pentru a crește copiii și a proteja bătrânii. Nu este de înțeles ca o femeie să meargă la un protest anunțat cu posibile violențe și să-și expună copilul unei asemenea manifestări de forță, îl poate traumatiza nu numai fizic, după cum s-a văzut, ci și psihic, și asta pe viață. Nu există nicio rațiune pentru care copiii să fie în mijlocul unui astfel de protest, nici bătrânii! S-a anunțat din vreme venirea galeriilor, ce au căutat în stradă cei vulnerabili? Nu, nu cred că ei trebuie să apere demnitatea unui popor și să schimbe guverne. Nu cred că femeia-jandarm bătută a fost victima unei conspirații, nici nu vreau să cred că lumea gândește atât de meschin. Am elevi care s-au făcut jandarmi și au făcut-o din dragoste de țară, preabine îi cunosc! Fete care și-au dedicat viața pentru a ne apăra, oare ce zic ele când văd că „n-ar fi trebuit să facă asta”?
Vreau ca instituțiile abilitate să preia filmarea și să-i identifice pe cei doi măcar – imaginile sunt clar lumină! – și să-i judece în fața lumii, ca odinioară judecățile în piețele publice. S-ar putea, e o simplă supoziție, ca acest caz să fie mușamalizat sau amânat sine die. Vreau să i se facă dreptate fetei, iar bestiile acelea să fie izolate, pentru că în locul Ștefaniei putem fi oricare dintre noi sau fetele noastre, prietenele sau mamele noastre! Violența trebuie anihilată prin pedepse dure, extrem de dure, asta în cazul în care astfel de brute se plimbă printre noi în libertate, fără să fi fost vreodată sub control psihologic! Cum se poate ajunge la asemenea cazuri de o atrocitate sinistră, ce a făcut familia, școala, colegii de serviciu, prietenii, anturajul, de nu au sesizat niciodată fondul de brutalitate și instinctul criminal al acestor – impropriu spus – oameni? Nici nu știi cum să-i numești! Vreau să-i văd în față pe acei nenorociți și să-i văd suferind.
Nu există iertare pentru așa ceva, oricât de creștin ai fi. Lozinca „Să se ierte, nu să se condamne la moarte” aici n-ar trebui să funcționeze. Nu doar pentru ei, ci pentru toți cei care ridică mâna împotriva unei femei. Pedeapsa cea mai aspră, oricare ar fi ea, altfel ne vom plânge surorile și frații, părinții și copiii, așteptând noi înșine să fim linșati în plină stradă! Cum bine zicea Arghezi: „Ia furca, taică-n mână și ascute-i bine dinții/ Și apără-ți odrasla, de ți-ai uitat părinții”! După aceea, ne putem întoarce la proteste, cu cărțile în mână. Cu atenție la oamenii care ne reprezintă. Acordând mai mult credit intelectualilor, pentru că ei au dus mereu societatea înainte! Sunt mândră de sibianul meu, scriitorul Radu Vancu, și de modul în care s-a dedicat acestei cauze. Nu cu pumnii și picioarele, ci cu vorba și cu cartea, soluția ideală.
Oameni buni, în unire stă puterea, fiți solidari! Fiți umani, desfideți orice manipulare și orice compromis, abandonați frica și priviți adevărul în față! Și nu vă mai refugiați în explicații ilogice și departe de esența lucrurilor, negând evidențele. Suntem o societate bolnavă, țara este, în momentul de față, un butoi de pulbere gata să sară în aer. Nu violența e soluția! Nu limbajul de mahala, până și femeile pe care le credeam autentice au recurs la sloganul acela infam. Femeie, fii femeie, unde ți-ai pierdut demnitatea? De unde atâta răutate, să te bucuri sau să ironizezi răul unei semene de-ale tale? Dacă, Doamne ferește, ți s-ar fi întâmplat ție?
Îmi asum fiecare cuvânt și cred că lucrurile trebuie să se schimbe, dacă vom fi împreună. Oameni.
În toată tristețea, mi se iscă o întrebare: unde ne sunt intelectualii?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gilles Lipovetsky – A treia femeie
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
