“Simbol al belșugului, cunoașterii, vieții, nemuririi, iluminării, fertilității, smochinul a fost apreciat și chiar venerat încă din zorii umanității. A fost cultivat în civilizațiile cele mai timpurii din Mesopotamia, Palestina și Egipt, iar această practică s-a răspândit cu vremea până în regiunea Mediteranei.
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit un site arheologic numit Gigal, lângă râul Iordan. Săpăturile din acest loc au scos la lumină smochine fosilizate din urmă cu circa 11.400 de ani, dovedindu-se astfel că smochinii au fost cultivați cu mai mult timp înainte decât se credea, cu aproximativ 1.000 de ani după orz și alte cereale. Aceste descoperiri dau de înțeles că smochinii își au originea în Orientul Mijlociu, și nu în Asia Mică.
Pliniu cel Bătrân proclama că mâncatul smochinelor “mărește puterea oamenilor tineri, îmbunătățește sănătatea celor bătrâni și reduce ridurile.” Împăratul Augustus se înfrupta din ele împreună cu brânză și pește, iar Seneca considera că mâncate cu pâine reprezintă o masă completă! Smochinele sunt menționate în satirele lui Horațiu și în scrierile lui Columella, care ne-a lăsat o operă importantă despre agricultura din Roma antică. Mare iubitor al acestor fructe, Platon le recomanda ca având harul de a crește inteligența!”
Ne-am oprit aici, la această virtute minunată, dar vă invităm să continuați lectura.
Despre simbolismul religios și laic, în toate culturile, aici.
O bogăție de detalii.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
