“Starul cel mai sexy şi mai maiestuos din generaţia sa”, cum îl descria Steven Spielberg (generație care chiar cuprindea câțiva celebri frumoși ai ecranului – Richard Burton, Peter O’Toole, Albert Finney, Richard Harris, Michael Caine, Dirk Bogarde sau Peter Finch), a fost desemnat în 1989 de către revista People drept “Cel mai sexy bărbat din lume” şi, zece ani mai târziu, “Cel mai sexy bărbat al secolului”. Cu așa titluri, datorate rolurilor în care a făcut istorie, vă puteți imagina ce succes avea la femei și cât de vânat era…
Oriana Fallaci, jurnalistă italiană căreia nicio celebritate a lumii nu i-ar fi refuzat un interviu, s-a întrebat pe la mijlocul anilor ’60 “Cine este acest Sean Connery, pentru care fiecare femeie îşi pierde capul?” și așa a apărut și scoțianul care pe 25 august 2013 împlinește 83 de ani în volumul The egotists : sixteen surprising interviews* (1968) cu titlul Sean Connery: The superman.
Iată câteva frânturi din poveste:
“Cine este acest fabulos actor atipic? Un tip care spune un “nu” răspicat chiar şi Reginei, explicându-i că nu are timp. Este imposibil să-l intervievezi. Agenţii de publicitate dau greş atunci când organizează o întâlnire cu el, indiferent pe ce sume de bani. Cu o voce splendidă, cu o prezenţă la fel de fascinantă, se spune că atunci când dorea ceva, bătea cu pumnul în masă. La prima întâlnire te frapau ochii mari, dar şi timiditatea sa. Când s-a căsătorit cu Diane Cilento, ea era celebră. Apoi, lucrurile s-au schimbat. Când am reuşit să-i smulg un interviu, mi-a explicat: «Detest să vorbesc despre mine, pentru că asta mă plictiseşte. De ce trebuie să deschid uşa jurnalelor, ca ei să mă judece cum trăiesc. Înţeleg că sunt o stea a cinematografului, o maşină de fabricat bani. Şi ce-i cu asta? În mare parte trebuie să refuz compromisurile, să-mi păstrez echilibrul. Mă interesează prea puţin ce se spune despre mine. Sunt un om simplu, cu puţine defecte şi puţine virtuţi. Printre acestea mă laud cu simţul umorului, simţul ridicolului, sensul valorii banilor, sensul moralei, sensul adevărului. Nu-mi place să spun minciuni niciodată. Între defecte: egoismul. Mă enervez greu, dar şi când mă enervez, să ferească Dumnezeu. Sunt uşor vulnerabil. Sunt ambiţios, dar asta nu e o virtute. Însă cea mai importantă este aceea că sunt scoţian. James Bond este englez, iar eu sunt scoţian. Dar cu toate astea nu mă simt stingherit de filmele pe care le-am făcut cu James Bond, pentru că sunt amuzante, inteligente. Pentru mine a-l interpreta pe James Bond e ca şi când l-ai recita pe Macbeth în teatru. Pentru un actor, ca şi pentru un scriitor, există pericolul de a fi confundat cu personajul. Lumea spune că sunt foarte sexy, dar eu am avut întotdeauna o faţă de adult, cu riduri profunde, şi la 16 ani părea că am 30. Îmi trebuie timp să mă gândesc ce este important în viaţă. Bond este un personaj simpatic. Acest om care învinge mereu, fără moralitate, jucând cărţi şi bând, căruia îi plac femeile… Eu nu am nimic cu domnul Bond. Se spune că sunt actorul cel mai bine plătit din lume. M-am născut sărac şi la 9 ani lucram şapte zile din şapte. Duceam lapte pe la case. Apoi, cu banii am început să-mi cultiv visele de independenţă şi de libertate. Eu trăiesc cu puţin. Nu sunt avar, sunt scoţian. Şi nu uitaţi că sunt născut şi am crescut într-un loc unde fiecare bănuţ contează. Nu mă interesează foarte mult cum mă îmbrac, aşa cum îi place lui Bond, care are sute de cravate. Dacă mă vedeţi cu cravată, atunci sigur trebuie să merg la teatru, la restaurant sau la o întâlnire de afaceri. Mă simt bine la mine acasă cu familia şi cu prietenii. Mă distrez preparând diferite feluri de mâncare. Vicii am puţine. O ţigară după ce am mâncat, câteva pahare de bere. N-am avut niciodată un şofer. Tatăl meu era camionagiu. Pasiunile mele sunt simple: fotbalul şi pictura. Mi-am dorit să fiu jucător de fotbal la Manchester United. Nu am avut niciodată programe precise. Nu suport disciplina. Atunci când mi-a venit ideea să merg să recit, lucram ca muncitor la un cotidian din Edinburgh. Puneam hârtia în rotative. După aceea, doi ani am cântat în corul băieţilor din “South Pacific”. La 32 de ani a trebuit să mă decid dacă rămân jucător de fotbal sau actor. În sfârşit, mi-am găsit o femeie cu care să pot vorbi despre fotbal. Ea mi-a făcut şi o listă de cărţi de la “Ulysses” de Joyce la “În căutarea timpului pierdut” de Proust, apoi Ibsen, Pirandello, Shakespeare. Îmi plac femeile, pe care le găsesc mai inteligente decât bărbaţii“. Finalul e chiar flatant, nu-i așa? 🙂
Și acum, povestea sărutului din titlu, spusă chiar de Micheline Roquebrune, franțuzoaica minionă, prin venele căreia curgea și sânge marocan, cu care Sean a început o pasională aventură în martie 1972. Pe când încă mai era însurat cu actrița australiană Diane Cilento, cu care avea și un fiu, Jason, iar Micheline, părăsită de al treilea soț, își creștea singură cei trei copii. S-au căsătorit în 1975, și cei 38 de ani care au trecut peste mariajul lor fără să-l clatine, deși Sean a mai dat motive, ar fi destulă dovadă că n-a fost întâmplătoare întâlnirea lor la turneul de golf din Marakesh…
Micheline descrie prima lor întâlnire romantică din martie 1972 în revista France’s Gala, cam așa: “Cheia este în ușă. El citește un ziar, culcat, gol-pușcă. Dintr-un pas am sărit pe pat, mi-am desfăcut cureaua de piele și m-am prefăcut că-l lovesc în timp ce dansam. Mă prinde și mă sărută cu foc. Aproape brutal. Animalic. Pielea lui emană un parfum, nu de nisip fierbinte, mai degrabă a cremene, un miros cald și amețitor ca cel al pietrelor frecate una de alta. Sunt extatică… În cele patru zile care au urmat am continuat să jucăm golf ca doi străini și apoi să ne întâlnim și să facem dragoste ca doi nebuni. Realitatea se dovedea chiar mai grozavă decât orice fantezie. Niciun bărbat n-a avut un asemenea efect asupra mea… Pentru toată lumea Sean este un star uriaș, dar pentru mine este, peste toate celelalte, bărbatul visurilor mele.”
După această experiență Micheline n-a mai auzit nimic despre bărbatul visurilor ei decât după doi ani, când a primit un mesaj prin care o invita să i se alăture în Marbella, Spania. Prima ei reacție a fost “Cine se crede?”, a doua, să plece. Ca să-l audă spunând, privind-o direct în ochi, “Mi-a fost dor… Nu-mi pot lua gândul de la tine… Nu te pot uita…”. Atât. 🙂
***
*Iată celelalte titluri: Norman Mailer: Why do people dislike America?; H. Rap Brown: I’m all ready to kill; Ingrid Bergman: The lady in gray; Nguyen Cao Ky (Primul Ministru al Vietnamului între 19 iunie 1965 și 31 octombrie 1967) : Man of destiny; Geraldine Chaplin: In the shadow of Father; Anna Magnani: Tragic mother; Hugh Hefner: I am in the center of the world; Jeanne Moreau: Femme fatale; Mary Hemingway (n.red. a patra soție a scriitorului): My husband Hemingway; Dean Martin: A very happy man; Duchess of Alba: The Duchess; Federico Fellini: Famous Italian director; El Cordobés: Story of a bullfighter; Sammy Davis, Jr.: The luck to be ugly; Alfred Hitchcock: Mr. Chastity.
Dar și lista impresionantă a personalităților vieții politice din anii ’60, ’70, ’80 pe care jurnalista i-a intervievat: Dalai Lama, Henry Kissinger, Șahul Iranului – Ayatollahul Khomeini, dar și cu Mohammad Reza Pahlavi, Willy Brandt, Zulfikar Ali Bhutto, Walter Cronkite, Omar Khadafi, Nguyen Cao Ky, Yasser Arafat, Indira Gandhi, Alexandros Panagoulis, Arhiepiscopul Makarios III, Golda Meir, Haile Selassie.
Citiţi şi
BMW Z3 sau Mercedes W140 în 2024? Ghid pentru cumpărători
Este rar ca bărbații să aleagă lângă ei o femeie profundă
O întâmplare de acum 43 de ani cu un bărbat de rasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
