Singurul 1 Mai de care îmi amintesc

Voi vă amintiți exact când a început nebunia asta cu 1 Mai? Când, Doamne, iartă-mă, a devenit obligatoriu să frigi o jumate de porc și un lighean de mici într-un megadelir cu fumigații carnivore, înecat în producția pe o lună a unei făbricuțe de bere și neapărat cu boxele urlând la maxim?

Doi mici, o chiflă, o lingurița cu muștar, plus o bere la halbă, asta era 1 Maiul orășenilor. Totul “servit” pe o terasă oarecare. Atunci când zic oarecare, mă refer la una dintre cele trei, maxim patru terase care erau în fitece târg mai răsărit. Asta, desigur, după ce ”oamenii muncii” se întorceau fericiți și surâzători de la demonstrația voluntară, desigur că voluntară, de unde aduceau copiilor stegulețe mici și roșii cu secera și ciocanul desenate cu galben. Pentru cei din mediul rural era o zi oarecare de muncă.

 Ai mei nu făceau grătar de 1 Mai. Nu făcea nimeni. Nici n-ar fi avut din ce și nici nu se purta asta. Nu că am fi fost săraci, adică, nu mai săraci decât ceilalți, dar ce să fi pus pe grătar? Legume congelate? Sau poate sfertul ăla de salam cu o compoziție dubioasă pentru care maica-mea cultiva relațiile cu vânzătoarele de la Alimentara din cartier? A merge la “iarbă verde” însemna pe atunci să cumperi două legături de ridichi, două de ceapă verde, o jumate de caș din ăla cu găurele de la mămăile din piață, o felie de urdă grasă de oaie, poate roșii dacă chiar era pe barosăneală. Și credeți-mă, roșiile erau sigur din alea cu gust, românești. De unde știu? Păi, e simplu! Nu erau de alt fel. Dacă țineai neapărat să epatezi scoteai artileria grea, adică pârjoale făcute decuseară din adunătura de o luna de pe cartele de carne a tuturor celor din casă. Pătura de lână gri cu carouri grena, apă într-un bidonaș, poate un suc și două sticle de bere din alea cu tavaluță, să meargă după masă, eventual, dacă aveai norocul să fi prins rând la baterii, radioul ăla mic, rusesc, în husă de piele. Ăsta era “piknikul”. Aia cu coșulețe cu farfurioare, tacâmuri din argint și pahare de cristal pentru vinul ținut la gheața era doar o fiță pentru capitaliștii decadenți. Exact! Ăia care locuiau sub poduri și se acopereau cu cartoane atunci când dormeau. Nu așa ne arătau la televizoarele alb-negru cu lămpi că se trăia în Occident?

 Singurul 1 Mai de care îmi amintesc e unul petrecut la Durău, la munte cum ar veni, pe un tăpșan nu departe de zona cu hoteluri. În oraș era deja o vreme frumușică, de mânecă scurtă, cel mult cu o jabulică de vară deasupra. Până a se nașparli de tot cu benzina, nu exista duminică să nu ieșim undeva. Aveam mașină de prin ‘74. Omienouăsuteșaptezecisipatru. Aceeași. O Dacie galbenă cumpărată de ai mei cu bani împrumutați cu dobândă de la neamurile mai chivernisite. Pe vremea aia erau cam zece mașini în toată parcarea.

Cu timpul a devenit din ce în ce mai greu să pleci undeva, benzina era din ce în ce mai rară, apoi au băgat sistemul “cu soț, fără soț”, desigur, pentru a încuraja pornirile ecologiste ale populației fierte pe turism auto. Pentru cei ce nu au prins timpurile alea, fac mențiunea că nu numai că nu se mai găsea benzină, dar pentru a acoperi toate lipsurile inventaseră și un sistem diabolic de a masca asta. O duminică circulau mașinile cu număr de înmatriculare par, duminica următoare cele cu număr impar. Șmecherii se descurcau. Își luau pur și simplu încă o mașină. Restul…aia era!

Nu se ducea nimeni de nebun de 1 Mai la mare. Nici n-ar fi fost timp și apoi, toată lumea știa că la mare te duceai doar vara, cu bilete cumparate de la sindicat sau de la BTT.

Cam asta era de 1 Mai. Te duceai, îți mâncai cuminte brânza cu ceapă pe păturică, îți beai sucul, eventual îți mai cumpărai de la tarabele cu “artizanat” de pe marginea drumului un toporaș din lemn sau o broască lăcuită făcută din ghinde și gata, acasă! A trebuit să mai treacă ceva decenii până s-au inventat “relaxarea”, “mindfullnesul” și “burnoutul”. “Uichendul” însemna duminica, asta pentru că sâmbăta se “muncea cu spor”, iar despre “punte” încă nu vorbea nimeni. Nu fără repercusiuni.

Cât despre 1 Mai-ul pe care mi-amintesc eu, cel de la Durău, a fost unul foarte scurt. La munte erau numai zece grade. O altă zi fericită.

Antwerpen

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.