Cînd ai 36 de ani, pe care i-ai trăit aproape în întregime singură, fără să îi pese nimănui, fără să îţi spună nimeni noapte bună, fără să te mîngîie nimeni pe cap înainte de adormi, te cam obişnuieşti. Şi stii exact cum se face. Poţi scrie un ghid – cum să fii mamă singură în zece paşi, fără profesor.
La shopping. Trebuie să îţi faci cumpărăturile, tu şi coşul şi fisa de 50 de bani, repede-repede printre rafturi, cu lista în mînă, fără să te uiţi în stînga şi nici în dreapta, să nu te ia feelingu’ de supermarket. Este complet interzis să te uiţi ca proasta, salivînd, la domnişoara blondă cu cizme de lac pe care o ţine de mînă tînărul brunet şi înalt şi o pupă la fiecare colţ de raft, în timp ce o întreabă: „Iubi, îţi iau şi ciocolăţică caldă?“ Ăia doi oricum nu sunt reali, sunt doar produsul imaginaţiei tale, iar dacă ar fi, mimează. Admiţînd că nu simulează acum, oricum, într-un an de acum încolo, se vor urî unul pe altul.
În parc, cu copiii, este de asemenea interzis să te uiţi cu privirea de căprioară înjunghiată la ceilalţi părinţi, doi la număr întotdeauna, care îşi leagănă bebeluşul mînă în mînă, privindu-se duios unul pe altul şi apoi, ca la un semn, amîndoi pe el, rodul iubirii lor nemărginite. Ce proşti patetici! Nici ăştia nu ştiu că peste un an or să divorţeze, iar bebeluşul lor rozaliu de gras şi frumos o să sufere, o să fie traumatizat şi cînd o să crească o să-şi bată nevasta din cauza lor. Aşa că îi priveşti dispreţuitor pentru ignoranţa lor şi îţi vezi mai departe de copiii tăi care s-au încăierat pe o găletuşă.
Serbări, început de an şcolar, sfîrşit de an şcolar. Pentru acestea recomand ochelari mari, negri, lentilă de minimum 4, tip mască, haine sobre, coafură impecabilă. asta pentru a face faţă cu eleganţă valului de priviri piezişe, zeflemitoare, ale celorlalte mame, hapilly married. Tu trebuie să ştii că în fundul sufletului lor se uită urît la tine pentru că te ţii bine, eşti tînără şi apetisantă şi miroşi a Nina Ricci în loc de sarmale, şi, de ca şi cum toate astea nu erau de ajuns, mai apari şi cu succes la televizor la ore de maximă audienţă. Ei, bine, da, toate sunt convinse că eşti o femeie de moravuri uşoare, da’ tu dă-le cu flit zîmbindu-le amabil şi complimentându-le hainele urîte, fii drăguţă şi nu te uita nici măcar cu coada ochiului spre soţul acrit de la braţul doamnei, dacă nu vrei să ai parte de un scandal fix acolo, în curtea şcolii, că te-ai dat la bărbatul cucoanei. El o să aibă oricum, acasă, dar haide totuşi să evităm situaţiile jenante, măcar în public.
Crăciunuri, Paşte şi aniversări. Astea sunt o categorie specială, unde trebuie să te înarmezi, după caz cu: benzodiazepine, alcool, dar mai cu măsură, care să îţi amorţească interiorul şi să te focuseze mai degrabă pe globul roz decât pe introspecţie. Introspecţia nu e bună niciodată, în general, dar în perioada aniversărilor este complet interzisă, că ai doi copii de crescut singură, deci nici măcar o depresie light, fără grăsimi, nu îţi permiţi. Aşadar, un gram rivotril, zâmbet, stoicism să faci faţă privirilor reproşative ale propriilor părinţi – poftim, nici anu’ ăsta nu te-ai învrednicit să faci şi tu ceva cu viaţa aia a ta – sarmale, cozonac, prajituri, tort, endorfine de la glucoză, balonare, două kilograme în plus, niciun sacrificiu nu e prea mare. Bine că ai avut ce să pui copiilor sub brad, haide să privim partea plină a paharului, dacă ai un pix la îndemână pofteşte şi încropeşte la repezeală o listă a lui Robinson Crusoe, pe spatele ambalajului de la ciocolata pe care ai înfulecat-o ca să eliberezi endorfinele.
1 martie. 8 martie. Valentine’s Day. Din păcate, sfaturile în ceea ce priveşte genul acesta de zile nu prea ajută. Poţi însă suna la serviciu şi să invoci o diaree acută, ca să nu fii nevoită să vezi rânjetele satisfăcute ale colegelor care au birourile pline de flori şi cadouri şi îşi ciripesc bucuroase unde le duce iubitul/soţul/amantul diseară. Dacă ţine faza cu chiulitul, te îndopi cu: două savarine, o ciocolată mare cu alune, o cutie îngheţată, trei rivotril de 0.5 grame, îţi pui, randomal, un film: Eternal sunshine of the spotless mind, Before sunshine sau/şi Before sunset şi adormi plângând, 4-5 sau 8 ore, în funcţie de câte grame de benzodiazepină ai băgat. Cu puţin noroc, te trezeşti a doua zi dimineaţă. Da, o să fie o zi grea la muncă, pentru că toate, dar absolut toate colegele tale, care ştiu fără dubiu că eşti singură şi ochii umflaţi nu sunt de la alergie, vor ţine morţiş să te întrebe: „Şi… tu ce ai făcut de Valentine’s Day? Ce ai primit?“ După ce savurezi la tine în cap înjurătura pe care le-ai proiecta-o fix în mecla atent rujată, le răspunzi disimulînd indiferenţa: „Ce vorbă e asta, dragă, ştii că eu nu dau doi bani pe sărbătorile astea inventate. În plus, am fost bolnavă!“ Desigur, vor insista să îţi povestească ce lucruri rooomaaantice li s-au întîmplat lor, ce drăăguuuuţ!! Mai dă-le un şut imaginar în curul gras, trage cu sete o ţigară, pune-ţi căştile pe urechi şi dă-le ignore.
Există în decursul unei zile de single mother un singur călcîi al lui Ahile. Un punct pulsînd dureros pe care arareori reuşeşti să îl păcăleşti cu stratageme, oricît de elaborate, încercate şi răsîncercate ar fi. Sunt minutele alea/jumătăţi de oră/ore – după caz, după ce ai sărutat copiii de noapte bună, i-ai învelit, i-ai mai sărutat o dată, te duci la tine în pat. Pat gol şi rece, de parcă cineva ţi-ar fi aruncat o mînă de şerpi şi şopîrle în el. Te cuibăreşti între reptile. Şi atunci te loveşte. Singurătatea abia atunci devine cumplit de greu de suportat. Singură, în pat, cu tine, nu mai ai de cine te ascunde, nu mai ai în faţa cui performa, jocurile, stratagemele devin inutile şi se desfac în bucăţi sub pleoapele tale închise. Când eşti mamă singură, musai să arunci perna de la buna, aia cu fulgi, că ăia nu reţin apa şi să îţi iei una sintetică, din supermarket, care absoarbe bine şi se usucă şi în timp util. Ăsta e singurul moment în care conştientiezi dureros că eşti singură. Adică ai da orice să ai lîngă tine un el ofuscat, care se întoarce cu curu’ la tine şi adoarme sforăind în două secunde pe ceas, decît să înfrunţi întunericul şi demonii singură. Strângi ploapele şi vrei să numeri oi. Ah, dialectica oilor numărate, care la 5 se transformă în vaci şi la 10 în balauri. Şi mai numără tu balauri, dacă îţi dă mâna. Bine, sunt balaurii tăi, ştii bine asta, nu ţi i-a inventat nimeni altcineva, înfruntă-i, Xeno, dacă te ţin băierile. La dracu, bau-bau nu există! Ba există, proasto, sălăşluieşte în tine şi are 4, 5,6 capete, toate fucked up ca tine, pe care tu le-ai zămislit, tîmpito.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
