ArtScience Museum şi Marina Bay Sands Hotel
Călătoria la Singapore nu e deloc turism. Trăiesc diferit această călătorie. Îmi place atmosfera de prosperitate, ador cele 35 de grade la sfârşitul lui februarie, mă las vrăjită de miile de lumini seara, bat fiecare drum liniştită şi atentă la tot ce mă învaţă el şi cu fiecare formă geometrică întâlnită în arhitectura tradiţională şi modernă, fuzionez.
Am plecat pentru că mă trezeam noaptea cu dorinţa de a împacheta. Pentru că Noul An Chinezesc tocmai se petrece şi psihic mă simt în ton mai degrabă cu acest nou început decât cu cel din decembrie. Pentru că îmi venea să sar de pe canapea, aşa cum te ridici la dans cand auzi o melodie antrenantă.
Singapore mă atrage cu calendarul său încărcat de activităţi şi festivaluri. În Europa, clădirile vechi mi-au devenit greoaie, totul mult prea strâmt, îngrădit şi înăbuşit.
Orice privelişte europeană pare a se defini printr-un castel, o biserică, o fortăreaţă sau un muzeu. De data aceasta însă, simt că spiritul locului şi al sărbătorii e cel ce dă viaţă. Construcţiile ridicate se lasă pătrunse de acest spirit, dându-i lui întâietate şi fiind martore ale unei realităţi ce se petrece acum. În loc să rămână impenetrabilă şi distantă, arhitectura clădirilor permite trecătorilor să le parcurgă intrările şi holurile, îmbinându-se cu viaţa acestora.
Ajung la Singapore seara, după un zbor cu Qatar Airways, în timpul căruia mi-a încântat privirea feminitatea stewardeselor cu cocul perfect aranjat şi care purtau taior. Aeroportul, decorat abundent cu palmieri şi plante suspendate ce îmbracă pereţii, îmi confirmă că afară mă aşteaptă cu adevărat o atmosferă exotică. Iau autobuzul în timp ce toţi turiştii fac nerăbdători cozi la taxi. Aştept un sfert de oră şi am un autobuz doar pentru mine. La întrebarea mea „cum se face că alte persoane nu iau autobuzul?”, şoferul îmi răspunde: „you are very lucky”. În Cartierul Chinezesc, sunt întâmpinată de decoraţiuni luminoase cu maimuţe care marchează Anul Maimuţei.
La hotel, o femeie cu trăsături indiene, drăguţă şi cu sclipiri isteţe în ochi e chemată să mă ajute cu bagajul care constă într-un rucsac. Întregul hotel e roşu, la fel ca şi haina mea. Mi se pare nepotrivit să las o altă femeie să îmi care bagajul, fie ea şi angajata unui hotel şi încerc să îl duc singură în cameră, dar nu sunt lăsată.
Ies imediat afară, deşi e trecut de 10 seara. Sunt curioasă să văd Marina Bay. Fiind întuneric, nu reuşesc decât să simt golful în apropiere prin răcoarea lui. După câtva timp, amân pentru a doua zi plimbarea la Marina Bay şi, la întoarcere, neavând harta, mă las ghidată spre hotel de o clădire cu o construcţie în formă de floare roşie pe acoperiş. Seara, această floare e luminată şi o folosesc ca busolă. Cercetez pe internet şi aflu că această clădire, CapitaGreen, pe exteriorul careia cresc plante verzi, a câştigat un premiu de arhitectură: „Best Tall Building Award for Asia and Australasia Region”. Designul conceput pentru a nu epuiza resursele disponibile şi pentru a nu distruge mediul aparţine biroului de arhitectură Toyo Ito, căruia i-a fost acordat premiul de arhitectură Pritzker in 2013.
Vreau să înţeleg ce este, de fapt, Singapore: contextul economico-politic, cine şi ce îi favorizează dezvoltarea. Oare lumea aceasta se împarte între locuri privilegiate şi locuri blestemate, uitate şi părăsite? Există numai spiritul timpului sau şi făcătura timpului? Sunt fascinată de întemeietorul Singaporelui, Thomas Stamford Raffles, ca şi de toţi bărbaţii exploratori. Simt puterea spiritului britanic de a construi imperii.
Statuia lui Thomas Stamford Raffles pe Raffles Landing Site
Zilele se succed repede. Sunt fermecată de lampioane roşu-portocaliu, mireasma florilor albe de Kalachuchi căzute sub ploaia caldă şi înceată care m-a prins vizitând galeriile de artă Gillman Barracks, verdele vegetaţiei exotice, obiceiul dragonilor dansatori şi hrăniţi cu portocale prin mall-uri, bogăţia strălucitoare a templelor budiste, atmosfera vechilor străzi comerciale şi căderea serii care accentuează culorile podurilor luminate.
Hotel Fullerton
Cum bate inima acestui oras este ceea ce vreau să aflu. Sunt atât de fericită că el are o inimă vie: merg la spectacole cu tobe; la galerii de artă organizate în foste barăci militare vopsite în alb; la o prezentare despre limbajul vizual în publicitate, căreia îi absorb fiecare sunet, deşi e în chineza mandarină; la spectacole de muzică gratuite în aer liber. Respir aerul râului Singapore, în timp ce un curcubeu de lumini se reflectă în apele lui şi vaporaşe se perindă uşor în ambele direcţii, iar podurile îşi schimbă luminile în roz, portocaliu şi turcoaz. Culoarea e la ea acasă.
Spectacol de tobe în faţa Esplanade Theatres
Buddha Tooth Temple Relic
Şi eu mă simt ca acasă, ceea ce nu mi se întâmplă în orice oraş. Redescopăr o altă persoană în mine care cândva a trăit mai mult decât trăiesc eu în această viaţă. Ce exagerate mi se par zbaterile existenţiale într-un singur oraş, pe o anumită stradă, dintr-o anumită clădire! Şi ce multe nu ştiu despre mine! Ce mult construiesc alţii şi cum transformă lumea!
Tinerii petrec liniştiţi la terase în costumele lor corporatiste, îngrijite şi elegante, în ambianţa unei muzici plăcute. Fetele poartă rochii ce le pun în valoare feminitatea sau rochii de birou cu sandale sau pantofi, ceea ce ar fi un şoc demn de un atac de cord invidios pentru unele doamne şi domnişoare europene.
Flagship Louis Vuitton
Niciodată nu m-am simţit aşa de bine de una singură în călătoriile mele. Nu vreau să îmi opresc niciun fel de pornire. Descopăr centrul de design într-o broşură şi ajung acolo rapid şi fără hartă. Sunt uimită de întreg discursul prezentat pe pereţii expoziţiei. Se vorbeşte despre construirea identităţii populaţiei din Singapore în doar 10 ani de la câştigarea independenţei (1965 – 1975). Au mai atins câte un obiectiv în fiecare dintre următoarele decenii.
Marina Bay – Esplanade
Mesajele întâlnite pe străzi mi se par în mare parte cu adevărat bine intenţionate. Un afiş prezintă un copil care se întreabă asupra viitorului lui şi vorbeşte despre situaţia multor tineri care la 40 de ani sunt deja epuizaţi de muncă. În timp ce savurez o delicioasă salată vietnameză cu papaya verde, reflectez la mesajul de pe o maşină care a oprit în faţa restaurantului. Acesta încurajează natalitatea explicând ca spermatozoizii sunt mult mai fertili la 27 de ani decât la 35. După cum îmi povestea cineva – pe care l-am întâlnit la o intersecţie, în timp ce eu traversam spre el, iar el mergea în aceeaşi direcţie în care intenţionam să mă îndrept eu – guvernul Singaporelui urmăreşte dublarea populaţiei în următorii ani! De asemenea, se doreşte şi aducerea în ţară a celor care studiază şi trăiesc în străinătate. Pe o bancă din Fort Canning Park, este inscripţionat un citat din Esop: „Niciun act de bunătate, indiferent cât de mic ar fi, nu se pierde”.
Mă abandonez cu totul şi mă surprind nemaimişcând niciun muşchi al feţei la spectacolul „The Four Great Classical Novels” al Orchestrei Chineze din Singapore. Inspirate din patru scrieri ale literaturii vechi chinezeşti, compoziţiile sunt executate cu o exactitate, sincronicitate şi fluiditate care mi-au sugerat o maşinărie perfectă formată din muzicieni legaţi organic între ei.
Mă simt pe altă planetă şi sunt fericită că am descoperit-o atât de aproape. Lumea e cu adevărat mare şi cu mult mai mare decât ne închipuim noi în judecăţile şi prejudecăţile noastre zilnice şi în ciuda impresiei că ore nenumărate petrecute în faţa televizorului ne-ar aduce cunoaşterea lumii. De pe terasa barului CÉ LA VIE de la etajul 57 al Hotelului Marina Bay Sands, înţeleg multe lucruri şi mi-aş fi dorit să fi văzut Singapore la 16-17 ani.
Marina Bay
Nu mă mai satur privind oceanul şi golful, Marina Bay, cu impresionantele clădiri uriaşe ale corporaţiilor şi băncilor. Deasupra a tot şi toate, mă simt uşoară.
Îmi imaginez cum fiecare dintre zecile de ambarcaţiuni strălucind în noapte mă poartă pe ape spre noi şi noi tăramuri exotice. Fiecare mă invită la o nouă aventură şi o nouă descoperire: o lume largă în afara cercului strâmt din care am venit. Lumina vapoarelor devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce se lasă seara. Culoarea ei galben aurie mă duce cu gândul la ingot-ul chinezesc, simbol al prosperităţii, care pare a avea forma unei corăbii.
Briza Strâmtorii Johor adie uşor. Pe esplanada de la Marina Bay, uit de mine şi contemplu mai mult de o oră – timp încremenit într-o singură secundă magică – spectacolul scăpărător al arhitecturii grandioase.
Citiţi şi
TREBUIE! Nu trebuie nimic altceva decât să fii fericit, asta, da!
Cum să faci o schimbare dramatică de look
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
