Pe 24 iunie, de Sânziene, se celebrează Ziua Universală a Iei Româneşti. În pregătirea evenimentului, Orchestra Simfonică Bucureşti va bifa, pe 13 mai, două premiere pentru ţara noastră: piesele celor de la Beatles reinterpretate la instrumente clasice şi frumoasele ii româneşti purtate de interpretele din orchestră.
Concertul anunţat şi aşteptat de luni bune va începe la ora 20, la Sala Palatului, iar accesul se va face începând cu ora 19. E extraordinar că un eveniment de acest gen se întâmplă la noi în ţară, mai ales că îmbinarea muzicii secolului XX cu atmosfera unei săli de concert clasic se întâmplă şi peste hotare şi este primită de fiecare dată cu mare interes de public. Organizatorii s-au gândit că prilejul este unul bun pentru a aduce în atenţie o amprentă românească purtată în întreaga lume prin intermediul unor proiecte la La Blouse Roumaine: ia tradiţională.
Poate că britanicii nu au avut nimic în comun cu portul tradiţional românesc. Ce au avut însă în comun a fost o idee pe care versurile, pe de-o parte, şi modelul jucăuş al iei noastre pe de cealaltă, au purtat-o către ascultători şi privitori: pacea trebuie să fie cea care să guverneze lumea, nu războiul.
Proiectul de care vorbeam mai sus a pornit de la un tablou al lui Henri Matisse, care a avut întocmai titlul “La Blouse Roumaine”. Românul Theodor Pallady, cu care Matisse fusese coleg la Şcoala de Arte Frumoase din Paris şi care i-a devenit apoi bun prieten, i-a arătat într-o zi francezului un model de ie românească, ştiind că are o pasiune pentru textile, transmisă din generaţie în generaţie de familia sa de croitori cu renume. Matisse a fost încântat de ie. A pictat tabloul în 1940, în timpul ocupaţiei germane şi a scris în jurnalele sale de mai târziu că accentele vesele ale bluzei româneşti l-au ajutat să treacă mai uşor peste perioada cumplit de grea de atunci. Pictând La Blouse Roumaine şi-a lăsat mintea să zboare şi să uite că trebuia să îşi părăsească oraşul de suflet, Nisa. A înfăţişat aşadar o femeie cu ochii ca două linii (simbol al întregii omeniri, aşa cum nota un critic de artă), purtând o bluză albă cu două ramuri roşii care străpung culoarea purităţii, ca un simbol al suferinţei.
Două decenii mai târziu, muzica și versurile Beatles-ilor deveneau refugiu pentru milioane de tineri care trăiau sub apăsarea comunismului. Membrii trupei au declarat în nenumărate rânduri că sunt împotriva războiului din Vietnam, în plină desfăşurare atunci. Nu întâmplător, tinerii de peste tot au încercat să le copieze stilul şi s-au simţit uniţi, liberi şi puternici, indiferent de regimul politic în care trăiau.
Concertul de astăzi va fi cu siguranţă unul spectaculos, chiar şi numai pentru simbolurile pe care le aduce în faţa publicului. Simboluri care vor aminti că oamenii sunt la fel oriunde s-ar afla şi că identitatea lor se defineşte din apropieri şi din contraste, asemenea unei ţesături care se defineşte fir cu fir.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
