De frig și dor mă aciuez prin cafenele,
Comand şoptit două espresso amărui
Și-apoi le dreg cu ochii mei căprui,
Ca un copil ce nu mai are „jucărele”.
Când pe fundal vioara bâiguie turceşte
O-ntreb retoric, atrăgând priviri:
„Nu vrei în locul meu tu să respiri?
Dacă-ți permiţi să plângi din corzi, frățește…”
Învârt în ceaşca-mi timpul, ca pe lut,
Prin geam văd bulevardul nins în coate,
Calești, un felinar ce limba-și scoate
Și florărese ce tânjesc dup-un avut.
Rămasă pân’ la strângerea de mese,
Aud măruntul chicotind pe sub tejghea,
Patroana – cu cercei de tinichea –
Mi-arată ușa în expresii lungi și dese.
Pe străzi mă urmărește-un cânt de pași
Ce-auzul fără milă-mi încleștează
Și mintea bleagă te imaginează
Rupând – de sub zăpadă – toporași.
Citiţi şi
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Dragul meu soț, te rog, nu mă obliga să-ți spun “te iubesc” mai des decât aș fi în stare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
