Mi-am făcut bagajele și-am plecat. Am venit cu un camion întreg în casa ta și-am plecat doar cu portbagajul plin al mașinii. Oooo, da, ce să zic, mi-ai dat voie să-mi utilizez propria mașină!
De când cu palmele tale, de când cu plecările și revenirile mele, de când cu sufletul rupt în mii de bucăți și ochii tot numai plânși… chiar nu mai știu ce naiba se întâmplă cu mine. Cu noi. Cu lumea asta.
Cu juma’ de gură, mi-ai spus că tu nu mă dai afară din casa ta. Că totuși să mai rămân și-om vedea ce o mai fi. Nu știam dacă să te cred. Nu știam dacă să-ți mai acord vreo șansă. Îmi zic în sinea mea că e mai bine așa. Poate îți dai seama ce pierzi. Poate realizezi diferența între mine și restul. Poate îți dai seama că, deși m-ai umilit, eu totuși te-am iertat. Inima mea, asta proastă, care te iubește orbește, te-a iertat.
În fine, îmi mut lucrurile la câteva străzi de casa ta. Mi-am închiriat un apartament drăguț. Rămânem parteneri de afaceri și-om mai vedea apoi. Mi-e teamă în lumea asta cruntă și mare. Toți m-au părăsit. Măcar tu ți-ai luat angajamentul să ai grijă de mine. Dar nu știu pentru cât timp.
Ne vedem luni la birou. Vine cineva din Bistrița să cumpere un Ford Focus, trebuie să fac actele mașinii, închiriez și Golful ăla bleumarin pentru vreo două săptămâni. Îmi place foșnetul hârtiilor lila, cu atît mai mult cu cât investiția inițială mi-a aparținut în totalitate. Îmi plac zilele fructuoase, când nu o frecăm la rece.
Mai pe seara, ne oprim la Jolie să bem o cafea. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum nu ne-am fi despărțit și nu mi-aș fi mutat lucrurile din casa ta mare și rece. Ca în vremurile bune. Ne despărțim chiar cu un sărut. Sărutul lui Iuda.
Rămasă cu singurătea mea apăsătoare și sub impresia celor întâmplate azi, încep să mă gândesc dacă am făcut bine că am plecat. Poate ar fi trebuit să-ți mai acord credit. Încă te vreau, încă îmi plâng ochii după privirea ta.
Și mâinile caută telefonul să te sun. Banalități. Mă întrebi de ce te-am deranjat. Îmi e dor de tine, îți zic. Te apucă râsul.
– Dar ne-am despărtit de două ore, R….
– Și ce dacă? Vreau să ne vedem. Nu pot sta singură în casă.
– Sunt la restaurant cu M… Vorbim mai târziu!
Deci așa! Ai scăpat de mine și ți-ai scos amanta la restaurant. În văzul tuturor. Mă înfurii. Disper. Plâng. Sufăr. Îmi arde inima în mine. Cum să o liniștesc?
După vreo două ore te sun din nou. Și sun, și sun, și… pauză. Telefonul cred că l-ai aruncat în acvariul cu pești. Sau ai murit în timp ce înfulecai vreo friptană? Sau ești prea ocupat cu dânsa??
What the fuck? E doar 12 noaptea. Nu mă pot stăpâni. Sunt o fraieră. Asta e! Mă urc în mașină și vin spre tine.
Nici țipenie de om. Casele sunt toate adormite. La fereastra camerei noastre nu se zărește nimic. Nimic nici în saloane. Totuși mașina ta e în garaj. Deci nu mai ești cu M.
La telefon tot nu răspunzi. Dar nu te culci tu odată cu găinile! Bat la ușă. De mai multe ori. M-ai simțit, ai auzit cu siguranță motorul pornit, te-ai uitat în treacăt pe geam. Poate te-ai gândit că doar am trecut să văd dacă ești acasă. Dar nu! Eu vreau sa dorm azi cu tine. Îmi pare rău că am plecat. Și au trecut doar două zile de la acel moment.
Într-un final, te văd coborând scările în halatul de baie. Ești nervos.
– Ce dracu’ cauți aici la ora asta?
– Păi, am venit la tine, vreau să dormim împreună, mă simt singură…
– Tu ești tâmpită ?!? Numai curvele umblă la ora asta pe stradă! Du-te acasă, nu mă enerva și vorbim mâine pe îndelete.
Mă respingi a nu știu câta oară. Ce dracu ți-am făcut atât de rău încât să-mi vorbești așa? Mie doar mi-era dor de tine, vroiam să mă ții în brațe și atât. Îmi închizi ușa în nas, mă lași din nou cu ochii plânși și sufletul umilit și-ți vezi de treabă. Oooo, da! Nu mi-a fost greu să aflu că la ora 4 dimineața mândra a decolat într-un taxi chemat la adresa ta.
Totuși, e mare lucru că n-ai avut tupeu să mi-o spui în față. Că ți-o tragi cu alta în cearceafurile pe care, cu atitudinea ta, m-ai forțat să le părăsesc fix acum două zile. Ai întinat toată povestea noastră de dragoste sau ce o fi fost. A doua zi nici măcar poza noastră din vremurile bune nu mai trona deasupra patului conjugal. Ți-ai făcut datoria să ascunzi repede trecutul.
Ce-i drept, aveai dreptate. Numai curvele intră și ies noaptea pe furiș din casele tipilor cu stare. Și tu m-ai înlocuit cu o curvă.
Citiţi şi
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
