Sâmbătă dimineaţă, mai spre prânzişorul cel mare mă sună cea mai bună prietenă ”Zi-mi că n-ai niciun program diseară”. Aparent aveam. La Teatrul de Revistă.
Şi cum timpul petrecut cu ea e o plăcere, m-am dus. Ar fi trebuit să fie o plăcere şi Teatrul de Revistă.
Din nefericire, pe lângă nişte actori talentaţi sau chiar foarte talentaţi, au şi scenarişti. Cam ca-n bancul în care Dumnezeu dă României aur, argint, petrol, gaze, păduri, câmpii mănoase. Iar la final ne dă şi nişte conducători adecvaţi pentru a echilibra talerele balanţei.
Deşi e vară, deci şansele ca printre spectatori să abunde minorii – ceea ce s-a şi întâmplat! – scenariştii au trecut regal cu vederea acest aspect minor. Oamenilor probabil li s-a spus că trebuie să aducă un produs vandabil. După care cine a trasat directiva s-a spălat pe mâini, iar dânşii pe creier. Aşa că au deschis probabil un manual de vânzări de pe net şi au elaborat din puţul gândirii următorul eşafodaj logic:
– produsul nostru trebuie să se vândă
– sexul vinde
– deci scriem/ rescriem/ copiem bancuri despre sex
Vă rog, nu mă bănuiţi că aş fi nostalgică după trecut, nici măcar nu merg înainte fiindcă înainte era mai bine. Dar n-am putut ca să nu observ că în locul bunelor bancuri comuniste, alea cu fineţuri şi subtilităţi care făceau o sală întreagă să se zguduie de râs, nu mai vorbesc despre cupletele lui Tănase!, tuşele erau grosolane şi perdeaua cam scurtă, transparentă şi pişcată de molii. Repet, în condiţiile în care măcar jumătate dintre spectatori erau minori.
Mi s-a părut trist să-l aud pe Lulescu cum se plângea de furnicături estivale. Dar notele au virat spre tragism când Arşinel a decretat că ameninţările consoartei referitoare la consecinţele nefaste ale neachitării de datoriile conjugale peste care sare de ceva vreme ca fiind terorism conjugal.
Însă cupletul unei tinere domniţe despre chei şi încuietori a fost punctul negativ de climax al experienţei. Întreaga poveste consta doar în înşiruirea unor bancuri sexiste care circulă pe net. Evident, din ciorba asta reîncălzită nu putea lipsi (mi-aş dori să pot spune aluzia) că femeile sunt atât de ahtiate după sex încât ar accepta şi un viol numai să-şi satisfacă apetitul insaţiabil.
Domnilor, ştiu că cele 50 de nuanţe ale lui Grey sunt la mare vogă. Dar credeţi-mă, nicio femeie nu-şi doreşte să fie violată. Ca să vă ofer o comparaţie extrem de blândă, da, vă place berea sau vinul, însă am cumva vă doriţi să fiţi legaţi, să vi se înfigă o pâlnie pe gât şi să vi se bage cu forţa în stomac vreo 7 litri de bere, fie ea de cea mai bună calitate sau vreo 8 litri de vin premium. (Iar dacă nu ştiţi de ce m-am oprit la aceste cifre, aflaţi că ingerarea forţată a 9 litri de apă echivalează cu moartea în chinuri.)
Şi fiindcă nicio bunică nu poate visa să fie violată, n-am să le urez acelor domni scenarişti şi nici domnişoarei care a acceptat să debiteze grozăviile ca o ciocârlie nevinovată ca bunicile lor să treacă prin această experienţă care li se pare atât de natural dezirabilă.
În teorie eu n-am trecut prin niciun viol. În practică aş putea zice că am o oarecare experienţă. Ba chiar într-un cadru organizat, nefestiv totuşi şi făcut de o mână profesionistă, de medic ginecolog. Am să port tot restul vieţii cicatricele care să demonstreze acest mărunt caz de malpraxis. Şi n-am să uit niciodată cât de mizerabil m-am simţit după ce am făcut histerosalpingografia pe care am mai şi plătit-o. Însă presupun că suferinţa, jena, sila, scârba pe care le-am simţit echivalează cam cu 0,000000000000000000000000000000000001% – în cel mai optimist caz, cu ceea ce a suferit o femeie care să fi fost violată în conformitate cu definiţia de dicţionar şi de lege. Aşa că repet, nu o să le doresc ca cineva apropiat domnilor scenarişti să treacă printr-un viol. Nici măcar printr-o histerosalpingografie făcută de un copitat cu fantezii de măcelar. Deşi le-aş ura personal o colonoscopie.
I-aş trimite însă obligatoriu să presteze muncă în folosul comunităţii pentru persoanele care au avut nefericirea să treacă printr-un astfel de traumatism îngrozitor. Ca să vadă cât de mare e diferenţa dintre a-ţi dori să te ia Conan Barbarul din fantezia TA pe un umăr lat şi îmbrăcat în piei de sălbăticiune şi să te arunce într-un pat confortabil şi timp de vreo câteva ore să se străduiască să te trimită-n poarta Sfântului Petru de plăcere şi să ţi se pună un cuţit la gât, să ţi se rupă hainele şi să fii folosită. Să înţeleagă că Conanul PERSONAL are muşchi bine definiţi, da, dar are şi dantura impecabilă, e proaspăt spălat, miroase mai bine decât a Old Spice şi cu o sănătate certificată, nu e beat, agresiv, potenţial purtător de hepatite sau HIV şi gata să te cedeze amicului.
Vă întrebaţi de ce puştiul ăla cretin din Vaslui a declarat că e mândru că a violat alături de nişte pretenari o elevă până aceea a leşinat? Nu cumva fiindcă mentalul colectiv nu găseşte bancurile din categoria ”femeile trecute de 65 de ani se mută în Ferentari/ Vaslui fiindcă statistic acolo sunt cele mai multe agresiuni sexuale asupra lor” fiind revoltătoare?
În încheiere, fiindcă mi-i totuşi dor de înainte, o să-l parafrazez pe Villon, poet, mercenar, amorez, beţiv: unde sunt scenariştii de revistă d’antan?
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
