– continuare de la The Past –
Draga mea,
Plecarea lui Payam m-a lăsat pustie, ca și cum mi-ar fi murit cineva drag și toată ordinea existenței mele ar fi fost cutremurată. Știi cum eram? Dacă m-aș fi tăiat n-aș fi simțit nimic, n-ar fi curs strop de sânge, atât de adâncă era suferința din mine. Mă reduceam toată la mâna stângă, unde încă păstram amprenta buzelor lui. Mi-am sărutat podul palmei și am început să bocesc și să mă gândesc că-s cea mai proastă ființă de pe planetă. Ce și cui vreau să demonstrez? Mi-era ciudă și pe el, că nu a pătruns dincolo de cuvintele și răceala mea aparentă. Dar știu că am fost cât se poate de convingătoare ca să-l îndepărtez. Sunt bună la asta. Nu e prima dată când îmi fac un deserviciu cu talentul meu actoricesc.
Week-endul a trecut cu greu, la mall cu Kelly, apoi vizită la ai mei. Sâmbătă și duminică… ore leneșe, lungindu-se gelatinoase în lipsa mea de chef și activitate. Seara m-am întors acasă obosită de lehamitea din mine.
Blocul în care locuiesc are o arhitectură foarte interesantă. Coridoarele sunt șerpuite, nu dreptunghiulare, așa că nu ai viziunea întregului hol. Cu fiecare buclă se mai dezvăluie câte-un interval. Când am ajuns aproape de apartament l-am văzut. Era așezat pe mochetă și se sprijinea de peretele din fața ușii mele. L-am zărit înainte să mă vadă el. Părea trist și gânditor fixa cu insistență un fir de iarbă imaginar. Am vrut să mă întorc, dar și-a ridicat privirea în aceeași secundă în care am vrut să fug.
I-am zâmbit nesigură, și am vrut să zic ceva, dar când m-am lovit de otrava verdelui crud, am uitat ce-am vrut să spun și am rămas așa, cu gura întredeschisă, așteptând cuvinte ce refuzau să se nască. Mi-a prins mâna din agitația ei și am intrat în apartament. Nu am spus nimic nici unul dintre noi. Cuvintele erau amănunte insignifiante pentru două suflete și două trupuri care tocmai se întâlniseră printr-o minune pe aceeași lungime de undă, într-un univers infinit labirintic. Comunicarea dintre noi se petrecea la un nivel superior vorbelor, care erau și ele pe undeva, pe-acolo împrăștiate pe podea. În ciuda trăirilor contradictorii ale zilei, în secunda aceea am fost fericită cum nu fusesem vreodată. El se afla acolo și era suficient. Prezența lui îmi era firească. Nici măcar n-o receptam ca pe-o surpriză. Toată ființa-mi era scursă în mâna care se odihnea cuminte în palma lui mare.
M-a tras ușor, foarte ușor, ca pe un copil pe care trebuie să-l coordonezi și m-a luat în brațe. M-a ținut lipită de el mult. Îmi era bine, atât de bine că aș fi vrut să nu respir, pentru a nu da ritm timpului. Mirosul, căldura pe care o emana, pieptul lui, mâinile care mi se încolăceau pe mijloc, pe spate, într-o mângâiere continuă, îmi dădeau o stare de bine și confortul după care tânjisem întotdeauna, fără să conștientizez. Nu știu cum să-ți explic. Era ca și cum aș fi ajuns, în sfârșit, acasă. Mă ținea atât de strâns, încât i-am simțit dorința. Am stat așa, tăcuți, unul în brațele celuilalt. La un moment i-am auzit cuvintele, picurând ca dintr-o altă dimensiune. Mi-a spus din nou că sunt frumoasă și că i-a fost foarte dor de mine. Știam că e adevărat și în secunda aceea am fost fericită, nu pentru mine, cât mai ales pentru el, că în sfârșit mă găsise. Gura lui rotunjea consoane și vocale, care se rostogoleau atât de aproape de fața mea… Nu le înțelegeam sensul. Literele se spărgeau înainte de-a ajunge la mine, dar eu eram hipnotizată doar de mișcarea buzelor lui senzuale. Degetele lungi și fine se plimbau pe corpul meu, cântând la un pian imaginar, făcându-mă să vibrez la fiecare atingere.
Când m-a sărutat a fost cel mai frumos moment din viața mea de până atunci. Magia primului sărut cu Payam, gustul buzelor lui dulci, moi și cărnoase… Ne-am sărutat mult, cu foame, ca și cum am fi vrut să ne devorăm unul pe celălalt, iar mâinile noastre căutau, descopereau, mângâiau. M-a ridicat în brațe cu ușurință, fără să-mi lase buzele și m-a așezat cu grijă în dormitor. Era atât de tandru și delicat, de parcă aș fi fost făcută dintr-un material foarte fragil. M-am predat cuminte mâinilor și gurii lui, iar el m-a dezbrăcat încet, fără grabă plimbându-și buzele pe fiecare parte dezgolită a corpului meu. De mică am fost pudică, dar în prezența lui, am pierdut orice urmă de inhibiție. Eram complet goală, însă mă simțeam frumoasă, senzuală, conștientă brusc de atuurile feminității mele. Parcă nu tot eu, doar cu câteva ore înainte, îmi fusesem urâtă și inutilă. Mi-a cuprins sânii în palme, iar eu m-am cambrat ca o pisicuță, ca să-mi poată săruta din plin sfârcurile. În dormitor lumina generoasă a orașului intra prin geamurile imense. Draperiile nu erau trase. Îl vedeam atletic și viril, subjugat de dorința de a mă avea, cu ochii întredeschiși și verdele aprins de pasiune. Nu-mi puteam imagina ceva mai frumos decât trupurile noastre goale, atingându-se, atrăgându-se magnetic. Mâinile și buzele lui se plimbau neobosite, răsfățându-mă, mângâind, gustând, pecetluind. Iar când se întorceau la buzele mele, deveneam carnivoră, neputând să mă satur de moliciunea lor dulce. Nu s-a grăbit, deși era evident că se abținea cu greu, iar eu îl doream dureros de tare.
Când s-a întâmplat a fost de un firesc tulburător, iar plăcerea atât de intensă, că-mi venea să plâng. Parc-aș fi făcut dragoste pentru întâia dată. Dansul ritmic al corpurilor noastre goale, era perfecțiune, simbioză fizică și spirituală. Știam că indiferent ce se va întâmpla, niciodată nu voi regreta noaptea aceea. M-a iubit îndelung, cu pasiune și tandrețe, până când simțurile noastre au explodat. Am rămas epuizați unul în brațele celuilalt. I-am luat capul și i l-am odihnit, oarecum matern, pe sânii mei, ținându-l cu ambele mâini. Nu îmi păsa de umezeala corpurilor noastre, el era parte din mine. Am stat așa o vreme, apoi m-a mușcat ușor de un sfârc, și-a ridicat fața, m-a sărutat și mi-a spus că mă iubește. Firește că mă iubea. N-am spus nimic, am zâmbit. M-a sărutat din nou, și-a repetat. Nu i-am răspuns. M-a prins de bărbie, a zâmbit și-a completat în locul meu „Mulțumesc, Payam, că mă iubești.”
Ne-am dus la duș împreună, dar mâinile și buzele noastre nu erau deloc cuminți. Am făcut dragoste din nou, nesătui, neobosiți, cu apa șiroind peste noi, găsind confort unul în trupul celuilalt. Ne-am iubit îndelung, fără grabă până am explodat din nou și din nou…
Apoi ni s-a făcut foame și am mers în bucătărie să mâncăm. Am văzut o văpaie portocalie în zare. Ne-am apropiat de geam să vedem unde e incendiu. Nu era incendiu… răsărea soarele. Era deja dimineață, însă noi, prea plini unul de celălalt, nu simțeam oboseala sau somnul, cum nu simțisem nici trecerea nopții.
***
Dacă aș putea fi o pasăre-n zbor…
Mi-e dor de Payam de parcă eu am născut dorul. Mi-e dor chiar și atunci când suntem împreună…
Au trecut zile și nopți, dar setea ori foamea, ori ce-o fi fiind această nevoie presantă a unuia de celălalt e o prezență constantă.
Nu am trăit până acum. Ori am fost un cocon bine îngrijit, cu ochii închiși în zâmbet. E greu să fii fericit. Fericirea doare și rănește.
Convențiile sociale te pun la zid. Ai mei mă privesc ca pe un om bolnav. Prietenii îmi vorbesc din vârful buzelor, condamnând viața mea de acum, Doru suferă… Eu sunt dezvelită de frunzele arborelui rușinii, ori moralei.
Sunt liberă. Mi-am găsit prin Payam această libertatea necăutată. Mă doare…
Mă doare nepăsarea mea și uneori mă uit mirată la mine. Nu mă recunosc.
Acționez în totală neconcordanță cu mine cea veche. Iubesc. Iubesc rău, din toată ființa, din toți porii. Vibrez. Nimic din ceea ce nu e Payam nu contează.
Dar e o iubire nedreaptă, neșlefuită, cu unghiuri tăioase. Rănește. Pe mine, pe cei din jurul meu.
Între noi doi se așterne dragostea… amestecată cu toate interdicțiile dictate de lege, morală, ori societate.
Iubesc un bărbat care nu e soțul meu, cu o sălbăticie care mă transformă și dezbracă de inhibiții și prejudecăți. Ella cea cuminte o fi existat vreodată?
Payam e marele meu păcat… e fericirea mea.
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
