Se hotărâse. Știa că vrea să-și schimbe viata și că trebuia să facă un pas, dar nu prea știa în ce direcție. I-ar fi plăcut să cunoască pe cineva surprinzător. Nu-și dorea o nouă relație, își dorea să cunoască pe cineva diferit. Nu știa sigur în ce sens și se lupta cu dorințele ei versus interdicțiile din viața în care fusese tot numai o doamnă.
Le spunea fetelor că vrea să întâlnească pe cineva… neobișnuit și fără complicații. Și încă nu știa în ce fel. Ea fiind de altfel o femeie extraordinar de obișnuită cu casa, cu copiii, cu jobul, cu grijile în general. Ce șanse ar fi fost să i se întâmple ei ceva extraordinar?
Și iată-l într-o zi, apare pe Facebook. Frumos, matur, cu ochii albaștri, tatuat, inteligent, cu un zâmbet discret, și cu toate vorbele la el. Discuția se leagă repede, relaxată și oarecum directă. Protagoniștii dorind sa se vadă, fără complicații, pentru a se cunoaște mai bine, adică intim de bine.
Dar soțul tău nu se supară, dacă află?
– Stai liniștit că nu te bate! Și, oricum, nu mai stăm de mult împreună, suntem despărțiți.
– Dar nici n-ar fi putut să mă bată, am făcut mulți ani arte marțiale. Și mă pricep un pic…
– O, doamne, zic! Și bătăuș, și tatuat – trebuie să te cunosc, ai foarte multe calități!
Altă dată ar fi luat foc la o astfel de invitație. În primul rând, pentru că el nu ar fi fost suficient de intelectual pentru ea, mai avea și tatuaje, și bătăuș pe deasupra, iar ea nu era o curvă, nimic nu ar fi fost suficient de serios în povestea asta cât să-i fi dat ea atenție. Și-ar fi luat nasul de doamnă pe sus, și l-ar fi privit cu aroganță, eventual ignorându-l sau răspunzând cu sarcasm oricărei încercări de comunicare. Doamnele nu vorbesc cu derbedeii. Să fie clar!
Și au vorbit câteva zile până la marea întâlnire, suficient cât să-și dea seama că este un om normal. Normal de inteligent, fermecător pe alocuri, îndrăzneț, ușor obraznic, dar politicos în același timp. Un deliciu.
A mers la prima și singura întâlnire panicată toată de mirare, de frică, de dorință, de da, de nu, de orice. Nu și-ar fi dorit ca el să știe cât era de speriată sau de timidă, dar știa că poate să-i spună asta și că el avea să fie un domn.
Fusese măritată în viața asta, avea și copii, și mai avusese și câțiva iubiți. Nu mulți. Nu înșelase niciodată pe niciunul dintre ei și chiar se iubise puțin. Cu unul dintre ei, o dată, chiar 2,7 minute… întregi! Na, ca în viață! Dar de data asta avea așa o dorință de viață, de nou, și așa își dorea să nu o dezamăgească străinul asta, frumos și tatuat.
S-au întâlnit în oraș și l-a plăcut chiar și așa panicată cum era. Avea ochii ăia frumoși, albaștri, ușor obosiți, o cămașă albă, perfectă, cu un miros înnebunitor, și vorbele tot timpul la el. Și o muzică minunată în mașina lui perfectă. Totul era fabulos. Sigur că în momentele astea nu poți să nu te gândești la vorba aia înțeleaptă: „Ai grijă ce iți dorești!” – asta pentru că el venea exact ca răspuns la rugile ei. De data asta, zeii erau de partea ei!
Și s-au iubit, în ziua aia puțin mai mult, într-o casă, a nu știu cui, frumoasă, frumoasă. Într-o zi cât cu alții într-o viață! S-au oprit când a cedat apoteotic patul, în hohote de râs, au terminat sticla de vin, și-au povestit de una de alta și s-au întors la viețile lor.
Nu se știe dacă la o a doua întâlnire ochii ar mai fi fost așa de albaștri, cămașa așa de albă, casa așa de frumoasă, glumele așa de bune sau vinul așa de roze. Dar ziua asta i-a dat restart. Și zâmbete pentru până la adânci bătrâneți!
Guest post by Seana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
