Va urma un text mai puțin obișnuit pe saitul care promovează mai ales partea frumoasă a vieții. Viața însăși.
Trei medici, cu trei destine și tot atâtea forme de a se exprima în afara meseriei.
Primul – dr. Augustin Ilieș, chiriurg pediatric vasluian, s-a sinucis de curând. Drama aceasta a fost intens mediatizată. Al doilea – dr. Zeno Moldovan, eminent chirurg pediatric arădean, coleg și prieten al primului. Al treilea- eu, Otilia Țigănaș, medic de familie la țară, colaborator vechi al doctorului Moldovan, deci unul care cunoaște exact omenia, modestia, profesionalismul și zbaterea semnatarului mesajului care va urma. Vă îndemn să-l citiți nepătimaș și să vă aplecați câteva secunde gândul de partea cealaltă a baricadei. Partea noastră, a medicilor.
Spune dr. Zeno Moldovan:
S-a sinucis un medic. Un eminent chirurg pediatru. Coleg și prieten, lucra la Vaslui, locul unde mi-am început meseria. Operase, până acum, peste 20 de mii de copii. Stresul unui chirurg este formidabil!! Dacă îți moare la operație un pacient copil, opinia publică are, de obicei două explicații. Prima: e prost, nepriceput, neinstruit. A doua: nu i-a dat nimic, deci nu l-a interesat. Nu e ca atunci când moare, la operație, un adult mai bătrân, acolo există circumstanțe atenuante. Nu doresc nimănui să fie în situația de a-i spune unui părinte: ți-a murit copilul. Credeți-mă, un deces la operație te marchează multă vreme, nu mai vorbesc de reacția mass media, care te ucide încet, dar sigur, și pacientii fug de tine, tu ai parte de nopți nedormite, anchete, procese penale…
Prietenul meu a facut o depresie acută, urmare a două procese penale efectuate la doi chirurgi ginecologi, (două femei), prietene apropiate.
Ani de zile, dar și în prezent, li s-a astupat gura doctorilor cu afirmația: “ce mai vreți măriri de salarii, voi câștigati destul din bacșiș!” Așa este, dar nu toți medicii sunt la fel. Există specialități multe, cabinete multe, unde pacientul vine dintr-o parte a societății foarte sărăcită. Nu are ce să-ți dea. În 40 de ani de meserie, nu am primit o primă de Crăciun, de concediu, de orice. Mă credeți ?
La copii e și mai greu, urgențele chirurgicale sunt greu previzibile, la nou născuți mai ales. Des se spune: “A murit la anestezie, i-or fi dat ceva greșit.”, sau “sigur a fost o neatenție”.
Moartea unui copil sau a unei tinere gravide, sunt de neacceptat. Și totusi se mai și moare, fără o vină medicală. Se întâmplă. La operații, pacienții sau părinții minorilor sunt puși să semneze ca sunt de acord cu riscurile. O fac, dar dacă se întamplă ceva, devin “fiare”.
Dacă mergi cu mașina, riști să mori în accident, mor mulți tineri, infinit mai mulți ca în urma operațiilor. Dar riscul nu te împiedică să te urci la volan. Așa este și la o operație, există riscuri imprevizibile, există tare organice necunoscute (imunitea slabă, suferințe cardiologice necunoscute etc). În urgență nu ai timp pentru toate investigațiile necesare, lupți cu moartea. Riscă mult și medicul. Dar cu bună credință.
Colegul meu a cedat psihic, în urma unor lucruri care îl măcinau. Îi cunosc soția, are doi copii minunați. Dumnezeu să-l ierte!
Și medicii sînt oameni, cu slăbiciuni, cu defecte, oboseli, momente de derută etc. Îi cauți, însă, pentru ceea ce știu. Dictonul doctorului Ilieș era: “medicul te ajută, Dumnezeu te vindecă!”.
Moartea sa îmi lasă un gol în suflet… Într-o lună, la serviciu plus 6 gărzi, petreci în spital cam 200 de ore. Deci opt zile de 24 de ore pe lună, deci un sfert din viața ta e cea de medic. E ceva!
Un medic chirurg se formează dupa 6 ani de facultate, alți 5 ani de rezidențiat, apoi alți vreo 5 pentru experiență. Câți neuroni își distruge el ?
Asta nu prea interesează, interesează doar știrea ca “s-a sinucis”.
Aici se încheie mesajul dr. Zeno Moldovan.
Iar „încheierea încheierii”, o fac eu.
Da, printre medici există, ca-n orice grup, o minoritatea statistică păguboasă, nereușită. Medici rapace, aroganți, nesimțiți. Există câteva rebuturi. DAR!! atitudinea unei nații față de medicii ei, trebuie virată fin de la percepția “medicii omoară”, la aceea că „medicii, în ciuda efortului depus, nu reușesc să-i salveze pe toți”. ȘI NICI NU AU CUM SĂ-I SALVEZE PE TOȚI.
Ei, doctorii, nu se substituie lui Dumnezeu și nici nu pot fi făcuți vinovați de toate morțile neaccidentale, prin boală. Ei nu ucid oameni sănătoși! Lucrează cu zeci de mii de oameni bolnavi și, uneori, ies înfrânți din războiul cu destinul.
Recent, la Arad, s-au făcut publice rezoluțiile anchetelor Colegiului Medicilor, în cazurile de reclamații ale pacienților. Niciun caz (din cele reclamate), NICIUNUL, nu a fost vina doctorului, iar asta nu pentru că “o mână o spală pe alta”. Să știți. Anchetele PROFESIONALE sunt făcute de comisii de specialiști extrem de riguroși, nimeni n-ar risca să mintă, sau să mascheze, sau să se lase mituit de vreun criminal. Pur și simplu, urmând pașii corecți, s-a dovedit că niciunul din anchetați nu putea face mai mult. A intervenit soarta, neșansa, imprevizibilul. Dar, până să o dovedești tehnic pe asta, presa deja a făcut știre suculentă, a expus trunchiat, a asmuțit oamenii, iar tu, incriminatul… decazi, sau ajungi să te sinucizi.
Cu ani în urmă, o pacientă a mea, vecină chiar, femeie tânără, faină și perfect sănătoasă, a spus la serviciu „nu mă simt prea bine”. S-a dus până în vestiar, a căzut și a murit. Autopsia nu a elucidat cauza morții. Satul vuia! Eram toți devastați, refuzam să credem. Îl îmbrățișam pe tânărul soț rămas văduv și copilașul orfan.
Doar eu mai gândeam și altfel – că numai bunul Dumnezeu m-a scăpat de n-a trecut ea pe la mine, cu o zi înainte, cu o banală viroză! Nu mă mai spăla NIMENI și NIMIC, rămâneam singurul vinovat de decizia lu Dumnezeu și muream profesional odată cu femeia. Fără nicio vină, eu.
Pe Otilia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
