Da, m-aş certa până şi cu el. Pentru tot ceea ce sunt şi pentru tot ceea ce nu pot fi. Pentru tot ce mi-a dat şi pentru tot ceea ce vrea să-mi ia. Ne-am lua la trântă pe un câmp de flori, ne-am împărţi reproşuri, şi palme, şi pumni, şi picioare. Aş împărţi cu el din nou toată dezamăgirea ce-mi zace în suflet. Toată suferinţa ce am provocat. L-aş lăsa să-mi simtă inima cum tremură. Cum golul din mine se adânceşte pentru câteva secunde, cum respiraţia mi se întrerupe. Cum mă rup în două.
M-aş certa cu dumnezeu. Cu d mic. Cu minusculă. Căci sunt supărată astăzi pe tot. Astăzi mă simt mai abandonată. Şi caut fericirea cu disperare. Şi râd forţat. Pe nas. Şi se simte. Nu-i din suflet, stomac, diafragmă sau de unde râd oamenii fericiţi. Şi-s multe lacrimi la mijloc. Şi-i serotonina.
I-am scris mii de scrisori de adio până acum. I le-am recitat. Mi-am imaginat mii de finaluri. Şi niciunul nu-mi satisface existenţa. Simt că-s slăbita. Că n-aş putea să mai rezist. Simt că-s fără scăpare. Iarăşi în cutia aia nenorocită de carton. Iarăşi între ziduri. Ridicate de mine. Atâta de bine, că nici eu nu mai ştiu cum să le dărâm. Am pus cărămidă peste cărămidă. Mi-am împrejmuit singurătatea şi n-am lăsat portiţe. Şi Dumnezeu ştia asta.
Şi iar m-aş certa cu dumnezeu… mai tare şi mai abitir. Că nu mi s-a pus de-a curmezişul. Că m-a lăsat să o fac. Ambiţios şi ca la carte. Nu puteam şi eu să-mi fac treaba mai de mântuială? Doar ca să termin? Doar ca să mai am o laudă la dosar? Nu! A trebuit să fiu minuţioasă. Să îmi construiesc apărarea, defensiva. Să nu ies din tipar. Să nu atrag atenţia. Să fiu naturală şi zâmbitoare, prietenoasă şi empatică. Nimic mai mult. Şi am fost.
Şi l-aş lua pe dumnezeu de-o mână şi i-aş arăta pas cu pas cum am făcut-o şi de ce. Ştiu că m-ar asculta şi poate, într-o zi m-ar înţelege. Şi i-as explica de ce îl cert acum. De ce simt că pereţii se strâng în jurul meu. De ce sunt sensibilă şi bipolară. De ce zâmbesc, dar simt că nu-mi ajunge oxigenul. I-aş explica. Tot. Că între cei patru pereţi, că în singurătatea mea, că printre lacrimi şi gânduri viclene s-a strecurat el. Un zâmbet. Atât de natural. Atât de frumos. Fiat lux et lux fuit! Şi pentru mine. Nu cred că el realiza atunci ce avea să îmi fie. Şi nici acum. Era barca de salvare. Era steaua căzătoare de care m-am agăţat cu toată fiinţa mea. Şi în cutia mea de carton, printre zidurile mele, el a reuşit să sape. Încet, nu cu lopeţi. Ca un adevărat doctor de inimi. Sau de suflete. Şi dumnezeu ne vedea. Şi dumnezeu ştia tot de la început. Ştia ce am să fiu. Ştia ce aveam să fac. Dumnezeu ştie tot, nu ??
Şi-s eretică. Scriu tâmpenii. Da’ tot m-aş lua la trântă cu Dumnezeu. Şi în timp ce el mă ceartă părinteşte, eu i-aş spune doar că în A. mi-am pus toată lumina, pe A. l-am adorat. Şi A. este zâmbet. Şi i-aş mai spune cum A. probabil vrea să plece. Cum A. e dificil, cum A. m-a făcut să plâng. Cum A. a suferit din cauza mea. I-aş spune tot lui Dumnezeu atunci.
Şi, înainte de lovitura finală, înainte să mă ia la el, i-aş spune lui Dumnezeu că, între zidurile mele, fără A. nu mai ştiu de spaţiu sau de timp. Că totul se va opri. Că nu mai ştiu cum să ies de acolo. Că până şi cele mai simple lucruri mi se par obositoare şi chinuitoare. Că genunchii mi-ar fi grei şi ochii împăienjeniţi.
I-aş spune gluma aia proastă cu capra şi ţăranul. Aș încerca să îi explic, fără teoreme, ecuaţii şi chimie, că un loc devine casă atunci când îl împarţi cu sufletul pereche. Şi l-aş întreba… ce se întâmplă când sufletul pereche pleacă…?
Şi nu-mi va răspunde. Mă va lăsa să plâng. Mă va ierta pentru că l-am certat. Mă va ierta pentru că nu ştiu să mă bucur de lucrurile marunte. Mă va ierta pentru palme, pumni şi picioare. Dar mă va lăsa pustie. Şi cu lacrimi în ochi.
Guest post by Mădălina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
