Obsesia mea pentru T. nu s-a domolit după prima partidă, așa cum credeam că se va întâmpla. Ba din contră, s-a accentuat. Speram să fie la fel ca și prima dată când mi s-a întâmplat să fac o obsesie pentru un bărbat, dar m-am înșelat amarnic.
Prima dată, după ce m-am chinuit un an întreg cu gândul la C., am reușit într-un final să-l am. Pentru că știți cum suntem noi femeile, dezvoltăm o obsesie pentru orice nu putem avea. Și cum C. s-a gândit să devină un mitocan dezinteresat de persoana mea, eu, bineînțeles, ca proasta, am zis că e cel mai macho bărbat ever și că trebuie cu orice preț să fie al meu! Fie vorba-ntre noi, uneori suntem cam tute la acest capitol. Ideea e că momentul sosise, eu tremuram toată de emoție și… cu aia am rămas. C. a fost o dezamăgire direct proporțională cu nerăbdarea mea nemăsurată de până atunci. Așa că, ușor-ușor, obsesia s-a dus, s-a evaporat pe undeva.
Acum, revenind la T. și având o primă experiență obsesivă atât de dezamăgitoare, ce m-am gândit eu, că la fel se vor derula lucrurile și cu T.
Cu el e mai complicat. A început frumos, buchete de flori și altele. S-a derulat frumos, promisiuni, vise, speranțe, deja mă vedeam lângă el, formând cuplul perfect, invidiat de toată lumea. Dar totul doar virtual. Da, așa cum vă zic, m-am îndrăgostit de T. prin mesaje și prin telefon. Inimaginabil, atât pentru mine, cât și pentru el. Amândoi știam că oamenii trebuie să se cunoască în realitate pentru apariția sentimentelor, dar amândoi am crezut că poate noi suntem excepția de la regulă, din moment ce reușeam să ne transmitem chiar și numai prin mesaje toate trăirile.
Totul bine și frumos, cu ponei și inimioare roz, până la un moment dat când s-a dezlănțuit iadul. Tot virtual, bineînțeles. Motivul principal al acestui dezastru – trecutul meu cu foștii iubiți. T., paranoic fiind, și-a băgat în cap cum că eu sunt o panaramă și de atunci totul s-a rezumat la mincinoasa de mine, la nebuna de mine și toate vasele mi se spărgeau în cap. Orice discuție ducea la un schimb acid de replici, virtual, normal. Eu reușeam să ies vinovată de toate și după ceva timp am reușit să înțeleg. Am înțeles că T. nu e prințul meu din povești și că ne-așteaptă vremuri grele și războaie lungi.
Dar problema de-abia acum apărea. După atâtea vise și speranțe, cum aș fi putut renunța eu la obiectul dorințelor mele? Nu puteam, era clar, așa că am insistat să mă chinui în continuare. Și am insistat, și am fost atât de încăpățânată, pentru că dorința mea de a-l avea măcar o dată pe T. devenise mai mare și mai puternică decât orice război dintre noi. Pentru că, na, chiar dacă te cerți cu cineva, asta nu înseamnă că atracția fizică dispare așa ușor.
Mi-am zis că acesta este remediul obsesiei mele și că trebuie să pun mâna pe el cu orice preț. Și am reușit. După un timp în care am reușit să mă umilesc mai mult decât pentru orice alt bărbat, mi-am atins scopul. Și mă așteptam să fie o mare dezamăgire, ca în runda anterioară, da de unde! Mi-am luat o țeapă de zile mari, dar în ce sens?… În sensul că T. m-a dat peste cap de tot și acum nu trece zi în care mintea să nu-mi zboare la el și la noaptea aceea. Singura mea amintire reală cu el.
Și ghiciți ce face el acum… S-a îndrăgostit. De alta, bineînțeles, doar nu de panarama, mincinoasa, nebuna și paranoica de mine. Iar eu am rămas cu obsesia pentru T, căreia nu am reușit să îi găsesc remediul până acum.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
