Când te trezești dimineața și te uiți în oglindă, si te plângi întruna că nu-ți stă bine părul, că ți-a ieșit un mic coș pe față, că ai pus un kilogram pe tine în plus, iar viața ta e distrusă. Atunci când te plângi că părinții nu ți-au luat ultimul model de iPhone, adidașii de firmă pe care ți-i doreai, gândește-te pentru o clipă la oamenii care au supraviețuit în Colectiv, la ce viață duc ei acum și cum li s-a schimbat complet după acea noapte de coșmar.
Credit foto: Alexandru Socol BSk
Da, pe 30 octombrie se împlinesc doi ani de la incendiul din Colectiv. Mulți ați uitat de această tragedie și se vede acest lucru, pentru că în România nu s-a schimbat absolut nimic din acea noapte de groază. A fost un val de furie atunci când s-a întâmplat, însă, apoi, totul s-a stins ușor, ușor. Noi românii, ne-am revenit, am votat aceeași oameni corupți, pentru că ne place să fim corupți și pentru că ne place să trăim în mediocritate. Oamenii care au murit în Colectiv au murit degeaba, noi, ca popor, nu am învățat nimic din această tragedie. Da, noi suntem principalii vinovați pentru tot ce se întâmplă în țara asta, suntem vinovați pentru că ne place să trăim în corupție, ne place să ne furăm unii pe alții și lăsăm aceste hiene corupte să ne conducă. Da, și eu, și tu, toți suntem vinovați, știu că nu vrei să auzi aceste lucruri, dar acesta e adevărul, iar nouă, românilor, ne place să fugim de adevăr.
Atunci când ieși în oraș să te distrezi în clubul ăla de fițe, gândește-te că trăiești în România, în țara în care nu se respectă nimic, în țara în care nimic nu e sigur. Atunci când stai în casa ta și te uiți la T.V., gândește-te că trăiești în România, că la casa ta a lucrat o firmă de muncitori români, care sunt învățați să fure materiale, iar lucrările să nu le facă cum ar trebui. Atunci când ți se pare că ai viața perfectă, nu-ți pasă de nimic și nimeni, gândește-te că mâine s-ar putea să fii tu în locul celor care au fost în Colectiv. Gândește-te că nimic în viață nu e sigur, cu atât mai mult în România, aici, în țara nimănui, unde nimănui nu-i pasă de nimic și nimeni. Aici, în țara unde mori cu zile prin spitale, în țara în care nimeni nu respectă nicio lege, în țara în care ne furăm unii pe alții. În țara în care sunt mai multe Biserici decât spitale și școli, în țara în care ne rugăm prea mult și așteptăm doar minuni de la Dumnezeu, în loc să facem noi ceva cu adevărat. E bine să te rogi, să crezi în ce vrei tu, în ceva în care îți dă o mică speranță, însă Dumnezeu nu vrea să fim proști, leneși, să lăsăm totul în seama lui. El vrea să ne luăm viața în mâini și lucrurile care depind de noi să le rezolvăm. „Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă” cum zice un vechi proverb românesc. Noi, românii, îl avem în sânge pe: „lasă că merge și așa” sau pe: „Dumnezeu e mare, are el grijă de noi, face el totul pentru noi”. Nu e chiar așa, trebuie să facem și noi ceva, lucrurile care depind de noi trebuie să le rezolvăm fără ajutorul lui Dumnezeu. Aici, în țara în care spitalele se află în clădiri monumente istorice, în clădiri din al doilea război mondial. În țara în care atunci când te internezi într-un spital, te mănâncă gândacii și, în loc să te tratezi de problema pe care o ai, iei alte bacterii mult mai grave. În țara în care cei care o conduc nu au curaj să se interneze în spitalele noastre, se operează în spitale din alte țări, în schimb, pe noi ne lasă să murim în spitalele noastre infecte. Și noi ce facem? Votăm mereu aceeași oameni care ne fură și ne distrug țara și pe noi, ca popor. Aici, în țara în care poți să faci ce vrei, fără să te tragă nimeni la răspundere.
Deci, atunci când îl vezi pe tipul sau tipa aia arsă, fără o mână sau un picior, care a supraviețuit în Colectiv și începi să râzi de ei, gândește-te că mâine s-ar putea să fii tu în locul lor. Din omul perfect care consideri că ești azi, mâine s-ar putea să nu mai fii. S-ar putea să pleci într-un club să te distrezi sau să stai în casă la TV. și să se întâmple nu știu ce. Iar viața ta să ți se schimbe radical. Și ei, cândva, au avut viața ta perfectă, însă acum sunt niște eroi, pentru că au supraviețuit și trăiesc în țara în care nimeni nu-i ajută, nimeni nu încearcă să-i integreze în societate, în țara în care oamenii se uită ciudat la ei pe stradă. Da, oamenii aceștia sunt niște eroi. Și par puternici, însă doar ei știu ce e cu adevărat în sufletul lor. Oameni care au trecut prin depresie, oameni care, deși spun că sunt bine și sunt puternici, noaptea când rămân doar ei între patru pereți, duc o adevărată luptă în sufletul lor.
Deci, data viitoare când îi vezi pe stradă, ar trebui să-i admiri, să-i îmbrățișezi, să-i încurajezi, nu să-i privești cu milă, să râzi de ei și să te uiți la ei ciudat. Nu uita, viața ta se poate schimba în orice clipă, atunci tu ce ai face, cum ai vrea să reacționeze cei din jurul tău?
#șieusuntcolectiv
Guest post by Gândurile dintre pagini
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
