De citit neapărat după ‘Am ceva care…’
Pour notre raison d’d’être (Pentru rațiunea noastră de a fi)
Eu am şi timp, şi puteri îndeajuns, şi răbdare pentru a te face să înţelegi. Că şi eu am ceva. Mai tainic şi mai delicat, mai sensibil şi mai greu de împăcat, mai tulburător şi mai puţin trufaş, deşi ar avea motive să fie. Ceva care ne poate răsturna buclucaş uneori lumea interioară cu susul în jos, dar care nu ne guvernează ori ne înceţoşează minţile până să ne pierdem şi locaşul lor. Am ceva pentru care, în istorie, bărbaţi puternici au pornit războaie în care au murit tot bărbaţi. Care, poate, dacă ar fi ştiut adevărata cauză, ar fi rămas acasă sau… nu. Am ceva pentru care mi-aş dori să stea timpul în loc, pentru că voi, bărbaţii nu prea staţi, dar care niciodată nu ajunge să conteze cel mai mult.
Am ceva pentru care nu mi-aş dori să mă vezi mai bine şi să fii mai înţelegător, pentru că acel ceva nu este tot ceea ce sunt. Am ceva pentru care, tot raţional vorbind, mi-e imposibil să accept că există greşeală şi moarte, chiar dacă există oameni pe lângă noi şi, mai ales, alte femei pe lângă tine :). Am ceva datorită căruia câteodată sunt geloasă pe tot ce atingi şi este neînsufleţit, deşi este de acelaşi gen cu mine.
Am ceva care a existat dintotdeauna şi a crescut neştiut, ca o minune, odată cu mine. De care, noi, femeile, nu râdem niciodată, pentru că acel ceva nici nu stârneşte invidii ori complexe, nici nu ajunge motiv de aroganţe. Nici noi nu suntem de tot femei o vreme, dar apoi rămânem aşa până la moarte. Am ceva pentru care ni s-au ridicat statui de-a lungul şi de-a latul vremii, şi am stat pe piedestale ca vestale ori muze. Venus, chiar şi fără mâini, suntem fiecare. Statui ori nu, fără să vrea, ne-au “decorat” din întâmplare şi porumbeii ori rândunelele. Dar voi, bărbaţi şi nu bărbătuşi, o faceti deliberat şi ne luaţi instant din kilograme, tot din cauza acelui ceva şi n-am văzut ceva mai dorit şi mai hulit în acelaşi timp. Nu v-aţi putea hotărî odată?
Am ceva care este conectat la timp ancestral şi matrice, pentru ale cărui indisponibilităţi mai scurte sau mai lungi, ori a unei infirmităţi nefericite, uneori mă ocoleşti sau mă înlocuieşti, temporar ori de tot. Am ceva pentru care sufăr, fie pentru că aşa e în firea lucrurilor, fie prosteşte, atunci când mă păleşte nebunia, şi nu necesitatea, cum e la tine, de a vrea să mă deosebesc şi astfel de primate. Şi mai am un ceva, organic legat de primul, o altă sursă a extazului ori dezamăgirii tale. Care poate fi uneori chiar cauza morţii mele premature, atât de sensibile sunt “ceva”-urile mele de femeie. Şi, uite, în final, eu nu o să te întreb, orgolioasă, “Ce am (sunt?), deci?”. Ar fi prea simplu. Pentru că vreau să-ţi mai spun că eu…
…mai am şi altceva, fără de care n-aş putea TRĂI, care îmi colorează şi îmi umple existenţa, care mă face să mă simt zeiţă, care mă împinge la gesturi minunate, dar şi la nesăbuinţe costisitoare, care mă înalţă până când hotărăşti tu să mă cobori cu forţa pe pământ. Care îmi umple sufletul şi nu ceva-ul. Ce altceva am (sunt!), deci?

Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.