Primele zile te bucuri că ai plecat, că ai făcut pasul, că ești mai cu moț decât ăia de n-au făcut pasul. Că poți să vezi strada aia mare și plină de magazine mari și pline de haine cu prețuri la fel de pline și la fel de mari, dar care par mici pentru că-s convertite și răsconvertite și la fiecare conversie se mai adaugă puțin. Apoi începi să te miri că oamenii n-au perdele la geam, că trăiesc normal, că se uită la televizoare normale, că au covoare normale pe care calcă încălțați și tu n-ai nici televizor și nici covor, că-i o garsonieră mică și mobilată sumar. Apoi începi să-ți dai seama cât de multe ai avea de spus, dacă ai putea, dar nu poți și dai din mâini ca un retardat, doar, doar or pricepe și ăia ce vrei CU ADEVĂRAT să spui și ei se fac că pricep, dar nici pe departe, căci continuă să le ardă cu ale lor actrițe de care în veci n-ai auzit și ale lor cântece din ale lor copilării pe care nu le-ai trăit, căci nu puteai să le trăiești și aici și acolo, și cu ale lor curente filozofice transpuse în piese de teatru la care te-ai fi dus dacă ai fi putut prinde nuanța, dar nuanța nu se lăsa prinsă, căci nu dădea bine se fie prinsă fix de la început, căci există contextul acela de care nimeni nu-ți povestise, care făcea că de foarte multe ori erai complet pe lângă, căci era vorba, în definitiv, de valori și valorile nu se trimit prin poștă.
Apoi vine și vremea când începi „s-o rupi nițel”, adică să înțelegi măcar sensul, adică direcția și să poți eschiva un zâmbet, dacă nu chiar un hohot de râs de haz sau de necaz și să participi la discuții, să-ți dai cu părerea și ți se spune că vorbești bine pentru unul de „dincolo”, adică de la tine din ţară, că accentul e simpatic și asta face parte din noul tău farmec, acela al omului de departe cu accent simpatic. La un moment dat, te întorci în țară în vizită, e frumos să te întorci în ţară în vizită, arăţi bine, ai haine noi și încă vorbești bine româna și zâmbești că te simți cu moț și ți se pare că oamenii nu-ți întorc zâmbetul, de ce oare ți-ar întoarce oamenii zâmbetul? Pentru că oamenii nu au de ce să ți-l întoarcă, ce, te cunosc de undeva oamenii aceia? Și apoi te întorci „dincolo” și continui să te apropii de nuanțe și de oamenii de dincolo și de felul lor de a fi, de a pune problemele, începe să-ți placă brânza și vinul și începi să faci diferența între ceapa mică și ceapa mare și le spui oamenilor de dincolo că „la tine în țară” nu există diferență între ceapa mică și ceapa mare la nivel lingvistic, că „ceapă” se numește și una și cealaltă, dar e normal să fie altfel la ei, că la ei și cu castravetele e la fel ca și cu peștele oceanic dealtfel. Încet, încet începi să prizi glumele și continui să participi la hohotul colectiv, chit că nu pricepi mereu de unde și până unde hohotul, dar nu dă bine să nu participi și deodată devii atent la ce se spune despre români, că ce le mai fură și ce le mai amețesc și ce le mai ce și devii din ce în ce mai patriot, te duci la vot și stai șase ore la coadă cu hoții ăia cu tot, că și hoții sunt patrioți și începi să te indentifici cu ei, cu hoții, chit că nu ești la rândul tău hoţ, de ajungi să te întrebi cum se poate generaliza în asemenea măsură să te simți hoț, tu care n-ai furat de când te știi, adică cu mici excepții din farfuria colegului de grădiniţă, dar asta nu se pune că erai prea mic și vii cu argumente – că fiecare pădure vine cu uscături cu tot – și dai și exemple și-ți îmbogăţeşti vocabularul în timpul conversațiilor în contradictoriu și începi să ai și opinii strict personale pe care le exprimi din ce în ce mai ușor și mai argumentat, deodată devii ascultat, vorbești atât de bine pentru cineva venit de „dincolo”, că dacă n-ar fi accentul, ai zice „unul de-al lor” și începi să prinzi aproape toate nuanțele și-ți dai seama cât de mult face nuanța și-ți pare bine că le prinzi, că diferența e la vârful nuanței și apoi te întorci în ţară în vizită, e frumos în țară în vizită, descoperi locuri nedescoprite și oamenii ți se par mai buni, mai zâmbăreți, mai primitori și mâncarea are parcă alt gust, adică are gust și te duci din ce în ce mai des prin piață, să iei pulsul, să simți produsele alea inegale și pline de pământ, că te-ai săturat de forma perfectă și gustul nema și e din ce în ce mai frumos în ţară, oamenii încep să-ți întoarcă zâmbetul și deodată începi să te întrebi unde-i „acasă” și mai iei o dată avionul și încă o dată avionul și tot așa, până găseşti răspunsul și te întorci.
Primele zile te bucuri că te-ai întors, e atât de bine să te întorci, oamenii te privesc ciudat, cum naiba să te întorci și tu le explici că-i simplu să te întorci, e mult mai simplu să te întorci, dar desigur nu e general valabil, că doar ai învățat cum stă treabă cu generalizările și tocmai de aceea cazul tău este doar un caz printre multe alte cazuri posibile.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
