Și de ce morții tăi crezi, fă, că îmi rod unghiile?

3 February 2015

valeria craciun– Nu ești bună de nimic! Nu mi-ai făcut și tu măcar o dată o bucurie, să zic și eu că am cu ce să mă mândresc!

Tac. Nu ripostez. Poate că are dreptate. Poate nu-s bună de nimic! Poate de aia sunt singură și nu mă iubește nimeni. Nu merit să se îndrăgostească și de mine vreunul din băieții din școală, așa cum se îndrăgostesc cu toții de colegele mele.

– Ăsta e spălat de geam? Uite, dau cu degetul și nu scârțâie! Vorba aia, ai de toate: căldură în casă, mâncare pe masă, hăinuțe curate. Ce te pun să faci? Să tragi la jug? Să mulgi vaci, cum mulg fetele lu’ dada de la țară? Să dai cu sapa? Alți copii cum pot să fie niște copii cuminți, să își ajute părinții la treburi, să ia note bune, să fie olimpici? Tu ce ai? Ai de toate, aia ai! Dar și când oi schimba io foaiaaaaa… să mă scuipi tu pe mine-n gură, dacă nu dăm milităria jos din pod! De ce taci? Tu auzi ce îți zic? Intră în capul ăla al tău ceva? Am senzația că eu vorbesc, eu aud. La tine acolo, e gol! Aloooo, fetițo, tu auzi ce îți zic? Zi ceva, că mă scoți mai tare din sărite! Ești mută? Zi, dragă ceva!!!

-Da.

– Da, ce? Vaaai de capul tău! Sărmana de tine! Dacă nu eram eu, ajungeai sub pod la cerșit! De ce nu scârțâie geamul când dau cu degetul? Mâncare bună ai, că vorba aia, trag ca un cal pentru tine să nu-ți lipsească nimic. Acoperiș deasupra capului ai, da? Nu te ninge, nu te plouă! Hăinuțe, ai, ia uite: dulapu-i plin de zdrențe! Explică-mi și mie, de ce nu scârțâie geamul! Normal că nu l-ai spălat cum trebuie, stai toată ziua pe Facebook cu toți cretinii.Ca să scârțâie un geam, trebuie să speli le el minim două ore! Nu c-ar fi complicat, dar lenea din tine e mare cucoană. Cucoană mare care cere de mâncare!

– Am spălat și eu cum am putut de bine. Iartă-mă!

Mă bufnește plânsul. Simt cum toată fața îmi ia foc. Îmi curg și mucii. Batistă n-am. Mă șterg cu mâna. Simt cum mă lasă picioarele. Văd negru în fața ochilor, urechile încep să îmi țiuie, mi-e rău. Simt că o să cad. Ea urlă. Nu o mai aud. Mă întind pe jos.

– Acum ți se făcu și rău! Hai, lasă teatrul ăsta ieftin, că nu ține! Să îți dau cu apă pe față!

Se duce la bucătărie și se întoarce cu o cană plină de apă, pe care mi-o toarnă în cap.

– Gata, îți reveniși? Ha, ha, ha, ha… Hai, ridică-te și du gunoiul! Crezi că mă duci pe mine de nas cu trucuri de-astea? Când o zbura porcul!

– Mi-e rău!

Simt că dacă mă scol de jos o să mă ia din nou amețeala.

– Dacă nu te ridici în clipa asta, îți promit că dormi afară!

Mă ridic încet, amețită.

– Mai repede, că nu stau să mă rog de tine! Hai, hai, hai, repedeee!

M-am ridicat. Îmi pun geaca pe mine, iau găleata cu gunoi din bucătărie și ies din casă. Afară plouă. Tomberonul e abia la al treilea bloc. Azorel, câinele cartierului, se ia după mine. Noroc că am în geacă doi lei. O să merg la magazin să îi cumpăr o pâine. La vremea asta, măcar să aibă ce mânca. Golesc coșul de gunoi în tomberon. Două pisici îmi sar în față; stăteau acolo ghemuite. Probabil că s-au speriat. Și eu sunt speriată, la fel ca ele și ca Azorel. Uneori am senzația că ei sunt singurii care pot vedea ce e în sufletul meu.

Mi-e groază, trebuie să mă întorc în apartament și să suport iar urlete.

Deschid încet ușa, intru în casă și las coșul de gunoi în bucătărie. Merg în baie, mă spăl pe mâini și mă privesc în oglindă. Încă am fața roșie de la plâns. Bine că termin anul ăsta liceul și plec în București, la facultate! Mai rezist două luni și apoi gata; gata cu coșmarul!

Pășesc ușor spre camera ei. Stă în pat, se uită la televizor. Se face că nu mă vede. Stau ca o toantă în dreptul ușii și mă uit la ea. Mi-e frică să îi spun ceva, așa că stau pur și simplu. Și totuși… Dacă mi-aș lua inima în dinți și să-i spun ceva? Poate m-ar asculta. Poate aș reuși să distrug zidul ăsta rece dintre noi. Poate am putea fi o familie. Ce să îi spun? Poate că e încă nervoasă și ar trebui să o las în pace… Poate ar trebui să mă duc și să mai șterg o dată geamul! Poate așa o să vadă că îmi pasă și o să mă iubească. Da, poate mă va iubi dacă geamul o să scârțâie de curat ce e… Dar am frecat două ore la el, mai mult de atât… Și dacă mai frec o oră, o să scârţâie oare?

copilărie

Iau din sertar o cârpă și spray-ul de geam. Mă sui pe un scaun în dreptul geamului și încep și frec… Și frec… Și frec… Și frec așa o oră. O simt că a intrat și mă uit în spate – mama. Cu aceeaşi figură rece se apropie de geam și dă cu degetul. Apoi pe un ton sictirit îmi spune :

– Dacă speli geamul cu spray-ul ăsta, poți să speli că proasta zece ore, degeaba, n-o să scârțâie în vecii vecilor amin! Ești chioară, nu ai văzut că avem în casă Clin?

– Ai zis că până nu termin vechiul spray, să nu mă apropii de altele, că trebuie folosit tot!

– Mă contrazici? Îmi răspunzi?

Jap, o palmă!

Las cârpă și spray-ul pe măsuță și plec plângând spre camera mea. Îi arunc:

– Spală-ţi singură geamurile, dacă nu îți convine cum le spăl eu!

Mă încui în cameră și încerc să citesc pentru teza de mâine la limba română, că mâine-poimâine, vine bac-ul! Dar poți citi? Odată, bunică-mea, care o cunoștea bine, mi-a spus că atunci când țipă și urlă la mine să mă gândesc la ceva frumos. Uite, mă gândesc că o să plec la București, și că o să scap de ea, și că o să îmi strâng bănuți să îmi cumpăr haine frumoase și că nu o să mai îndur caliciile, nevrozele, și loviturile ei. Mai sunt două luni și scap! Scap din închisoarea asta! Noroc că le am pe Emi și Lara, prietenele mele de suflet! Am fost colege din clasa întâi. Acum o să plecăm toate în București. Lara vrea să dea la drept, iar Emi vrea jurnalism. Eu? Mi-aș dori să fac actorie. Nu am curajul să îi spun mamei.

I-am zis că voi da la jurnalism, ca Emi. Madam mama își dorea să fac medicină, ca ea. Dar eu sunt varză la biologie, plus că nu îmi place să văd sânge și oameni suferinzi! Ia uite, mi-a trimis Emi sms: „Fată, îmi bag picioarele în Plumb… Tu ai învățat comentariul pentru mâine”?

Noroc cu Emi că mă amuză cu tâmpeniile ei. I-am răspuns: „Stai lângă mine atunci”.

Emi și Lara mi-au zis că dacă vreau să mă răzbun pe madam maică-mea, ca să facă un atac vascular cerebral, să plătesc un țigan de 60 de ani, burduhănos, care să se dea drept iubitul meu. Ha, ha, ha… Ar cădea pe jos! Ea, doamnă respectabilă, medic în Craiova, plină de orgolii, ifose și extrem de snoabă, să se facă de râs? Mai bine s-ar spânzura, decât să mă știe măritată cu vreun rom, sau drogată, sau gravidă la nouăsprezece ani. Oricum o fac de râs că sunt scundă, că nu vorbesc cu toate neamurile ei, că nu sunt pupincuristă cu prietenii ei, că atunci când e cineva la noi și vrea să pun muzică, eu pun Leonard Cohen și nu pun ceva săltăreţ, de petrecere, vorba aia. Că atunci când abordează un subiect de cultură le dau peste bot tuturor prietenilor ei snobi. Ce să mai, eu, Maia, oaia neagră a neamului Bălan.

Mi-e dor de mamaie. E singura care m-a iubit din familia asta. Singura căreia îi păsa de mine. Singura care s-a jucat cu mine când eram mică. Singura care m-a învățat că a greși e omenește și nu trebuie să îl torturezi pe cel ce a greșit; trebuie să îl îndrumi, să îl înveți lucruri care să îl ajute mai târziu să nu mai greșească. Singura care m-a învățat ce înseamnă empatia și bunătatea.

O aud, îi aud pașii pe hol. De fiecare dată când îi aud pașii prin casă, simt un gol în stomac, chiar frică. Mereu, din secundă în secundă, mă aștept să pornească o nouă avalanșă de urlete și reproșuri. Trebuie să mă gândesc la ceva frumos, cum zicea mamaie. La ce să mă gândesc? La… Nu știu, nu îmi vine nimic în minte. Am mintea blanc, capul gol, cum zice madam. Iarbă, da, verdeață… Mult verde. Câmpie. O câmpie plină cu flori… Nu. Mă gândesc la maci. Îmi plac macii!

În clasa întâi, învățătoarea ne-a spus o poveste care pe mine m-a impresionat foarte tare și de atunci iubesc macii. Povestea e așa, v-o spun pe scurt : o femeie foarte săracă, mergea mereu desculță. Desculță fiind se înțepa în mărăcini, iar picăturile de sânge din tălpile ei,se transformau în maci… Nu mai știu cu lux de amănunte povestea, știu doar că m-a impresionat foarte tare și de atunci macii sunt florile care îmi plac tare mult pentru că s-au născut din durere.

Față de învățătoare însă am avut mereu un sentiment de maximă scârbă; nu făcea altceva decât să trezească în copii răutatea umilindu-i pe unii în fața clasei. Îi scotea la tablă și, pe motiv că aveau un scris urât, îi făcea pe cei rămași în bănci să-i privească cu dispreț. Trezea în noi dezgustul față de colegii noștri. Nu mai eram egali între noi, ne împărțiserăm în grupe : loserii și popularii. Chiar acum, mi-a venit în minte imaginea lui Florin, colegul meu din clasa întâi. Era puțin retard băiatul, mă-sa era internată la un spital de boli psihice, pe motiv că dăduse foc la casă într-un moment de isterie, tac-su murise, iar el locuia cu bunica lui. Băiatul ăsta avea un scris foarte urât, iar învățătoarea îl umilea ori de câte ori avea ocazia: îi lua caietul, i-l apropia de față și apoi întreba clasa: „Nu-i așa că scrisul este oglinda noastră”? Adică, pe cât de urât scrie, pe atât de urât era și el! O harpie nenorocită, asta era învățătoarea… Era bună prietenă cu madam. Știți cum e: cine se aseamănă se adună.

-Maiaaaaaaaa! Maiaaaaaaaaaaaa! Maiaaaaaaaaaa!

-Daaaaaaa! Vin acum! Ce s-a întâmplat?

Iar am dat de belea. Când mă strigă, e de rău!

– Gata, te băgași la pătuț? Geamul cine îl spală? Tata din groapă?

– Păi..

– Niciun păi! Ți-am arătat Clin-ul, da? Ia frumușel buretele și freacă bine. Dacă mă întorc și nu scârțâie geamul, ne supărăm urât de tot!

Când o bagă pe asta cu „ne supărăm urât de tot” , traducerea este așa: Te omor cu bătaia sau: Te scot afară din casă și dormi la ușă!

– Dar tu de ce nu le speli, dacă eu spăl atât de groaznic? răbufnesc.

– De nu oi schimba eu foaia cu tine, tupeistă ce ești tu… Bineeee, bine! Le speli tu, pentru că oricum altă treabă nu ai de făcut! Ceva în casa asta trebuie să faci, nu poți sta ca o lepră și eu să fiu servitoarea ta. Le speli tu, pentru că eu mi-am făcut manichiura, iar tu nu ai nicio manichiură, că tu îți rozi unghiile. Capiși?

„Și de ce morții morților tăi crezi că îmi rod, fă, unghiile”? urlu. În gând.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Spune-mi DA

Alegeri de înger

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Marius / 10 May 2015 20:30

    Interesant text, talentul literar iese la iveala. Dar poate mai relevant este pentru modul in care se pot dobandi niste convingeri disfunctionale despre propria persoana, care ulterior sa duca la depresie sau la implicarea in relatii nepotrivite.

    Reply
  2. Emilia / 9 May 2015 9:52

    AR FI o solutie : sa le filmam cu camera ascunsa cand se dezlantuie. Dar ,daca inca depinzi financiar de ele , ti-ai dat foc la valiza !

    Reply
  3. Emilia / 9 May 2015 9:42

    Am trecut si eu prin asta. Culmea e ca la mine geamul scartaia si faceam multe treburi casnice bine si cu spor. Tot degeaba! Parca un demon se cuibarise in ea! Cred ca demonul este frica .Dar asta este problema lor ! Daca s-ar organiza un grup de suport penteu noi am fi foarte multi,ar trebui sa ne intalnum pe cel mai mare stadion .Culmea e ca si grupul lor de suport ar fi numeros si ar atrage multi simpatizanti – chestia asta cu :m-am sacrificat pentru binele copilului ,i-am dat tot ce i-a trebuit etc. ar prinde la public! Iti doresc sa gasesti putere sa treci peste cat ti-a ramas din penitenta. Bine ca ai prietene si poti sa scrii. Dupa multi,multi ani am inteles ca tocmai de la acesti oameni am invatat CE SA NU FAC. Dar va trebui sa ai multa rabdare chiar si dupa ce pleci de acasa pentru ca o sa mai intalnesti oameni care vor sa te ingenuncheze -spre binele tau cica.Sa ne bucuram insa de fiecare om intalnit care cu o sinfura vorba sau gest ne da aripi.

    Reply
  4. Lilia / 9 May 2015 9:38

    Cunosc genul de “mame”. Frustrate ca le-au lasat barbatii pentru altele mai tinere sau mai calme, isi varsa naduful pe copiii vinovati ca ele nu-si traiesc viata asa, ca “animalul, nenorocitul, scarba care m-a lasat cu copil pe cap si el isi face mendrele cum vrea”.
    Pacat ca si astora li se zice tot “mame”…

    Reply
  5. Emanuela / 9 May 2015 9:35

    Trist! Pleacaaaa! Bine ca vei urma facultatea in alt oras, destul de indepartat incat sa nu primesti vizite saptamanale de la mamica. Eu nu am avut acest noroc, locuind intr-un oras universitar, abia la 25 de ani m-am desprins. Iti doresc multa forta si incredere in tine! Si o imbratisare!

    Reply
  6. Cat / 9 May 2015 8:47

    Si eu am trait asa in copilarie. Batai, certuri, urlete, umilinte, scandaluri, politie, fugit pe la prieteni pe acasa . Numarat zile, saptamani, ani pana la majorat. Am spupravietuit, am doua fete si in fiecare zi ma controlez ca sa nu-mi tratez fetele asa cum am fost eu tratata acasa. P.S. Cand a murit taica-meu, sora mea avea 30 de ani si, femeie in toata firea vroia sa dea petrecere!

    Reply
  7. miha / 26 March 2015 12:23

    Si zici ca mama asta a ta mai e si doctor? ?? Daca ea se poarta asa cu tine, ceva ce nu e bine deloc, Oare cum se comporta cu Un pacient? Sa Fii puternica, nu toti oamenii sunt asa, sa tii capul sus, poti avea Un viitor frumos. Se pare ca ai Un suflet frumos, ai grija de el, nu il lasa sa se innegreasca, nu te transforma in monstrul care il ai langa tine. Te pup.

    Reply
  8. marius / 20 February 2015 16:15

    Domnisoara invata ca sa poti scapa din casa aia! Da la actorie daca asta iti doresti! Vei cunoaste un barbat care te va respecta si iubi asa cum esti! Apoi vei avea tu la randul tau un copil (sau 😛 mai multi daca ai noroc) si nu vei face aceeasi greseala pe care o face maica ta acum. Dupa intuneric si lumina!

    Reply
  9. Stefan / 7 February 2015 22:12

    Poate nu o duce mintea mai mult sau nu stie cum sa se comporte, dar de bine de rau din cate zici tu totusi ai reusit sa ajungi la facultate si acest lucru e mare realizare in romania

    Pe unii oameni nu ii duce mintea destul sau poate nu a fost educat sau sufera foarte mult si nu stie sa se comporte altfel sau pur si simplu nu vrea

    Stai te chinui pana cresti si ajungi pe picioarele tale apoi pleci de acasa si iti vezi de viata ta .

    Comportamentul poate lasa sechele dar in nici un caz nu ar trebui sa asculti vreo vorba de genu nu esti buna de nimic sau cum mai au unii obiceiul sa zica : esti proasta , handicapata etc

    TREBUIE SA TE GANDESTI CA UN OM CARE SE COMPORTA ATAT DE URAT MAI MULT CA SIGUR SUFERA IN SUFLETUL LUI PE MASURA COMPORTAMENTULUI- UN OM FERICIT NU SE COMPORTA IN ACEST FEL !

    Nu trebuie sa urasti sau sa judeci pur si simplu rupi legatura

    Reply
  10. iais / 5 February 2015 14:43

    no comment.lacrimi. si rugaciune

    Reply
  11. Daniela / 5 February 2015 0:15

    Singurul motiv pentru care nu te iubește aproape nimeni, este că mama ta nu te-a învățat să-ți cunoști valoarea și să te respecți. Oamenii atrag în viața lor ceea ce gândesc, iar având complexe de inferioritate, asta atragi și din partea oamenilor, indiferent de câte calități ai. Cunosc și eu starea aceasta. La facultate viața mea s-a îmbunătățit și am atras mai mulți oameni în jurul meu, însă tot simt că mai am sechele. Acum am realizat că trebuie să învăț (sunt abia la început) să am gânduri pozitive față de mama, pentru că aceasta ar fi singura soluție de a scăpa de frustrări și de a scăpa de urmele pe care copilăria le-a lăsat în personalitatea mea.
    Îți doresc să ai o viață cât mai frumoasă și mai pozitivă!

    PS: Ești tare frumușică 😉

    Reply
  12. Marian / 4 February 2015 15:12

    Foarte frumos. Inteleg perfect emotiile transmise de tine, le-am traversat si eu la varsta ta si pot spune ca nu e deloc usor ce traversezi. Ce pot spune este ca daca reusesti sa-ti depasesti sechelele produse de trauma pe care o traiesti, vei putea sa ai acces la Univers si Zeitati. Asta o poti face doar cunoscandu-te pe tine, cunoscandu-ti perfect idealurile si visand. Sunt convins ca te retragi in visele tale…si nu ma refer la cele pe care le ai cand dormi… Ele sa-ti fie refugiu si imediat ce vei sti ce sa visezi, vei vedea ca viata iti aseaza visul la picioare in cel mai privilegiat mod posibil. Fugi …visul te asteapta! 🙂

    Reply
  13. Cristi R / 3 February 2015 23:18

    Tristetea cea mai mare consta in faptul ca astfel de “mame” daca ar citi aceasta povestire tot nu ar intelege nimic.

    Reply
  14. Blue / 3 February 2015 20:39

    Da, desi e incredibil, astfel de parinti exista. Eu nu am avut de suferit direct de la mama, ca si fata din articol, insa ii permitea orice tatalui meu vitreg. Si da, eram tratata asa. Stiu ca am invatat sa numar de mica doar pentru ca vroiam sa vad cati ani mai sunt pana cand devin majora. Copilaria mea a fost doar o numaratoare inversa, intr-adevar ca nu m-am bucurat de viata decat dupa ce am terminat liceul si m-am putut angaja, si am plecat din prima saptamana dupa bacalaureat de acasa.

    Ultima bataie primita era la doua luni inainte de bac, trebuia sa merg sa o iau pe sora mea de la gradinita si nu am plecat pe usa la 4:00, ci intarziasem in camera mea cateva minute. A iesit el din camera lui si m-a luat de cap, si m-a trantit de cateva ori de usa metalica. Am iesit cu ochii in lacrimi, am trecut pe langa vecinii care iesisera pe scara sa asculte, si am plans doar cand am ajuns in strada, sperand sa nu ma vada nimeni.

    Nu cred ca ii voi putea ierta niciodata, nici pe tatal vitreg, nici pe mama mea, nici pe tatal meu care nu s-a implicat, desi stia in ce conditii traiesc. Tot ce pot sa spun e ca, dupa ani de monolog interior am reusit sa imi calmez tumultul interior, desi nu complet, si sunt inca foarte sensibila la astfel de povesti ce implica suferinta pentru copii, animale, etc. Imi doresc doar ca eu sa nu dau suferinta mai departe, sa fiu o mama cum mama mea nu a stiut sau nu a fost pregatita sa fie.

    Ce ar trebui facut? Unele dintre aceste drame nu ies niciodata la iveala, iar copiii care primesc educatie prin violenta ajung sa o includa in educatia data de ei copiilor lor. Pentru ca povestea din articol e una cu happy end cat de cat, fata doreste sa dea la facultate si sa se dezvolte, insa daca nu era suficient de puternica? Pana una alta, Romania ramane una dintre tarile europene cu cea mai mare incidenta a violentei in familie, iar daca acest lucru nu va fi vazut ca ceva inuman si inacceptabil, nu se vor face schimbari in mai bine.

    Reply
  15. Claudia Cristina / 3 February 2015 19:51

    E îngrozitor că sunt femei care se comportă așa cu puii lor, în opinia mea astfel de specimene nu ar trebui să fie daruite cu bucuria maternității… Dacă perioada copilăriei nu e cea mai fericită din viața unui copil, atunci ce adult va ajunge acesta? Când, dacă nu copil fiind să fii fericit pur si simplu? Atât, atât de trist… 🙁

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro