– Nu ești bună de nimic! Nu mi-ai făcut și tu măcar o dată o bucurie, să zic și eu că am cu ce să mă mândresc!
Tac. Nu ripostez. Poate că are dreptate. Poate nu-s bună de nimic! Poate de aia sunt singură și nu mă iubește nimeni. Nu merit să se îndrăgostească și de mine vreunul din băieții din școală, așa cum se îndrăgostesc cu toții de colegele mele.
– Ăsta e spălat de geam? Uite, dau cu degetul și nu scârțâie! Vorba aia, ai de toate: căldură în casă, mâncare pe masă, hăinuțe curate. Ce te pun să faci? Să tragi la jug? Să mulgi vaci, cum mulg fetele lu’ dada de la țară? Să dai cu sapa? Alți copii cum pot să fie niște copii cuminți, să își ajute părinții la treburi, să ia note bune, să fie olimpici? Tu ce ai? Ai de toate, aia ai! Dar și când oi schimba io foaiaaaaa… să mă scuipi tu pe mine-n gură, dacă nu dăm milităria jos din pod! De ce taci? Tu auzi ce îți zic? Intră în capul ăla al tău ceva? Am senzația că eu vorbesc, eu aud. La tine acolo, e gol! Aloooo, fetițo, tu auzi ce îți zic? Zi ceva, că mă scoți mai tare din sărite! Ești mută? Zi, dragă ceva!!!
-Da.
– Da, ce? Vaaai de capul tău! Sărmana de tine! Dacă nu eram eu, ajungeai sub pod la cerșit! De ce nu scârțâie geamul când dau cu degetul? Mâncare bună ai, că vorba aia, trag ca un cal pentru tine să nu-ți lipsească nimic. Acoperiș deasupra capului ai, da? Nu te ninge, nu te plouă! Hăinuțe, ai, ia uite: dulapu-i plin de zdrențe! Explică-mi și mie, de ce nu scârțâie geamul! Normal că nu l-ai spălat cum trebuie, stai toată ziua pe Facebook cu toți cretinii.Ca să scârțâie un geam, trebuie să speli le el minim două ore! Nu c-ar fi complicat, dar lenea din tine e mare cucoană. Cucoană mare care cere de mâncare!
– Am spălat și eu cum am putut de bine. Iartă-mă!
Mă bufnește plânsul. Simt cum toată fața îmi ia foc. Îmi curg și mucii. Batistă n-am. Mă șterg cu mâna. Simt cum mă lasă picioarele. Văd negru în fața ochilor, urechile încep să îmi țiuie, mi-e rău. Simt că o să cad. Ea urlă. Nu o mai aud. Mă întind pe jos.
– Acum ți se făcu și rău! Hai, lasă teatrul ăsta ieftin, că nu ține! Să îți dau cu apă pe față!
Se duce la bucătărie și se întoarce cu o cană plină de apă, pe care mi-o toarnă în cap.
– Gata, îți reveniși? Ha, ha, ha, ha… Hai, ridică-te și du gunoiul! Crezi că mă duci pe mine de nas cu trucuri de-astea? Când o zbura porcul!
– Mi-e rău!
Simt că dacă mă scol de jos o să mă ia din nou amețeala.
– Dacă nu te ridici în clipa asta, îți promit că dormi afară!
Mă ridic încet, amețită.
– Mai repede, că nu stau să mă rog de tine! Hai, hai, hai, repedeee!
M-am ridicat. Îmi pun geaca pe mine, iau găleata cu gunoi din bucătărie și ies din casă. Afară plouă. Tomberonul e abia la al treilea bloc. Azorel, câinele cartierului, se ia după mine. Noroc că am în geacă doi lei. O să merg la magazin să îi cumpăr o pâine. La vremea asta, măcar să aibă ce mânca. Golesc coșul de gunoi în tomberon. Două pisici îmi sar în față; stăteau acolo ghemuite. Probabil că s-au speriat. Și eu sunt speriată, la fel ca ele și ca Azorel. Uneori am senzația că ei sunt singurii care pot vedea ce e în sufletul meu.
Mi-e groază, trebuie să mă întorc în apartament și să suport iar urlete.
Deschid încet ușa, intru în casă și las coșul de gunoi în bucătărie. Merg în baie, mă spăl pe mâini și mă privesc în oglindă. Încă am fața roșie de la plâns. Bine că termin anul ăsta liceul și plec în București, la facultate! Mai rezist două luni și apoi gata; gata cu coșmarul!
Pășesc ușor spre camera ei. Stă în pat, se uită la televizor. Se face că nu mă vede. Stau ca o toantă în dreptul ușii și mă uit la ea. Mi-e frică să îi spun ceva, așa că stau pur și simplu. Și totuși… Dacă mi-aș lua inima în dinți și să-i spun ceva? Poate m-ar asculta. Poate aș reuși să distrug zidul ăsta rece dintre noi. Poate am putea fi o familie. Ce să îi spun? Poate că e încă nervoasă și ar trebui să o las în pace… Poate ar trebui să mă duc și să mai șterg o dată geamul! Poate așa o să vadă că îmi pasă și o să mă iubească. Da, poate mă va iubi dacă geamul o să scârțâie de curat ce e… Dar am frecat două ore la el, mai mult de atât… Și dacă mai frec o oră, o să scârţâie oare?
Iau din sertar o cârpă și spray-ul de geam. Mă sui pe un scaun în dreptul geamului și încep și frec… Și frec… Și frec… Și frec așa o oră. O simt că a intrat și mă uit în spate – mama. Cu aceeaşi figură rece se apropie de geam și dă cu degetul. Apoi pe un ton sictirit îmi spune :
– Dacă speli geamul cu spray-ul ăsta, poți să speli că proasta zece ore, degeaba, n-o să scârțâie în vecii vecilor amin! Ești chioară, nu ai văzut că avem în casă Clin?
– Ai zis că până nu termin vechiul spray, să nu mă apropii de altele, că trebuie folosit tot!
– Mă contrazici? Îmi răspunzi?
Jap, o palmă!
Las cârpă și spray-ul pe măsuță și plec plângând spre camera mea. Îi arunc:
– Spală-ţi singură geamurile, dacă nu îți convine cum le spăl eu!
Mă încui în cameră și încerc să citesc pentru teza de mâine la limba română, că mâine-poimâine, vine bac-ul! Dar poți citi? Odată, bunică-mea, care o cunoștea bine, mi-a spus că atunci când țipă și urlă la mine să mă gândesc la ceva frumos. Uite, mă gândesc că o să plec la București, și că o să scap de ea, și că o să îmi strâng bănuți să îmi cumpăr haine frumoase și că nu o să mai îndur caliciile, nevrozele, și loviturile ei. Mai sunt două luni și scap! Scap din închisoarea asta! Noroc că le am pe Emi și Lara, prietenele mele de suflet! Am fost colege din clasa întâi. Acum o să plecăm toate în București. Lara vrea să dea la drept, iar Emi vrea jurnalism. Eu? Mi-aș dori să fac actorie. Nu am curajul să îi spun mamei.
I-am zis că voi da la jurnalism, ca Emi. Madam mama își dorea să fac medicină, ca ea. Dar eu sunt varză la biologie, plus că nu îmi place să văd sânge și oameni suferinzi! Ia uite, mi-a trimis Emi sms: „Fată, îmi bag picioarele în Plumb… Tu ai învățat comentariul pentru mâine”?
Noroc cu Emi că mă amuză cu tâmpeniile ei. I-am răspuns: „Stai lângă mine atunci”.
Emi și Lara mi-au zis că dacă vreau să mă răzbun pe madam maică-mea, ca să facă un atac vascular cerebral, să plătesc un țigan de 60 de ani, burduhănos, care să se dea drept iubitul meu. Ha, ha, ha… Ar cădea pe jos! Ea, doamnă respectabilă, medic în Craiova, plină de orgolii, ifose și extrem de snoabă, să se facă de râs? Mai bine s-ar spânzura, decât să mă știe măritată cu vreun rom, sau drogată, sau gravidă la nouăsprezece ani. Oricum o fac de râs că sunt scundă, că nu vorbesc cu toate neamurile ei, că nu sunt pupincuristă cu prietenii ei, că atunci când e cineva la noi și vrea să pun muzică, eu pun Leonard Cohen și nu pun ceva săltăreţ, de petrecere, vorba aia. Că atunci când abordează un subiect de cultură le dau peste bot tuturor prietenilor ei snobi. Ce să mai, eu, Maia, oaia neagră a neamului Bălan.
Mi-e dor de mamaie. E singura care m-a iubit din familia asta. Singura căreia îi păsa de mine. Singura care s-a jucat cu mine când eram mică. Singura care m-a învățat că a greși e omenește și nu trebuie să îl torturezi pe cel ce a greșit; trebuie să îl îndrumi, să îl înveți lucruri care să îl ajute mai târziu să nu mai greșească. Singura care m-a învățat ce înseamnă empatia și bunătatea.
O aud, îi aud pașii pe hol. De fiecare dată când îi aud pașii prin casă, simt un gol în stomac, chiar frică. Mereu, din secundă în secundă, mă aștept să pornească o nouă avalanșă de urlete și reproșuri. Trebuie să mă gândesc la ceva frumos, cum zicea mamaie. La ce să mă gândesc? La… Nu știu, nu îmi vine nimic în minte. Am mintea blanc, capul gol, cum zice madam. Iarbă, da, verdeață… Mult verde. Câmpie. O câmpie plină cu flori… Nu. Mă gândesc la maci. Îmi plac macii!
În clasa întâi, învățătoarea ne-a spus o poveste care pe mine m-a impresionat foarte tare și de atunci iubesc macii. Povestea e așa, v-o spun pe scurt : o femeie foarte săracă, mergea mereu desculță. Desculță fiind se înțepa în mărăcini, iar picăturile de sânge din tălpile ei,se transformau în maci… Nu mai știu cu lux de amănunte povestea, știu doar că m-a impresionat foarte tare și de atunci macii sunt florile care îmi plac tare mult pentru că s-au născut din durere.
Față de învățătoare însă am avut mereu un sentiment de maximă scârbă; nu făcea altceva decât să trezească în copii răutatea umilindu-i pe unii în fața clasei. Îi scotea la tablă și, pe motiv că aveau un scris urât, îi făcea pe cei rămași în bănci să-i privească cu dispreț. Trezea în noi dezgustul față de colegii noștri. Nu mai eram egali între noi, ne împărțiserăm în grupe : loserii și popularii. Chiar acum, mi-a venit în minte imaginea lui Florin, colegul meu din clasa întâi. Era puțin retard băiatul, mă-sa era internată la un spital de boli psihice, pe motiv că dăduse foc la casă într-un moment de isterie, tac-su murise, iar el locuia cu bunica lui. Băiatul ăsta avea un scris foarte urât, iar învățătoarea îl umilea ori de câte ori avea ocazia: îi lua caietul, i-l apropia de față și apoi întreba clasa: „Nu-i așa că scrisul este oglinda noastră”? Adică, pe cât de urât scrie, pe atât de urât era și el! O harpie nenorocită, asta era învățătoarea… Era bună prietenă cu madam. Știți cum e: cine se aseamănă se adună.
-Maiaaaaaaaa! Maiaaaaaaaaaaaa! Maiaaaaaaaaaa!
-Daaaaaaa! Vin acum! Ce s-a întâmplat?
Iar am dat de belea. Când mă strigă, e de rău!
– Gata, te băgași la pătuț? Geamul cine îl spală? Tata din groapă?
– Păi..
– Niciun păi! Ți-am arătat Clin-ul, da? Ia frumușel buretele și freacă bine. Dacă mă întorc și nu scârțâie geamul, ne supărăm urât de tot!
Când o bagă pe asta cu „ne supărăm urât de tot” , traducerea este așa: Te omor cu bătaia sau: Te scot afară din casă și dormi la ușă!
– Dar tu de ce nu le speli, dacă eu spăl atât de groaznic? răbufnesc.
– De nu oi schimba eu foaia cu tine, tupeistă ce ești tu… Bineeee, bine! Le speli tu, pentru că oricum altă treabă nu ai de făcut! Ceva în casa asta trebuie să faci, nu poți sta ca o lepră și eu să fiu servitoarea ta. Le speli tu, pentru că eu mi-am făcut manichiura, iar tu nu ai nicio manichiură, că tu îți rozi unghiile. Capiși?
„Și de ce morții morților tăi crezi că îmi rod, fă, unghiile”? urlu. În gând.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
