Și ce dacă?

Gata cu teoria şi cu metafora. The Happiness Project iese din cutie, oferindu-ţi cu două mâini, zece săptămâni la rând, reţete practice. Nu pentru bucătărie, ci pentru cămara sufletului. Bucuria vine dinăuntru, spune înţelepciunea reimportată din Asia în anii hippie, aşa că ne pliem pe direcţie şi încercăm să explicăm, practic, cum se poate aplica, în viaţa nebună de azi, zicerea Zen: Drumul cel mai scurt între două puncte este o linie în zig-zag.

O să o spun pe ÅŸleau. Nu sunt psiholog. Stau ÅŸi eu la o măsuţă din aia, de bistro parizian, uitându-mă la lumea care face trotuarul vieÅ£ii. Din când în când (din ce în ce mai des, de fapt), un trecător se aÅŸază pe scaunul celălalt, se uită în ochii mei ÅŸi îmi spune ceva de genul “Nu mai ÅŸtiu cine sunt“. Sau “Nu înÅ£eleg de ce mi se întâmplă asta”. Concluzia explorărilor se găseÅŸte în zece episoade de (re)inventare a RoÅ£ii VieÅ£ii fiecăruia dintre noi, dintre care primul este chiar aici.

Acum ceva timp, am întâlnit un ÅŸef de trib din America. De Nord. Reprezentant al “Primelor naÅ£iuni” în Congresul SUA ÅŸi vraci, Vernon Foster m-a învăţat o chestie tare interesantă, pe care o mai auzisem de la un alt ÅŸaman din America de Sud, de data asta. Vernon mi-a explicat că fiecare moment pe care îl “locuim”, în care suntem cu toată energia noastră, e ca un macaz care comută nu între două, ci între mai multe poteci de probabilitate. Că viaÅ£a se duce acolo încotro tragi tu de levier. De exemplu, pentru cineva care are o boală terminală, orizontul de supravieÅ£uire este, să spunem, ÅŸapte la sută. Probabilistic, omul va muri. Dar dacă îndreaptă macazul către potecuÅ£a aceea îngustă a lui ÅŸapte la sută, atunci trece peste boală ÅŸi revine, reformatat în versiune superioară, înapoi în Viaţă.

N-am zis că e uşor. Să reprogramezi 93% nu e joacă. Dar poţi să te antrenezi, şi ceea ce se întâmplă e că poteca minunată nu mai ajunge aşa îngustă. Ajunge de 40%, să zicem. Şi apoi creşte la 90%. Dacă iar sărim peste oceane şi aterizăm în Hawaii, dar nu la plajă, sau în Noua Zeelandă, vedem un corp comun de cunoştinţe şi înţelepciune prezent în insulele astea. Unul dintre lucrurile deştepte pe care ei le spun este că energia curge acolo unde se îndreaptă atenţia.

Bingo. Adică: dacă eu spun că sunt bolnav, o să mai prelungesc influenÅ£a bolii sau o să o amplific. Dacă sunt obsedat de simptome fizice ÅŸi urmăresc cu inima la gură fiecare analiză medicală, sigur o să apară ceva în neregulă. Dacă spun “aÅŸ da totul pentru o relaÅ£ie“, mă trezesc un an mai târziu într-o relaÅ£ie cu jumătatea vieÅ£ii mele… ÅŸi fără nicio leÅ£caie. De foarte multe ori, în conversaÅ£iile cu celălalt, de pe taburetele de la masa de bistro aflată pe Trotuarul VieÅ£ii, aud că “asta o să mă distrugă“.

Ce o să te distrugă? Că nu ai bani pentru următoarea rată la casă? Că toată lumea vine la nuntă cu cineva ÅŸi tu nu ai cu cine? Că “greÅŸeala majoră” de la serviciu o să îţi ÅŸtirbească reputaÅ£ia de profesionist perfect? ÅžI CE DACÄ‚? Există ÅŸi o variantă de viaţă post-cataclism, dacă astea sunt variantele de cataclism. De fapt, când ne tot ferim de una, de alta, ca să nu “ne distrugă”, nu facem decât să îngustăm parcursul posibil. Să îngustăm poteca minunată, ÅŸi să mai punem ÅŸi un lăstăriÅŸ în faÅ£a ei, ca să fim siguri că nu o vedem.

Pasul următor e să îţi dai voie să vezi, mai întâi de toate, nebunia şi entropia acestei statistici universale, care te pune în faţa unor variante diverse de viaţă. Unele nu foarte confortabile, pentru că e ca la sală, când mai pui două kilograme la greutăţi. Scopul e clar: antrenament. Deci, se întâmplă următoarele lucruri:

1. În loc să te văicăreşti că vai, ce victimă eşti, uită-te bine, dar bine de tot ce lecţie e de învăţat de acolo.

2. primeşte cu seninătate propunerile astea Universale, înţelegând că ele reflectă stările tale. Dacă nu lucrezi cu mintea, ca să o pui la colţ când începe cu scenariile de groază, ţi se întâmplă scenariile de groază. Nu uita că macazul e la tine, tu alegi dacă vrei sau nu să se întâmple un scenariu sau altul.

3. Lucrează cu frica. Priveşte în ochi nu situaţia, ci sentimentul. Şi o să vezi, pe măsură ce te concentrezi pe acest sentiment, că mai întâi se amplifică, apoi începe să scadă în intensitate. Fiindcă frica este despre ceva ce nu există. Frica este despre ceea ce nu s-a întâmplat încă.Dacă te concentrezi cinci-şapte minute, o să o vezi dispărând.

4. ÃŽn fine, după toată glazura amară e timpul ÅŸi pentru prăjitură. Mărturisesc, după ceva antrenament, aă atunci când îmi fac socotelile de cash flow ÅŸi văd că dă cu virgulă, îmi spun “trebuie să apară ceva”. Jur că în maximum trei zile sună telefonul pentru un proiect nou, de cele mai multe ori de la un client nou sau pe o direcÅ£ie nouă. De ce? Pentru că am încredere că lucrurile vor merge bine. Bine de tot. Macazul a funcÅ£ionat. Deci: proiectează viitorul! 

Când ai visat ultima dată cu ochii deschiÅŸi? De la Walt Disney cetire, “If you  can dream it, you can do it”. Dă gândului forÅ£a visului. InvesteÅŸte cu energie cărarea minunată. Pentru obiective mari sau de termen lung lucrează măcar trei săptămâni, zi de zi. Adică lasă-te pe spate, închide ochii, ÅŸi pentru cinci minute, da, doar cinci minute din timpul tău preÅ£ios, imaginează-Å£i cum arată lucrurile în jurul tău, atunci când e Bine. Åži pe urmă dă-ne ÅŸi nouă de ÅŸtire, ca să aflăm cum merge. 🙂

Pe Andreea o găsiți cu totul aici.