Și ce dacă?

Gata cu teoria şi cu metafora. The Happiness Project iese din cutie, oferindu-ţi cu două mâini, zece săptămâni la rând, reţete practice. Nu pentru bucătărie, ci pentru cămara sufletului. Bucuria vine dinăuntru, spune înţelepciunea reimportată din Asia în anii hippie, aşa că ne pliem pe direcţie şi încercăm să explicăm, practic, cum se poate aplica, în viaţa nebună de azi, zicerea Zen: Drumul cel mai scurt între două puncte este o linie în zig-zag.

O să o spun pe şleau. Nu sunt psiholog. Stau şi eu la o măsuţă din aia, de bistro parizian, uitându-mă la lumea care face trotuarul vieţii. Din când în când (din ce în ce mai des, de fapt), un trecător se aşază pe scaunul celălalt, se uită în ochii mei şi îmi spune ceva de genul “Nu mai ştiu cine sunt“. Sau “Nu înţeleg de ce mi se întâmplă asta”. Concluzia explorărilor se găseşte în zece episoade de (re)inventare a Roţii Vieţii fiecăruia dintre noi, dintre care primul este chiar aici.

Acum ceva timp, am întâlnit un şef de trib din America. De Nord. Reprezentant al “Primelor naţiuni” în Congresul SUA şi vraci, Vernon Foster m-a învăţat o chestie tare interesantă, pe care o mai auzisem de la un alt şaman din America de Sud, de data asta. Vernon mi-a explicat că fiecare moment pe care îl “locuim”, în care suntem cu toată energia noastră, e ca un macaz care comută nu între două, ci între mai multe poteci de probabilitate. Că viaţa se duce acolo încotro tragi tu de levier. De exemplu, pentru cineva care are o boală terminală, orizontul de supravieţuire este, să spunem, şapte la sută. Probabilistic, omul va muri. Dar dacă îndreaptă macazul către potecuţa aceea îngustă a lui şapte la sută, atunci trece peste boală şi revine, reformatat în versiune superioară, înapoi în Viaţă.

N-am zis că e uşor. Să reprogramezi 93% nu e joacă. Dar poţi să te antrenezi, şi ceea ce se întâmplă e că poteca minunată nu mai ajunge aşa îngustă. Ajunge de 40%, să zicem. Şi apoi creşte la 90%. Dacă iar sărim peste oceane şi aterizăm în Hawaii, dar nu la plajă, sau în Noua Zeelandă, vedem un corp comun de cunoştinţe şi înţelepciune prezent în insulele astea. Unul dintre lucrurile deştepte pe care ei le spun este că energia curge acolo unde se îndreaptă atenţia.

Bingo. Adică: dacă eu spun că sunt bolnav, o să mai prelungesc influenţa bolii sau o să o amplific. Dacă sunt obsedat de simptome fizice şi urmăresc cu inima la gură fiecare analiză medicală, sigur o să apară ceva în neregulă. Dacă spun “aş da totul pentru o relaţie“, mă trezesc un an mai târziu într-o relaţie cu jumătatea vieţii mele… şi fără nicio leţcaie. De foarte multe ori, în conversaţiile cu celălalt, de pe taburetele de la masa de bistro aflată pe Trotuarul Vieţii, aud că “asta o să mă distrugă“.

Ce o să te distrugă? Că nu ai bani pentru următoarea rată la casă? Că toată lumea vine la nuntă cu cineva şi tu nu ai cu cine? Că “greşeala majoră” de la serviciu o să îţi ştirbească reputaţia de profesionist perfect? ŞI CE DACĂ? Există şi o variantă de viaţă post-cataclism, dacă astea sunt variantele de cataclism. De fapt, când ne tot ferim de una, de alta, ca să nu “ne distrugă”, nu facem decât să îngustăm parcursul posibil. Să îngustăm poteca minunată, şi să mai punem şi un lăstăriş în faţa ei, ca să fim siguri că nu o vedem.

Pasul următor e să îţi dai voie să vezi, mai întâi de toate, nebunia şi entropia acestei statistici universale, care te pune în faţa unor variante diverse de viaţă. Unele nu foarte confortabile, pentru că e ca la sală, când mai pui două kilograme la greutăţi. Scopul e clar: antrenament. Deci, se întâmplă următoarele lucruri:

1. În loc să te văicăreşti că vai, ce victimă eşti, uită-te bine, dar bine de tot ce lecţie e de învăţat de acolo.

2. primeşte cu seninătate propunerile astea Universale, înţelegând că ele reflectă stările tale. Dacă nu lucrezi cu mintea, ca să o pui la colţ când începe cu scenariile de groază, ţi se întâmplă scenariile de groază. Nu uita că macazul e la tine, tu alegi dacă vrei sau nu să se întâmple un scenariu sau altul.

3. Lucrează cu frica. Priveşte în ochi nu situaţia, ci sentimentul. Şi o să vezi, pe măsură ce te concentrezi pe acest sentiment, că mai întâi se amplifică, apoi începe să scadă în intensitate. Fiindcă frica este despre ceva ce nu există. Frica este despre ceea ce nu s-a întâmplat încă.Dacă te concentrezi cinci-şapte minute, o să o vezi dispărând.

4. În fine, după toată glazura amară e timpul şi pentru prăjitură. Mărturisesc, după ceva antrenament, aă atunci când îmi fac socotelile de cash flow şi văd că dă cu virgulă, îmi spun “trebuie să apară ceva”. Jur că în maximum trei zile sună telefonul pentru un proiect nou, de cele mai multe ori de la un client nou sau pe o direcţie nouă. De ce? Pentru că am încredere că lucrurile vor merge bine. Bine de tot. Macazul a funcţionat. Deci: proiectează viitorul! 

Când ai visat ultima dată cu ochii deschişi? De la Walt Disney cetire, “If you  can dream it, you can do it”. Dă gândului forţa visului. Investeşte cu energie cărarea minunată. Pentru obiective mari sau de termen lung lucrează măcar trei săptămâni, zi de zi. Adică lasă-te pe spate, închide ochii, şi pentru cinci minute, da, doar cinci minute din timpul tău preţios, imaginează-ţi cum arată lucrurile în jurul tău, atunci când e Bine. Şi pe urmă dă-ne şi nouă de ştire, ca să aflăm cum merge. 🙂

Pe Andreea o găsiți cu totul aici.